Dialoguri răzlețe

De la biroul din fața mea se ridică o doamnă înaltă, frumoasă, elegantă, îmbrăcată în culorile blânde ale toamnei, cu un chip încadrat de zulufi aurii. Cu o voce melodioasă, dulce și amabilă, îmi răspunde:

 – Bună ziua, poftiți, eu sunt.

C. – Profesoara Corina Diaconescu, soția scriitorului Mihail Diaconescu – și adaug eu zâmbind – pe post de curier special… Am adus textul despre care ați discutat la telefon, pentru publicare.

R. – Aveți umor. Mulțumesc, bine ați venit! Mă bucur să vă cunosc.

C. – Și eu vă mulțumesc, în numele soțului meu. Să știți că el admiră mult ceea ce faceți. Îi place conținutul și aspectul publicației. Fiind el însuși creator și director de revistă de cultură, înțelege foarte bine ce înseamnă să realizezi așa ceva. Mi-a spus că sunteți din Ardeal.

R. – Da, sunt moață din Lunca Vașcăului.

C. – Daʼ și eu sunt moață, de la Brad. Și să știți că în fața casei mele de pe strada Avram Iancu se afla borna pe care scria Vașcău, 62 km…o vedeam în clipa când ieșeam pe poartă.

R. – Iacă, ne-am întâlnit două moațe în mijlocul Bucureștiului! Hai să ne-mbrățișăm!

Și astfel a început colaborarea noastră și o lungă și frumoasă prietenie.

Ea fusese stewardesă, ceea ce dorisem și eu să devin, dar am devenit profesoară de limba franceză și română.

Poetul Mircea Micu împreună cu Rodica Subțirelu înființaseră Fundația Internațională Mihai Eminescu și revista Cronica Fundațiilor. Ea era director fondator al publicației. Scria poezie de când frecventa cenaclul aviatorilor Pasărea măiastră.

       R. – Corina, vino și tu la revista noastră. Avem nevoie.

C. – Mulțumesc, dar nu cred că pot să vin. Ce aș putea să fac? Și apoi, nu am timp: predau cursuri, am doi copii de școală, scriu la computer când îmi  dictează soțul meu articolele sale, plus alte obligații zilnice…

R. – Totuși, gândește-te! Poate vii să ne ajuți, pentru că avem nevoie de un corector competent. Vii când poți!

M-a convins și iată-mă întâi corector, apoi când postul a devenit vacant, secretar general de redacție.

După vreo doi ani…

R. – Corina, revista noastră Cronica Fundațiilor abia se mai susține… Este nevoie de o persoană care să aibă simț de organizare, inițiativă și prestanță. Pe tine te văd capabilă să convoci pe toți membrii din redacție, să discutați un plan de redresare. Altfel, dispărem…

C. – Dragă Rodica, în colectivul de redacție sunt personalități cunoscute, profesori universitari, scriitori, oameni de cultură! Cum aș putea eu să-i convoc și să le impun ceva?

R. – Așa cum ești tu moață, serioasă, energică și profesoară, vei ști ce și cum să le spui. De aceea, te rog să accepți să devii redactor-șef.

Din nou, cu puterea ei de convingere, cu blândețe dar și cu insistență, cu fermitate, m-a convins și iată-mă redactor-șef.

Cu toate că nu aveam susținere materială din partea vreunei instituții de cultură, am reușit să continuăm apariția revistei încă mulți ani, până în momentul în care,  cu toții, am fondat publicația Cronica Timpului sub egida U.Z.P.

R. – Corina, tu ai talent la scris. Îți propun o rubrică Personalități ale Fundațiilor. Scrii despre cine vrei.

Astfel, timp de vreo doi ani, am avut o rubrică permanentă. Mi-a plăcut să scriu așa ceva și, lună de lună, am schițat portrete ale unor personalități din diferite domenii. E drept că am ales oameni  cunoscuți de mine, chiar prieteni, cu merite deosebite.

Mihail Diaconescu – Acest număr de revistă este și mai bun! Arată foarte bine!

C. – La fiecare apariție tu exclami la fel. Oare o spui ca încurajare pentru mine, fiindcă sunt redactor-șef ?

M. D. – Mă cunoști doar. Nu pot glumi cu asemenea lucruri. Știu foarte bine cum trebuie să arate o publicație de cultură și ce trebuie să conțină. Revista voastră este foarte bună, din zi în zi mai buna.

