În conformitate cu strategia și tactica ,,Pas cu pas’’, iată că, după câteva zile de tăcere, a venit și răspunsul Administrației Prezidențiale!
Răspuns, doar la câteva dintre atât de multele și de perfect justificatele întrebări privind motivele pentru care vizita în Japonia și în Singapore a președintelui Klaus Iohannis și a soției sale a fost efectuată cu un avion al unei companii particulare din Luxemburg, la un cost care, potrivit unor comentatori avizați, ajunge la circa 700.000 de euro. Răspuns pe care Antena 3 CNN l-a pus la dispoziția opiniei publice cu o remarcabilă celeritate. Așa încât, nu cred că are rost să îl mai rezum în acest spațiu, preferând să pun doar câteva întrebări la obiect. Întrebări pe care mi le-a sugerat caracterul ambiguu al unor formulări din documentul emis de către Administrația Prezidențială.
Înțeleg, așadar, că în nici-un caz nu se mai pune problema ca, în momentul de față, TAROM și, cu atât mai puțin ROMAVIA, să asigure capabilitatea aeriană destinată executării zborurilor Președintelui României și ale altor înalte oficialități ale statului nostru. Situație în care, pentru zborul în Japonia și în Singapore, SPP „a verificat îndeplinirea condițiilor de siguranță și securitate aeronautică impuse de legislația aferentă executării zborurilor spațiale”. Condiții pe care le-a îndeplinit aeronava companiei Global Jet din Luxemburg.
Mai greu de înțeles este, însă, dacă tot SPP a ales și ca, pentru vizita ce se apropie de final, să fie închiriată exact această aeronavă de super lux. De unde și primele două întrebări: -1) S-a operat cu o procedură de atribuire a uneia dintre trei oferte alternative de aeronave, preluate de la mai multe companii?; -2) Raportul cost-servicii a fost sau nu a fost luat în calcul?; -3) S-a dorit ca, per total, costul acestui zbor dus-întors să nu fie cel mai ridicat, ci, pe cât posibil, la un nivel mediu, dar, bineînțeles, cu un grad de confort corespunzător instituției Președintelui României?
Întrebări la care nu am găsit răspunsuri în documentul transmis de către Administrația Prezidențială, așa cum nu s-a dat răspuns nici la întrebarea cheie: care a fost prețul real al „executării zborului special” care a generat controverse în spațiul public? Administrația Prezidențială invocând articolul 15, paragraful e, din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Problema costurilor acestui zbor special (și nu numai a lui!) fiind încadrată în categoria secretelor de serviciu, care, în cazul că ar fi divulgate, ar fi de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept privat sau de drept public. Cu toate acestea, revin și întreb: care sunt argumentele cu care comunicatorii Administrației Prezidențiale poate să demonstreze că răspunsul la întrebare ar putea să aducă prejudicii instituției Președintelui României și persoanei care exercită această calitate, respectiv domnului Klaus Iohannis, din moment ce alegerea aeronavei aparținând companiei particulare din Luxemburg s-a făcut în mod absolut corect? Departe de mine suspiciunea că Administrația Prezidențială ar avea ceva de ascuns; vreau, însă, să semnalez cât de păguboase efecte neintenționate poate genera un asemenea mod de a evita răspunsuri clare, la obiect.
La fel de îndreptățite cred că sunt și întrebările pe care le generează același foarte stufos narativ atunci când se referă la etapele dezbaterii așa-numitei „capabilități aeriene destinată executării zborurilor speciale”. Sau, în termeni mai pe înțelesul nostru, al profanilor, achiziționarea unei aeronave oficiale. Idee pe care, mai nou, o susțin și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Soluție care a fost dezbătută în CSAT până în anul 2016, când a fost decisă constituirea capabilității destinate exclusiv zborurilor speciale, dar care, potrivit răspunsului transmis canalului Antena 3 CNN de către Administrația Prezidențială, „nu a fost inițiată până în prezent”.
Drept pentru care îmi permit să mai întreb și care este, în prezent, punctul de vedere al instituției din Dealul Cotroceni referitor la posibilitatea de a avea, totuși, în România, o aeronavă oficială? Aeronavă care, evident, să se afle în patrimoniul statului român, așa încât să nu mai fie nevoie să închiriem asemenea capacități de transport aerian pentru efectuarea unor „zboruri speciale”. Plătind prețuri care nu pot fi făcute publice pentru că așa prevede legislația în vigoare. Întrebare al cărei răspuns îl aștept, cu speranța că nu intră sub incidența articolului 15 din Legea nr.182/2002.
Șerban Cionoff
(jurnalul.ro)