◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.04.2024

Un pas mai aproape de unificarea bancară europeană

Miniștrii de Finanțe din zona euro s-au întâlnit virtual, prin apel video, pentru a discuta noile măsuri de integrare a sistemului bancar european, propuse de ministrul irlandez de Finanțe și de președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe.
Impulsul reînnoit vine după ani de progres lent în ceea ce privește uniunea bancară și după ce șefii de stat UE au cerut miniștrilor de Finanțe din Eurogrup să convină asupra unui plan de finalizare a uniunii înainte de următorul summit al zonei euro din iunie. „Evident, nu spun că diferențele noastre au fost soluționate. Planul a fost formulat pentru a reflecta opiniile și preocupările care au fost exprimate de statele membre în multe luni de angajament cu acestea”, a spus Donohoe la o conferință de presă.
Proiectul de plan de lucru propus de președintele Eurogrupului prevede noi măsuri în patru direcții de lucru, și anume în domeniul managementului crizelor, al protecției deponenților, al pieței unice a serviciilor bancare și al diversificării deținerilor suverane, scrie EURACTIV.
Pentru a îmbunătăți gestionarea crizelor, planul de lucru sugerează armonizarea în continuare a schemelor naționale de garantare a depozitelor și a procedurilor naționale de insolvență bancară din Europa și finalizarea revizuirii cadrului de ajutor de stat pentru bănci.
Directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), Klaus Regling, care a participat și la reuniunea Eurogrupului, a susținut noul impuls pentru o uniune bancară, solicitând mai puține piețe bancare naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *