-
UZPR i-a acordat savantului distincția „ROMÂN UNIVERSAL”
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a mai marcat un moment important din activitățile sale programatice ca societate civilă activă, implicată în promovarea valorilor naționale. De data asta a fost chiar un moment istoric căci, cu ocazia venirii în țară a marelui savant român/francez de talie mondială, Denis Buican, i-a prilejuit acestuia o întâlnire cu publicul român, întâlnire la care savantul a conferențiat pe tema „Evoluția biologică și culturală. Selecția multipolară a valorilor”. Evenimentul a avut loc miercuri, 9 septembrie 2020, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. Din păcate, prezența publicului a fost slabă. Faptul în sine aruncă o umbră de reproș asupra capacității de selecție a valorilor care caracterizează publicul cultural din România. Aceasta în contextul în care Denis Buican conferenția în România după cel puțin 20 de ani de absență publică. În schimb, spre lauda instituțiilor, Televiziunea Română și Radio România au fost prezente prin echipele mai multor emisiuni, Denis Buican fiind literalmente asaltat de acestea. Moderatorul întâlnirii a fost Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
O întâmplare fericită a făcut ca, în aceeași zi, să se fi tipărit și legat primele exemplare din Antologia CERTITUDINEA, primul „beneficiar” fiind Denis Buican, căruia editorul cărții, Dumitru Ioncică (directorul Editurii Uranus), i-a dăruit-o în cadru festiv. A fost un moment de emoție și mândrie pentru „ispravnicul de concept” al revistei CERTITUDINEA, Miron Manega (membru UZPR), pentru care realizarea antologiei reprezintă încununarea activității sale de jurnalist („Este pașaportul meu pentru intrarea în istorie” – a spus el). Un alt moment emoționant pentru „ispravnic” a fost acela în care Denis Buican, i-a oferit, din partea asociației franceze „Evolution 21”, al cărei președinte este, premiul „Evolution 21”, „pour ses multiples contributions et activités dans le domain de l’évolution culturelle”.
Dar momentul cel mai important al întâlnirii a fost acela în care Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin președintele Doru Dinu Glăvan, i-a oferit marelui savant cea mai importantă distincție acordată până acum de UZPR, aceea de „ROMÂN UNIVERSAL”, pentru „excelența competenței sale în spațiul Culturii Universale”, Denis Buican fiind „exponent de vârf al contribuției românești la Patrimoniul Mondial al Istoriei și Civilizației”. Probabil UZPR nu va mai avea ocazia, în următoarele decenii, să acorde acest premiu cuiva, căci un Eliade, un Cioran, un Palade sau un Denis Buican nu se nasc în fiecare zi.
Savantul este destul de puțin cunoscut în România, dar este celebru în lumea științifică. Iată câteva repere despre personalitatea și valoarea sa.
- DENIS BUICAN (pe numele românesc Dumitru Peligrad-Buican) s-a născut în București, la 21 decembrie 1934, fiind fiul lui Dumitru Peligrad, boier și filantrop din Mărginimea Sibiului. Este autorul unei noi teorii evoluționiste, „Teoria sinergică a selecției multipolare”, și al unei noi teorii a cunoașterii – „Biognoseologia”. Numele și lucrările sale figurează în toate dicționarele științifice de pe mapamond. A predat, ca profesor, timp de 20 de ani (1983-2003), Istoria Științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța, fiind, în același timp, și profesor la Sorbona.
- Doctor în genetică (pionier al radiogeneticii din România), istoric și filosof al științelor, a fost naturalizat francez în 1972, consacrându-se unor ample studii în calitate de istoric și de filosof al științelor. Acestea s-au materializat în primul rând într-o teză de doctorat de Stat (1983), intitulată „Istoria geneticii și evoluționismului în Franța”, teză ce reprezintă o premieră absolută în materie de istorie veritabilă a acestei științe, realizată în Franța.
- „Am arătat că există o selecție multipolară la nivel genotipic – a declarat el, recent, într-un interviu apărut în revista CERTITUDINEA. Aici l-am contrazis pe celebrul genetician Jacques Monod, laureat al premiului Nobel, care a spus, în cartea sa, „Hazardul și necesitatea” , că nu se poate interveni la nivelul genomului uman, fiindcă e microscopic. Atunci, eu am scris un articol în „Nouvelle Revue Francaise”, în care arătam că, în selecția multipolară, se poate interveni și la nivel molecular. În `73, practica mi-a dat dreptate, fiindcă începuseră deja manipulările la nivel molecular în laboratoare, iar asta stă la baza teoriei sinergice”…
- În 1989, cartea lui Denis Buican intitulată „Revoluția evoluției” a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. În 1997, el a prezidat secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège).
- Denis Buican are acum 86 de ani și locuiește în Franța, la Paris. În această perioadă se află în România pentru a-și revedea prietenii și locurile natale. Cu această ocazie, a răspuns propunerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România de a ține o conferință publică în București, pe orice temă dorește. Aceasta a fost, așa cum am precizat, „Evoluția biologică și culturală. Selecția multipolară a valorilor”.
Printre cei prezenți la eveniment s-a aflat și generalul Mircea Chelaru, care a venit special pentru acest eveniment, părăsind spitalul în care era internat. El i-a dăruit lui Denis Buican cartea sa (editată tot de Dumitru Ioncică, „la Uranus”) „Naționalismul și Europa Națiunilor”.
A fost un privilegiu pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România să-l onoreze pe unul dintre cei mai mari savanți ai lumii din toate timpurile, suplinind astfel un gest pe care ar fi trebuit să-l facă , poate, Academia Română, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii sau Guvernul însuși…
Mariana Păduraru / UZPR