Carte apărută în cadrul Proiectului „100 de cărţi pentru Marea Unire – 1918-2018”, proiect finanţat de Asociaţia „Nicolae Băciuţ” pentru Descoperirea şi Promovarea Valorilor Cultural-Artistice şi Profesionale şi Consiliul Judeţean Mureş
Cuvânt înainte
Cum poate deveni cineva scriitor în cele mai grele condiții posibile – aceasta ar fi tema cărții de dialoguri între Veronica Pavel Lerner și Nicolae Băciuț. Prin urmare, un ciudat „dialog peste ocean” destinat să schițeze traseul unei vieți de aparențe modeste, al vieții Veronicăi – o româncă fixată în Canada în urmă cu 36 de ani, profesoară de chimie în România, chimistă de recunoscută valoare în Canada, muziciană și pianistă amatoare, redescoperitoare în cele din urmă a literaturii.
Dialogul autobiografic pe care protagonista îl are cu editorul Nicolae Băciuț ar fi trebuit probabil să surprindă specificul a zeci de mii de biografii asemănătoare, proprii românilor fixați peste hotare în ultimii ani ai comunismului. S-a transformat însă în cu totul altceva, în romanul discret al unei existențe mai degrabă neobișnuite. Coleg de facultate și prieten cu Toma Pavel, cu fratele Veronicăi, am putut urmări de la distanță biografia surorii lui, pe care o înțeleg cu adevărat abia astăzi, citind dialogurile.
Obstacolele în calea transformării Veronicăi în scriitor au fost numeroase și aparent insurmontabile. O boală gravă contractată la vârsta de cinci ani, care se putea termina tragic, și mai ales lunga perioadă de recuperare motorie de după boală; pasiunea de a scrie, ivită în copilărie, dar contracarată de cele mai variate circumstanțe biografice, între care formarea ei de chimist a reprezentat-o pe cea principală; plecarea din țară la o vârstă nu foarte tânără, la 38 de ani, și obligația de a munci pe brânci în noile condiții pentru a supraviețui; urgențele profesionale, continue și presante, din Canada, din a doua ei patrie.
Dar visul din copilărie și din adolescență reprezentat de iubirea pentru Artă sub toate formele ei (muzică, pictură, scris) a urmărit-o cu tenacitate. A început să-l realizeze scriind în limba română – provocare aruncată lumii întregi! – La o vârstă pe care oricine ar caracteriza-o drept tardivă. Există însă oare vârstă tardivă pentru a deveni scriitor? Se pare că nu. Prima carte a debutantei întârziate apărea în anul 2000 (Miniaturi de dincolo de Ocean), atunci când Veronica împlinise 56 de ani – dar ce contează 56 de ani, când e vorba de vocație? Vor urma și alte cărți, între care o interesantă culegere de poezii (Binecuvîntatul prezent, 2006). Actualul volum de dialoguri ne oferă explicația și justificarea imprevizibilului traseu către ieșirea la lumina literaturii.
În aceste condiții, a aprecia valoarea în sine a ceea ce scrie Veronica Pavel Lerner mi se pare inutil: nivelul mai mult decât onorabil al versurilor și al prozelor ei cade pe planul al doilea. Importante rămân victoria ultimă a Literaturii și eroismul autorului ei.
Mihai Zamfir