FIFA a anunţat că Polonia este calificată fără joc în finala barajului pentru accederea la Cupa Mondială din Qatar, în urma excluderii Rusiei din toate competiţiile fotbalistice internaţionale, după invadarea Ucrainei. „Biroul Comitetului de Organizare FIFA a luat decizii-cheie în legătură cu meciurile din play-off-ul european pentru Cupa Mondială FIFA Qatar 2022, în urma consultării cu UEFA şi cu asociaţiile membre participante:
1) Amânarea meciului dintre Scoţia şi Ucraina – Federaţia Ucraineană de Fotbal a scris FIFA, solicitând ca meciurile sale de calificare să fie reprogramate din cauza imposibilităţii de a organiza atât călătoriile, cât şi antrenamentele unei echipe în circumstanţele actuale.
În urma consultării cu UEFA şi cu cele patru asociaţii membre participante pe Calea A a play-off-urilor europene de calificare, s-a convenit în unanimitate, în spiritul solidarităţii, să se accepte această solicitare. Meciul dintre Scoţia şi Ucraina, programat iniţial pentru 24 martie 2022, va fi acum amânat în fereastra existentă în iunie şi, în consecinţă, meciul dintre câştigătoarea întâlnirii Scoţia-Ucraina cu învingătoarea partidei Ţara Galilor-Austria va fi, de asemenea, amânat pentru aceeaşi fereastră. De asemenea, s-a convenit că meciul dintre Ţara Galilor şi Austria va rămâne aşa cum era programat, la 24 martie 2022.
Părţile relevante analizează alternative pentru echipele afectate în fereastra din martie. În mod similar, detaliile meciurilor reprogramate vor fi anunţate în timp util, iar calendarul internaţional al meciurilor din iunie va fi adaptat după cum este necesar pentru echipele în cauză, odată ce aceste detalii au fost finalizate.
2) Polonia, drum liber pentru finală pe Calea B.
În plus, în urma deciziei din 28 februarie 2022, luată împreună cu Comitetul Executiv al UEFA, de a suspenda toate echipele ruse de la participarea la competiţiile FIFA şi UEFA până la o nouă notificare, Biroul Comitetului de Organizare FIFA a decis că Polonia va primi un „bye” în drumul pentru finală, care urmează să aibă loc la 29 martie 2022 şi în care se va înfrunta cu câştigătoarea meciului dintre Suedia şi Cehia”, a precizat FIFA, pe site-ul oficial.
În urma preliminariilor europene şi a Ligii Naţiunilor, Rusia, Polonia, Suedia şi Cehia luptau pentru un loc la Cupa Mondială din Qatar.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.10.2024