Știam că meritul principal era al Rodicăi. Ea era, și este, un fel de motor care ne punea pe toți în mișcare. Venea mereu cu idei noi, cu propuneri în care ne implica pe fiecare, după puteri, după dorințe și aptitudini.

R. – M-am gândit să scriem o carte. Noi două moațe și-l cooptăm și pe amicul nostru Dan Liviu Mut, originar din Țebea. O să vezi ce succes vom avea!

C. – Nu știu dacă putem…

R. – Ba o să putem. Tu, Corina, vei evoca locuri și personalități din zona ta. Liviu, care iubește drumețiile, va descrie cu amănunte geografice, istorice și culturale, câteva trasee și circuite de călătorie în Apuseni. Toți trei vom alcătui și o listă de cuvinte și expresii de pe la noi, din Țara Moților, ceea ce ne amintim din copilărie. Iar eu voi crea niște dialoguri comice pentru a folosi acele cuvinte și expresii, unele deja uitate , din păcate.

Da, am publicat în 2006 No, hai! Călători prin Apuseni. Lansată la Clubul România UNESCO și la Zilele Municipiului Brad, din carte nu a mai rămas nici un exemplar.

Mi-e drag să povestesc ceva în legătură cu această cărticică . Auzind despre ea, marele istoric literar Ovidiu Drimba, ardelean și el, mi-a cerut-o. Cunoscând masivele volume publicate de Domnia Sa, m-am gândit că mi-o cere din complezență. Nu am crezut vorbele sale, cum că ține cărticica pe noptieră și seara citește din ea, până când nu mi-a confirmat acest lucru soția sa, pe care o cunoșteam.

Rodica a avut dreptate în legătură cu succesul acestei cărți.

*

Cursa de pasageri Singapore-Istanbul. Aeronava se apropie de o zonă cu turbulențe puternice.

Pilotul – Anunțați pasagerii să rămână pe locurile lor și să-și lege centurile.

Stewardesa – Am înțeles, așa vom face.

Pilotul – Iar voi nu vă panicați. Dacă este Vătămanca alături de noi, nu ni se întâmplă nimic. Spuneți-i doar să se roage. (Vătămanca era Rodica, pe numele de domnișoară Vătăman).

Se știa că Rodica este credincioasă și bună la suflet. Povestește și ea uneori întâmplări din timpul curselor aeriene. Dar acestea au rămas doar amintiri, pentru că de mulți ani sufletul ei este dedicat poeziei, revistei Cronica Timpului, Seratelor Eminescu Jurnalistul și activității trupei Teatrul Nostrum a U.Z.P.

În toate ne-a atras și pe noi, ne-a implicat și ne face să ne simțim mulțumiți că dăruim frumosul din inimile noastre.

R.–  Domnule profesor, vă propun să facem un album Mihail Diaconescu. Viața și opera în imagini.  Pe prima pagină vă rog să acceptați poemul pe care vi l-am dedicat, Drum de stea.    

M.D. –  Sunt onorat că v-ați gândit la mine .

Mihail a plecat însă înainte de apariția albumului.

Ii mulțumesc din suflet Rodicăi. De asemenea îi sunt recunoscătoare Mariei Dohotaru, directoarea Editurii Magic Print- Onești,  buna prietenă a soțului meu, fiindcă s-a preocupat și a obținut pentru album un text semnat de distinsul  prof.univ.dr. Narcis Zărnescu , ilustră personalitate a culturii române contemporane. A fost cel mai bun prieten al soțului meu, iar evocarea sa Despre Mihail Diaconescu sau despre cel ce a reușit să facă pustia roditoare este una dintre cele mai cuprinzătoare , mai frumoase și mai elegante care s-au scris. Maria Dohotaru s-a îngrijit ca albumul să apară la comemorarea de un an.

C. – Rodica, tu ești poetă, ai și cărți publicate, te rog să nu râzi că îndrăznesc să-ți arăt câteva poezii scrise de mine, în anul acesta. Prima dată în viața mea…

După câteva zile…

R. – Îmi place foarte mult ce ai scris. Vreau să le public în Cronica Timpului în numărul următor. Vom păstra titlul tău: Poeme pentru Rozmarin. Mi se pare mie ori aceste poeme și chiar Rozmarinul, conțin un cod anume? Simt eu că așa este…

Și, ca de atâtea ori în ultimii ani, cuvintele ei pentru mine au fost: Mai scrie, Corina, că scrii frumos! Acum este vremea ta!

Iată, am scris și aceste dialoguri răzlețe, de dragul prietenei mele Rodica.

Corina Vlad Diaconescu