Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut companiilor farmaceutice să reducă preţurile medicamentelor pentru tratamentul COVID-19, transmite dpa.
Fără a nominaliza vreo firmă, el a vorbit despre un „eşec moral” – în timp ce companiile înregistrează profituri record, preţurile practicate nu sunt accesibile pentru ţările sărace.
Ghebreyesus a arătat că unele state nu pot cumpăra medicamente atât din cauza preţurilor mari, cât şi a cantităţilor insuficiente disponibile, şi a apreciat că „este pur şi simplu inacceptabil că în timpul celei mai grave pandemii din ultima sută de ani, tratamentele inovatoare care pot salva vieţi nu ajung la cei care au nevoie de ele”.
OMS este de acord că firmele din domeniul farmaceutic trebuie recompensate pentru inovaţii, însă „nu putem accepta preţuri care fac medicamentele salvatoare de vieţi disponibile pentru bogaţi şi de neatins pentru săraci”, a spus directorul general.
În cazul primelor vaccinuri împotriva coronavirusului, în 2021, multe state cu economii dezvoltate şi-au asigurat însă o mare parte din producţia iniţială, lăsând pentru ţările sărace cantităţi mici.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro05.12.2023OMS: În timp ce companiile farmaceutice au profituri record, preţurile nu sunt accesibile pentru ţările sărace
Articole recente
- Un roman din actualitatea pandemiei
de Covid-19. Constantin Arcu:
„Tramvaiul 13” - The Guardian se extinde în televiziune și film printr-un acord cu Sony Pictures
- Retrospectiva anului sportiv 2023 (2)
- Condiția esențială a dialogului valorilor
- „MUNDUS ET NOS”. Colocviile TeleMoldova Plus
- Centru de excelență în jurnalism, în Armenia
- Concertul Regal de Crăciun
- Concert de colinde și recital de Sf. Nicolae, la Filarmonica Brașov
- Europenizare. Tratatele fondatoare ale Uniunii Europene (II)
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro