Dacă ar fi să mă iau după calendarul pe stil vechi (cu revelionul pe 13 ianuarie), îmi vine să zic: „Iarna-i grea, omătu-i mare, / Semne bune anul are!”… Ninsori abundente, ger de crapă şinele căilor ferate (aşa cum scrie într-un comunicat al „CFR Călători”) şi viscol precum în filmele de altădată! Apoi deschizi televizorul sau citeşti ştirile pe net: în două, trei războaie absurde, mor sute de oameni zilnic, şefi de stat ies la tribună doar pentru a face declaraţii belicoase la adresa vecinilor, în vreme ce bugetele militare cresc (precum cotele apelor Amazonului în sezonul ploios) prin umflarea taxelor şi impozitelor puse în cârca oamenilor care muncesc pentru a-şi asigura un trai liniştit. Unde sunt „semnele bune”? În anunţul că trebuie să ne pregătim pentru o nouă pandemie? În revoltele spontane ale unor largi categorii sociale? În incapacitatea clasei politice de a livra strategii şi soluţii de dezvoltare sustenabilă? Deocamdată, „oficialii” şi „experţii” (militari, finanţişti, biologi, dar şi astrologi şi ghicitori în cafea!) sunt hotărâţi să ne înspăimânte cu descrierea unui viitor lugubru, unde fiecare va avea parte de propria sa apocalipsă (şi nu doar în sens biblic!). Cândva (însă nu demult, la scară istorică!), liderii nazişti susţineau că frica este cea mai bună metodă de a controla masele. În momentul în care, în 2024, jumătate din populaţia planetei se pregăteşte de alegeri, întreg arsenalul ce asigură teroarea psihologică a fost scos de la rastel. În minţile oamenilor trebuie sădite idei şi sentimente puternice care exclud argumentarea. Gustave Le Bon, în „Psihologia mulţimilor”, subliniază că „sentimentele pe care le manifestă o mulţime, fie bune, fie rele, vădesc întotdeauna simplitate şi exagerare”. De ce? Pentru că „simplitatea şi exagerarea sentimentelor apără masele de îndoială şi de incertitudine”. Oamenilor trebuie să li se repete continuu – ca în tehnicile publicitare – că „aşa e bine”, „aşa e rău”, că „ăştia sunt criminalii”, „ăştia sunt eroii” şi că „soluţia este una!”… Într-o emisiune televizată l-am văzut pe istoricul Adrian Cioroianu care i-a „destabilizat” pe jurnaliştii ce-l intervievau. Aceştia „veniseră de-acasă” cu ideile lor şi încercau să scoată un anumit răspuns de la interlocutorul lor. Era vorba despre conflictul din Ucraina şi despre cum poate fi el închis. Istoricul a răspuns din perspectiva celui care a răscolit arhivele ultimelor secole; pentru el compromisul care aduce pacea este vital, ştiind că nu există graniţe eterne (mai ales când vorbim despre hotare trasate aleatoriu de către dictatori ai secolului XX). A vorbi doar despre arme, bombe, atacuri şi ofensive nu este soluţia pentru prezervarea societăţii umane. Trăim în paradigma cunoscută drept „pistolul lui Cehov” (dramaturgul care a scris „Unchiul Vania” a trasat regulile: „Dacă în primul act ai un pistol pe perete, în ultimul act pistolul acela trebuie să tragă!”). Când zi de zi ni se vorbeşte de „al treilea război mondial”, încep să mă întreb cât mai este până la ultimul act?
Le Bon atrage atenţia că „omul este prin natura lui un imitator. Pentru el, imitaţia este o nevoie, cu condiţia ca ea să-i fie la îndemână; în această nevoie îşi are obârşia moda. Fie că e vorba de opinii, de idei, de manifestări literare sau de simpla vestimentaţie, câţi dintre oameni îndrăznesc să se sustragă de sub stăpânirea ei?” În 2024 (un an bisect care a început lunea!), probabil că singura noastră şansă este să ne eliberăm de sub tirania modelor „sugerate” de maeştrii într-ale manipulării, amăgindu-ne că inteligenţa călăuzeşte lumea. Să fim raţionali, să ne strunim sentimentele şi să asigurăm cea mai bună platformă pentru promovarea intereselor noastre. Aşa poate vom păstra pentru anul care vine, din „pluguşorul cu patru boi”, doar semnele bune.
Ştefan RADU
UZPR – Filiala Bacău
Foto: pixabay.com