Cei trecuți de patruzeci de ani își mai amintesc, încă, de vremurile în care nu existau calculatoare, televizoare color, telefoane mobile. Erau vremuri frumoase, simple și senine, în care știam să ne bucurăm de viață, cu toate provocările ei, în care diferențele de orice fel nu însemnau nimic, iar timpul petrecut cu cei dragi ai noștri conta mai mult decât orice.
Copiii zilelor noastre nu își pot imagina o lume în care nu ai telefon mobil, internet, calculator ori sutele de canale de televiziune. Unii primesc telefoane de când sunt foarte mici, inițial ca să facă liniște, iar părintele să-și vadă liniștit de ale lui. Apoi, pentru că s-a obișnuit să butoneze toată ziua, iar pentru a te putea juca, mai ales în condițiile grafice de acum, are nevoie de un telefon foarte scump. Unii părinți chiar au întrebat dacă la școală se cere o anumită marcă de telefon, pe care părintele nu-și permitea să-l cumpere. Copilul, însă, a văzut în asta o oportunitate de a-și schimba vechiul mobil cu unul nou, mai performant.
Interesant este faptul că, la începutul anului școlar, în articolul 106 din Legea Educației s-a specificat foarte clar că „Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”. Părinții au fost convocați la ședințe, li s-a adus la cunoștință acest lucru, elevilor, de asemenea și, cu toate acestea, aproape toți încă mai vin, în continuare, cu telefoanele mobile.
Interesantă a fost reacția copiilor când s-au văzut fără telefoane, căci în școala în care predau se strâng toate mobilele la începutul orelor și se dau la finalul programului. Inițial, toți elevii stăteau în bănci și nu spuneau nimic, apoi, încet-încet, au început să-și vorbească, să povestească despre jocurile pe care nu le mai puteau accesa în pauze, să meargă afară la aer și să discute între ei, ori să meargă pe la colegii de la clase paralele. Pentru foarte mulți dintre ei telefonul reprezenta pur și simplu sensul existenței lor, nu socializau cu nimeni, stăteau în bănci și doar „butonau”.
Este adevărat că, printr-o simplă atingere, poți fi la curent cu tot ce se întâmplă oriunde în lume, dar acest lucru vine la pachet cu indiferența, ignorarea și înstrăinarea față de cei dragi.
Nu este prea târziu pentru copiii noștri să învețe că ecranul tactil nu reprezintă tot ceea ce contează, că persoanele din jurul lor poate sunt mai interesante decât își imaginează ei, că, poate, au nevoie de un sfat, de un zâmbet ori de o îmbrățișare.
Dacă noi ne-am adaptat și am învățat să folosim tehnologia, mă gândesc că și ei pot lăsa telefoanele și pot dialoga, pot glumi unii cu ceilalți, pot povesti diverse întâmplări, cu alte cuvinte, se pot bucura de viață. Pe de altă parte, inclusiv noi, novici ai noilor tehnologii, dar deveniți rapid împătimiți, trebuie să dăm tonul renunțării mai dese la – de exemplu – „butonarea” fără sfârșit a telefoanelor mobile, petrecând efectiv mai mult timp cu familia și demonstrându-le copiilor că există o viață, una foarte frumoasă, dincoace de ecran…
Tehnologia este foarte bună și, de multe ori, ne ușurează munca în anumite domenii de activitate, însă ar trebui să ținem cont că „Est modus in rebus” (există o măsură în orice lucru), după cum spuneau latinii. Așadar, o exagerare nu ne este întotdeauna benefică, fie ea și una nevinovată, iar pentru copiii noștri noi, părinții lor, suntem și vom fi mereu un exemplu. Trebuie ca măsura să o folosim mai întâi pentru noi înșine, iar după aceea să o extindem și asupra copiilor noștri, pentru un mâine real, nu doar virtual.
Alina Ane-Maria Pripon,
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România