Consiliul Judeţean Dolj va inaugura pe 7 aprilie a.c., Casa Memorială „Amza Pellea” din Băileşti, chiar de ziua de naştere a marelui actor.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, Casa memorială „Amza Pellea” din Băileşti a fost reabilitată integral de Consiliul Judeţean şi va funcţiona ca punct muzeal aflat în subordinea Muzeului Olteniei, relatează AGERPRES. „Pe 7 aprilie, chiar de ziua naşterii lui Amza Pellea, îl vom comemora la Băileşti, prin acest eveniment inaugural, la care vor fi prezente personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului românesc. În ultimele luni, ca urmare a preluării casei de la Băileşti în administrarea Muzeului Olteniei, au fost realizate lucrări de reabilitare a clădirii, care au presupus recuperarea arhitecturii exterioare şi amenajarea interiorului”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
În această perioadă, specialiştii muzeografi lucrează la conceptul de expunere, ce va include atât o expoziţie digitală, cât şi prezentarea unor obiecte personale ce au aparţinut marelui actor.
Actriţa Oana Pellea, fiica marelui actor, a afirmat că acum casa din Băileşti arată aşa cum a arătat la început, iar reabilitarea acesteia reprezintă una din cele mai frumoase întâmplări din viaţa ei.
Foto: Wikipedia