Stilog

După cum veți vedea, asta, desigur, numai și numai dacă aveți răbdare să mă urmăriți până la capăt, titlul nu are nicio legătură cu stilul, este chintesența unei întâmplări mai vechi, o pățanie de pe vremea când nu toată lumea învăța carte ca în zilele noastre, pe atunci era un lux să scrii și să citești, iar dacă apucai să fi citit vreo poveste treceai automat în categoria telectualilor, ei bine, taman în acea perioadă, în satul în care s-a petrecut ce tocmai povestesc, trăia un flăcăiandru care, chiar dacă ar fi mers la școală, n-ar fi ajuns să scrie niciodată, nu fiindcă nici de citit nu știa, ci fiindcă nu-l ajuta deloc capul, nimic nu-l împingea spre carte, de aceea, presupunem, ceilalți băieți de seama lui îi spuneau prostănacul, și poate că era mai inspirat să folosim acest cuvânt drept titlu acestei înșirări de gânduri deloc trebuincioasă, în afara stârnirii zâmbetelor îngăduitoare la nimic n-ar fi de trebuință, însă chiar dacă este expresiv nu este conform cu realitatea, realitate care spune că, așa cum ni se întâmplă în viață tot felul de ciudățenii, eroul nostru a avut și el parte de una, a primit cadou un stilou, un stilou care, evident, nu-i folosea la nimic, cu toate că era frumos, îl scotea uneori din cutiuța în care se odihnea inutilitatea drăgălașă, îl apuca de clema agățătoare și îl înălța la nivelul ochilor, îl răsucea grijuliu în lungul zării de-a lungul și de-a latul propriei imaginații și îl mângâia cu privirea, stătea așa ca într-un extaz clipe bune, apoi, sătul de exercițiul de admirație pesemne, îl așeza tacticos la locul lui, ca pe o bijuterie de mare preț al cărei ambalaj e pe măsura importantanței conținutului, așa l-a scos și într-o zi de sărbătoare când și-a propus să meargă la hora satului, dar nu singur, ci cu neprețuitul dar pe care, după ce l-a mângâiat ca în alte dăți, și l-a aninat în buzunarul de la inimă al cămășii și astfel împodobit, nu doar cu frumusețea nefolositoare din piept ci și cu un nou elan, s-a pornit spre locul unde se ținea hora, din mers s-a adăugat grupului de băieți care aveau aceeași țintă, odată ajuns, grupul s-a mărit, și n-ar fi fost nimic dacă nu s-ar fi mărit cu un flăcăiandru hazos din cale-afară, un pezevenchi pus mereu pe șotii, și încă nimic n-ar fi fost rău dacă pezevenchiul n-ar fi observat podoaba din pieptul eroului nostru, ce-i aia, ce se vede, i-a răspuns el cu toată șmecheria pe care o putea afișa, dă să văd, i-a întors el repede și aproape la fel de repede obiectul discuției a trecut din pieptul-gazdă în mâna pezevenchiului, acesta a început să-l miște în toate felurile până când l-a desfăcut în două părți, alți curioși din grup au vrut să vadă despre ce-i vorba și așa, mergând din mână, obiectul a dispărut din aria de vedere a posesorului de drept, care, simțind frustrarea ca pe o pierdere irecuperabilă, a început să scâncească rugător, dați-mi stilogul, unde-i stilogul meu, îmi vreau înapoi stilogul…