◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro17.04.2024

Cornel Udrea : „Ziaristica nu este o meserie pe care s-o pui în cui la pensionare”

Ioan  Vasiu: La începutul dialogului nostru, vă rog să amintiți când și unde ați debutat ca jurnalist. Dar ca scriitor?

Cornel Udrea: Desigur, o întoarcere în timp poate să nască sentimente contradictorii, dar anumite repere biografice revin cu plăcere în memoria efectivă și afectivă. Am debutat ca ziarist în presa scrisă în 1970, la ziarul „Făclia”, cotidianul de partid al județului Cluj, publicând un reportaj despre o construcție din orașul Dej. În 1970 eram deja angajat la Radio Cluj și ucenicia gazetărească se făcea în teren, se mergea în teritoriul arondat. Astăzi, ziaristul stă în fața sticlei telefonului, a calculatorului și străbate lumea comod, fără niciun efort, dar mie acest lucru mi se pare în mare măsură nepotrivit, nelalocul lui: ziaristul trebuie să fie în mișcare permanentă, să vadă, să audă, să confrunte, să trăiască evenimentele, la sursă, la izvor. Ca scriitor am debutat în Revista „Tribuna” în 1972, tot cu poezie, fiindcă am început ca poet, pentru că atunci încă era la modă ca partea romantică a tinereții să se aplece în scris asupra poeziei. Sunt niște ani de atunci, perioadă în care  s-au acumulat mii și mii de articole scrise, mii și mii de materiale de radio și televiziune, în paralel cu creațiile literare apărute în reviste, în cărți.

I.V.: Sunteți  în  egală măsură jurnalist și scriitor. Cum se împacă cele două preocupări?

C.U.: Se împacă foarte bine, se completează, există o armonie între cele două genuri profesionale, evident că scriitura diferă în funcție de subiect și obiect.

I.V.: Creațiile  dumneavoastră  literare  sunt  în  mare  măsură  umoristice.  De ce  ați  ales acest gen literar?

C.U.: Nu eu am ales genul acesta literar, el m-a ales pe mine. Acum, în martie, se împlinesc 45 de ani de la apariția cărții mele dragi, „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, la Editura DACIA, în grija editorială a lui Mircea Oprița, sub oblăduirea lui Vasile Igna și a lui Alexandru Căprariu. Ilustrațiile și coperta erau semnate de Mărgărit Chelbea – MARGO, un caricaturist extrem de inspirat și neconvențional. Până azi cartea a adunat 16 ediții. Critica literară i-a întors spatele, nu putea să strice orânduirea sacrosanctă a autorilor bucureșteni, clasificați și ocupanți ai pieții umorului, la Radioul și Televiziunea publice. Provincia umoristică nu exista pentru critica literară, însă cartea aceasta a spart cutuma, piața: s-a citit în toate mediile sociale, se retrăiește și azi, spre imensa mea mulțumire.

Criticii nici în fața evidențelor nu au cedat. Mult mai târziu l-am întrebat pe un critic literar care a dedicat pagini măgulitoare, superlative despre umorul meu, de ce la vremea respectivă nu a scris despre cangurii mei? „E, așa a fost sugestia, Prietene!”.  Și am aflat apoi că sugestia nu venise de la partid, ci de la unul dintre „corifei”, care mă ducea pe la toate festivalurile de umor prezentându-mă ca pe o descoperire a sa. O minciună. Prima mea carte de umor a fost „Cu alte cuvinte”, apărută în 1975, la Editura „Albatros”, în colecția internațională de umor, format poche, cu ilustrația (ce privilegiu!) Tiei Peltz. Acea carte a fost certificatul de naștere a lui Ahile Bilă.

I.V.: Ce înseamnă Radio Cluj pentru Cornel Udrea?

C.U.: 42 de ani de activitate neîntreruptă, la care se adaugă anii de după, fiindcă ziaristica nu este o meserie pe care s-o pui în cui la pensioare, așa cum fac funcționarii sau alte categorii de oameni ai muncii care încep să trăiască o altă viață, cu alte reguli, cu alte norme. Radio Cluj, pentru mine a însemnat certificatul de intensitate profesională, o dragoste unică și irepetabilă. Am un sentiment de bunăstare sufletească și încă în fonoteca Studioului de Radio Cluj se află sute de benzi cu emisiunile mele, benzi de magnetofon ce sunt crâmpeie de viață, viața însăși. Radio Cluj mi-a oferit prilejul nevisat de a cunoaște oameni mari ai națiunii române, actori și scriitori, oameni de știință, personalități nu numai transilvane, care ne-au îmbogățit viața și sufletul. A fost o experiență excepțională, în care zi de zi mi-am perfecționat condeiul, modul de a vorbi, de a exploata realitatea și, din toate acestea, a consolida profesia și menirea.

I.V.: De câți ani sunteți membru al Uniunii  Ziariștilor Profesioniști din România și  de ce ați aderat la această Uniune?

C.U.: Prin natura profesiei de ziarist, a fost normal să ader la uniunea de breaslă, lucru care s-a întâmplat în 1972.

I.V.: În ultimii ani a luat amploare presa online. Considerați că aceasta poate să ducă  spre dispariția presei tipărite?

C.U.: Presa tipărită nu va dispărea foarte repede, dar viitorul ei este unul deja știut. În întreaga lume, anul trecut au dispărut 26% dintre publicațiile tipărite, ziare și reviste. Presa scrisă rămâne încă, apanajul unei părți a populației, sedentară în felul ei, credincioasă unui ziar în care se regăsește și care îi servește ceea ce vrea să citească, să vadă și să audă. Presa scrisă a devenit un fenomen subiectiv, care încearcă prin metode noi de seducție să-și păstreze cititorii. Ea va dispărea odată cu generația celor de 60 de ani, care au cititul presei între cutumele cotidianului biologic. Noile generații sunt deja lipite, ca timbrul de scrisoare, de tehnica digitală, de avantajele pe care le oferă. Toate acestea sunt, însă, în detrimentul exercițiului lecturii, a lecturii însăși, în detrimentul culturii. Odată cu presa scrisă, și cartea tipărită va merge în aceeași direcție.

I.V.: Mai  poate fi socotită presa, astăzi, cea de-a patra putere în stat?

C.U.: Presa de astăzi, sub forma ei de televiziune, poate fi a patra putere în stat, cu condițiunile știute: o presă dedicată, slujind interese politice. Și această activitate, generală la ora actuală, își va găsi sfârșitul în pântecele incomensurabil al telefonului mobil.

 

Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *