◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

„Vatra veche”, nr. nr. 2 (182). februarie 2024. Memorialistică. Jurnalul postum al lui
Petru Comarnescu

Personalitate complexă a intelectualității ante și postbelice românești, Petru Comarnescu (pseudonim Anton Coman) (1905 – 1970) s-a remarcat ca eseist, critic de artă, critic literar și jurnalist cultural. A fost cunoscut ca un apreciat anglist/americanist. Comarnescu a fost licențiat în Drept (1928) și în Litere și Filozofie (19290 la Universitatea București. În 1929 a plecat în State Unite ale Americii, unde, după doi ani, a obținut doctoratul la University of Southern California din Los Angeles. Petru Comarnescu s-a afirmat ca un comentator asiduu în toate domeniile artistice de actualitate. În perioada interbelică a colaborat la mai multe reviste și ziare, cele mai importante fiind Adevărul, Adevărul literar și artistic, Azi, Stânga, Arta, Excelsior, Da și nu, Ulisse, și a fost redactor la Vremea, Rampa, Revista Fundațiilor Regale. A coînființat între 1932 și 1934 Asociația Criterion, alături de elita umanistă a generației sale (Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, H.H. Stahl, Mihail Sebastian & Co). Comarnescu a fost unul dintre fondatorii revistei interbelice Criterion (1934), alături de Mircea Vulcănescu și Alexandru Christian Tell. După suspendarea Asociației în urma asasinării lui I.G. Duca (agenții Siguranței o suspectau de infiltrări bolșevice și legionare), revista Criterion o va suplini preț de șapte numere, dar va fi, la rândul ei închisă după implicarea redactorilor ei într-un scandal de moravuri: cunoscută fiind orientarea gay a lui Comarnescu, elogierea unui spectacol cu dansatorul homosexual Gabriel Negri a stârnit mânia congenerilor de la revista Credința (Zaharia Stancu, Sandu Tudor), ajungându-se chiar la bătăi, Vulcănescu intervenind decisiv. Membru de frunte al Asociației Amicii Statelor Unite, observator avizat și traducător pasionat al literaturii americane, monograf al lui Eugene O’Neill, Petru Comarnescu este primul nostru americanist important. Mult comentate în epocă, reeditate selectiv și orientat în anii ’70, volumele sale despre America nu sunt niște reportaje de călătorie, ci sunt, mai ales, documente socio antropologice și culturale de prim ordin, alcătuind un tablou veridic al societății și culturii americane moderne. Petru Comarnescu, o figură aparte a vieții intelectuale românești, a fost prețuit de contemporanii săi: Camil Petrescu l-a numit „șeful” generației criterioniste, Barbu Brezianu îi spunea „heraldul” ei, iar Mircea Eliade „magul” generației. Jurnalul său, publicat postum, într-o selecție foarte redusă, „periat” la sânge, numără aproape 5000 de pagini, grosul acestui jurnal rămânând inedit. Însemnările intime ale lui Petru Comarnescu au păstrat și amănunte nu tocmai flatante pentru prietenii lui, printre cei încondeiați fiind Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran. Fragmente: „M-am născut, se vede, într-o zodie de vis fericit. Nu m-am gândit niciodată să mă întreb dacă viața mea nu e cumva un rău. Și nici ce e dincolo de ea. Atâtea vedeam în ea și prin ea încât nu m-am gândit ce aș fi eu fără ea. Eu nu eram atât de orgolios, pe cât de încrezător în viață. Inconștient, porneam de la această credință sau intuiție că viața e demnă de trăit. Optimism, fără îndoială, fără neîncredere. Optimism al unei animalități care se pulverizează încet de tot. Un optimism fanatic: egosim, atât cât și un pesimim ultim (…) E atât de greu de spus adevărul adânc, mai ales când simți că totul e futil și zadarnic”. „Prin 1928 am înfiinţat cu alţii Gruparea Intelectuală, care după şedinţe interminabile de constituire şi de alegere a con¬ducerii nu a făcut nici o scofală. Eram prea tineri, neformaţi, cu idei contradictorii, unul trăgea într-o parte, altul într-alta, între idealism şi materialism, între internaţionalism umanist şi naţionalism romantic sau pur şi simplu şovin. Unii, de altfel, s-au situat peste câţiva ani pe poziţii de dreapta, pe când alţii au rămas neangajaţi sau simpatizanţi ai stângii. Unii au făcut carieră, alţii au avut sfârşit prematur şi chiar tragic. Însemn numele celor care au făcut parte din Gruparea Intelectuală, cu gândul a-mi servi la romanul generaţiei mele, pe care cine ştie dacă îl voi scrie vreodată. Pe unii i-am şi uitat şi numele lor astăzi nu-mi mai spune nimic, pe alţii i-am pierdut din vedere, pe când pe câţiva îi am în minte pe o bucată mai lungă de timp”. „Și Cioran, și ceilalți manifestă aceeași suficiență dogmatică, numai că Emil Cioran a ajuns la ea din direcția opusă. Glosând pe întorsăturile temei, aici aș putea merge mai departe și întreba cine e mai îngâmfat – cel ce e îngâmfat, sau cel ce îl judecă pe îngâmfat?” .„Câteva zile după înapoierea în țară, nu am putut face nimic și mă bătea gândul evadării în străinătate. Oamenii mi se păreau murdari, nespălați, străzile prăfuite, figurile prea grase și satisfăcute. (…) Mă impresionează cerșetorii de pe străzi, țiganii și țigănia, lipsa de urbanitate a locuitorilor, așa de depărtați de politețea celui mai umil elvețian sau englez”. „Familia Ginei – scria în 1934, în propriul jurnal, cofondatorul Asociației Criterion – este extrem de ciudată, anormal de neiubitoare şi iraţională. Un grup de egoişti și afacerişti, care mă scârbesc (…) Mi-e teamă că fata asta nu se va cuminţi niciodată. Sorţii mă îndreaptă către un trai abundent. Voi putea filosofa având o soţie puţin cocotă prin comportament şi nebunie. (…) Dar ce deșteaptă e. Şi tristă. Găseşte bucuria doar bând. Nu voi face niciodată din ea o Marthe Bibescu, cum speram. Şi totuşi acum nu mai pot trăi fără ea: iubire, ambiţie, orgoliu, interes? Poate de toate”. (Dorin Nădrău)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *