◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.02.2024

„Gând îngândurat”, de Gheorghe Văduva. Silogisme îngândurate

Discursul liric al scriitorului Gheorghe Văduva este, şi în această carte de versuri, unul profund filosofic, în care sunt vizate cu predilecţie teme şi ipostaze existenţiale ce par să nu-şi găsească vreo rezolvare, aşa cum sunt ele înfăţişate, într-un inventar amplu de speranţe şi amăgiri. Trecerea implacabilă a timpului, în vecinătatea veşniciei, viaţa şi moartea, clipa şi nemurirea, vremea în care „nostalgia nu mai poate fi mireasă”, zădărnicia tăcerilor interioare, toate laolaltă surprinse în diverse contraste şi antiteze, în realităţi care alcătuiesc un univers fluid şi versatil de apă şi foc, constituie după cum sugerează poetul, elemente ce dau viaţă gândului din gând. Gândul îngândurat devine astfel un fel de oglindă care se priveşte în oglindă, încercând, metaforic vorbind, să-şi afle chipul, respectiv identitatea şi menirea. Asemenea teme se regăsesc, într-o formă sau alta, şi în celelalte volume de versuri publicate anterior, vreo unsprezece la număr, dintre care amintesc aici, cu un sentiment de fraternitate, „Zidire de fum”, „Colţul meu de frig”, „Ochii toamnei” sau „Amurguri pe rug”, apariţii care ne-au înfăţişat un suflet sensibil şi un poet care şi-a câştigat identitatea lirică printr-un stil inconfundabil. De această dată, însă, timbrul vocii sale devine ceva mai profund în rezonanţe, mai grav, uneori aproape sentenţios, vizibil iritat de unele aspecte ale realităţilor mundane. „Poemele-s şi ele azi uitate / pe raf- 6 Gheorghe Văduva tul plin cu sensuri expirate.” Există loc în această carte, aşadar, de multe îndoieli şi nedumeriri, desprinse dintr-o lume în care „prostia ia locul înţelepciunii”, în care poetul nu se mai recunoaşte între „ce-a fost şi ce-a rămas”, o lume guvernată de „legi fărădelegi”. Sentimentul de revoltă se resimte în multe versuri, şi este marcat uneori de un gust amar al deşertăciunii, ca să nu spun de fatalitate: „E multă vorbă oarbă-n ce se spune / iar soarele orbit, în zori, apune.” E , fără îndoială, o carte de îngândurări, şi chiar pot spune că e vorba, în fond, despre un discurs aproape socratic („Căci nu există temelie, nici minune, / acolo unde nu există-nţelepciune.”). Tonurile sunt, uneori, grave, dar printre ele se resimte vibraţia unei sensibilităţi interioare care parcă nu vrea să cedeze, precum şi oaze de nostalgie sau onirism. Refugiul în vise pare a fi un soi de adaptare la fapte şi realităţi indezirabile, un fel insolit de rezistenţă. Revin asupra afirmaţiei că această carte este un discurs filosofic în versuri. Chiar şi forma poemelor sugerează acest lucru, având, metaforic vorbind, aspectul unor silogisme în care se disting atât premisele cât şi concluzia. Ele poartă umbra formei unor astfel de enunţuri, ceea ce le conferă un plus de gravitate. Avem de-a face, de fapt, cu un reflex al unei solemnităţi a desnădejdii, de aici şi unda de tristeţe care se simte chiar şi la o simplă lectură. Gheorghe Văduva este un poet care şi-a construit cu migală dar şi cu talent propria matrice lirică, absolut personală, uşor recognoscibilă, aşadar identitară. El este nu doar poet, ci şi un autor prolific care scrie, ca să parafrazez o sintagmă rămasă de la revoluţie, din toate poziţiile, a publicat mai multe romane memorabile şi a scris, fiind un cercetător apreciat, numeroase lucrări ştiinţifice de teorie şi artă militară, tomuri întregi de studii care l-au făcut cunoscut în lumea specialiştilor din armată, un nume consacrat, nelipsit din bibliografiile multor doctorate în aceste domenii. Nu mai vorbesc despre vasta sa operă publicistică, întinsă pe multe decenii, sau despre faptul că este cel care a introdus în presa militară postdecembristă era digitalizării. Editorialele semnate în ziarul armatei sunt şi astăzi pomenite în rândul confraţilor din redacţiile militare. Dar, dincolo de toate acestea, afirm, şi pot argumenta oricând, că generalul Gheorghe Văduva se remarcă, într-un fundal de bibliotecă, mai ales ca un poet strălucit.

Liviu Vişan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *