◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro13.06.2024

Din tainele meșteșugurilor

În zilele de 3-5 noiembrie 2023, Centrul Județean de Cultură Prahova a organizat cea de-a VII-a ediție a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale. Acesta s-a desfășurat pe esplanada Palatului Culturii din Ploiești și a constat din expoziții cu produse tradiționale românești: ceramică, miere, bijuterii, obiecte confecționate din piele, blănuri, flori, lemn, pânză topită, croșetate, tricotate, pictate, cât și din realizarea de ateliere și susținerea de spectacole.

Diversitatea a fost asigurată și de zonele diferite ale țării din care au provenit meșteșugarii, Prahova, Vâlcea, Botoșani, Cluj, Galați, Dâmbovița, Maramureș, dar și de specificul meșteșugurilor pe care le practică.

Unii dintre ei sunt deja foarte bine cunoscuți de la edițiile anterioare, alții au participat acum pentru prima dată la târg.

Am reușit să discutăm cu câțiva dintre ei, majoritatea nou-veniți, și prin destăinuirile făcute ne-au ajutat să ne îmbogățim cunoștințele despre lumea meșteșugurilor românești și devenirea și specificul vieții și produselor lor.

Constantin Ciubotărița (Joldești, județul Suceava), de profesie tâmplar, a adus la târg o ofertă bogată de căciuli din blană de miel, chimire, capre din lemn pentru obiceiurile de iarnă, măști, dobe.

A învățat să lucreze de mic, în familie, aflându-se la a cincea generație care practică aceste meșteșuguri.

Cu multă amabilitate ne-a vorbit despre obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, din satul Vorona: „Mascații”, „Căldărarii”, „Colinda”, „Capra”, „Steaua”, „Urșii”, „Banda lui Bojor”, „Banda lui Coroi”, „Banda lui Jianu” la care se poartă și măștile și caprele lucrate împreună cu soția sa și ne-a prezentat tehnica pregătirii blănurilor pentru a fi lucrate.

După ce se taie mielul, blana se ține la sărat 1-2 săptămâni, se decarnează (se curăță de seu și pielițe), se spală.  Se face dubala (argăseala) din: tărâțe de grâu, 4 grame sare la 1 litru de apă (40-50 grame la 10 litri), puțină drojdie. Dubala trebuie să aibă consistența unui terci, unei mâncări pentru porci.

Începe dubitul. Blana se înmoaie foarte bine în dubală, cam 3-4 ore. După aceea, timp de 10-20 de zile este ținută în dubală, îndoită 3-4 ore pe lățime și 3-4 ore pe lungime, cu lâna in interior.

 Când este cald blănurile se dubesc mai repede. Dubirea este terminată când pe o margine foarte fină numită ie se desprinde lâna și dacă se freacă locul respectiv, rămâne alb.

 Se pune la uscat, la umbră. Se întinde, se pune în butoi, se curăță de tărâțe. Pe urmă se așază pe un stativ și se rade cu gripca (scafa)  manual sau mecanic. Se cromează, blănurile negre se vopsesc, se usucă și se sortează în funcție de obiectele care urmează să fie confecționate din ele: gulere, căciuli, haine.

Cele pentru căciuli se umezesc. După ce se usucă, se întind pe planșă și începe croitul.    

La Târgul de la Ploiești, Constantin Ciubotărița a purtat un frumos costum popular bucovinean, alcătuit din cizme, ițari, cămașă, poale, bondiță, căciulă.

A participat la foarte multe ateliere în care a inițiat copii și își dorește să pună bazele unui atelier propriu.  

Se bucură de aprecierea specialiștilor și a autoritățillor locale. Astfel, i s-a acordat titlul de „Tezaur Uman Viu” din partea Ministerului Culturii și cel de „Cetățean de onoare” din partea Primăriei din localitatea Vorona.   

Ilinca Alexandru (Orlești, județul Olt) este un alt tezaur uman viu, prezent la târg.

Prin aspectul exterior pe care îl are, îmbrăcat în costum tradițional alcătuit din opinci vechi de 80 de ani, obiele din lână țesută în război, ițari din postav alb, cămașă simplă pentru zilele de lucru, vestă din postav maro, pălărie, barba lungă încărunțită, meșteșugul pe care îl practică, opincăritul, colecția de opinci vechi și felul în care le prezintă pare întruchiparea unor vremuri imemorabile.

Cu o dicție ireproșabilă ne-a  vorbit despre comoara sa etnografică, în care,  în afară de opinci, încap literatură populară, experiențe de viață, rețete culinare, obiceiuri din lumea satului natal.

A adus la târg obiectele dragi muncii sale, opinci, chimire, măști maramureșene, cât și masa de lucru plină de uneltele cu care le-a făcut demonstrații ploieștenilor. 

Marea lui dragoste și mândrie sunt opincile, pe care le-a lucrat de mic în satul natal, împreună cu tatăl său, pentru nevoile familiei.

În comunism, a plecat la oraș și a fost croitor la Râmnicu-Vâlcea, dar rămăsese nostalgic după confecționarea de opinci, pe care le mai lucra sporadic.

După 1990, când interesul a crescut pentru costumul popular, a început să confecționeze iar opinci.

Pentru el opincile nu înseamnă un simplu obiect de încălțăminte, ci „istorie, cultură”.

Ne-a vorbit despre cele mai vechi opinci, confecționate din lemn de cireș, din metal, precum cele din basmele lui Ispirescu, cât și de cele realizate din roți de motociclete și anvelope de Dacia 1100, din piele de porc și de vită.

 Păstrează cu sfințenie o colecție de opinci, printre care se află și cea purtată de bunica sa și de el când era copil. Ne-a destăinuit și tehnica străveche de argăsit pielea pentru opinci, cu o soluție obținută prin fierberea de coajă de arin, până devine de culoarea cafelei. Argăseala conferă pielii elasticitate  și mai mare rezistență în fața deteriorării.

A participat la numeroase ateliere, tabere și târguri în țară și a oferit din opincile sale unor studenți americani, cât și unor mari personalități, precum prințul Charles și președintele Macron cărora a vrut să le demonstreze, astfel, că în România mai există tradiții.  

Confecționează și măști maramureșene din materiale pe care le are la îndemână, dar nelipsite sunt blana de oaie și pălăria. Scopul acestora este de alungare a răului. 

Este mândru de faptul că tineri care au participat la lecțiile sale de confecționat opinci astăzi și-au deschis ateliere sau lucrează la muzee de etnografie.

Continuă să confecționeze opinci, deoarece aceasta înseamnă păstrarea identității poporului român.

  Stând de vorbă cu el simți că esența opincii s-a transmis firii sale și întregului popor român, cu tot ceea ce a însemnat curgere a timpului, trudă, alergătură, luptă, vigoare, mers neîncetat pe drumul vieții și al istoriei.

Ilinca Constantin trăiește cu nostalgia mâncărurilor de altădată și ne-a făcut cunoscută o reteță culinară  a unei mâncări despre care spune că este din vremea dacilor și pe care o pregătea mama sa din urdă puțin sărată, prăjită în unt până devenea gălbuie, peste care adăuga cârnați de oaie  sau jumări și ou, de simțeai că-ți lasă gura apă, ascultându-l.

Ionuț Durac (Mărășești, județul Vrancea)  a venit la târg cu o ofertă bogată de obiecte de uz casnic, din lemn: linguri, funduri, platouri, găvane, copăi, fuse,   lucrate împreună cu familia sa din lemn de esență moale: plop, paltin, salcie.

Plopul se lucrează verde, salcia și verde și uscată, după cum ne-a spus Ionuț.

S-a inițiat de mic în tainele rudăritului, dar a avut voie să lucreze în atelier abia când a împlinit vârsta de 16 ani, din  cauza riscurilor pe care le presupune mânuirea uneltelor foarte ascuțite.

Este absolvent al Facultății de Istorie și Geografie, și-a propus să devină profesor, dar, în paralel, să practice și rudăritul pentru a continua tradiția familiei.

Crede sincer în viitorul acestui meșteșug și este mulțumit de interesul arătat de vizitatori/ cumpărători pentru produsele pe care le expune la târguri.  

Iulia Goran, o prezență nelipsită de la târgurile anterioare, specializată în broderie pe pânză topită, de data aceasta ne-a oferit o lecție vie despre diferitele tipuri de broderie.

Astfel, vizitatorii au putut afla că sunt cămăși/rochii pe a căror mânecă broderia începe chiar de la gât și coboară în râuri până în partea de jos, că altița înseamnă o broderie lucrată longitudinal pe umăr,  urmată de spațiu liber, câteva rânduri de broderie și pe urmă de râuri care merg până în partea inferioară a mânecii.  

Ajurul sau șabacul este o broderie care se realizează pe un spațiu de pe pânză din care s-au scos fire.  Există mai multe tipuri de ajururi: firtireu (cel cu trandafiri), bătrânelul, năsturelul, floricica, bumbi, cheița șchioapă, cu pâlnioare.

Produsele realizate de  dumneaei au servit de model atunci când broderia cu altiță a fost acceptată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Aurel Cojanu (Buzău) este specialist în prelucrarea lemnului care sub dalta sa ia o diversitate de forme: măști, linguri, pristolnice, mojar, statuete, icoane, casete de bijuterii, bâte de cioban.

Mărturisește că a ales lemnul ca materie primă a lucrărilor sale, deoarece îl reprezintă și este mai ușor de procurat și de lucrat.

Majoritatea obiectelor sale au un rol ornamental și se disting prin felul în care autorul lor concepe realitatea și prin motivele încrustate pe ele: rozeta vânturilor, ochiul, soarele și  luna, linia frântă denumită în anumite zone drumul ciobanului și în altele drumul bețivului.

Unele din motive au fost preluate de pe o troiță de la Biserica rupestră de la Aluniș, altele din folclor și chiar din literatura cultă și combinate într-o viziune proprie.

Familia Adriana și Dan Bledea a venit de la Baia Mare cu o foarte bogată expoziție de ceramică, remarcabilă prin calitatea execuției, prin diversitatea produselor: căni, ulcele, farfurii, clopoței, potcoave, ploscă, a motivelor tradiționale de pe întreg cuprinsul țării, în afara celor  de Horezu, cât și prin cromatică.

Astfel, ceramica de Baia Mare a încântat  prin fondul alb cu motive florale, cea săsească prin fondul albastru cu aplicații de culoare albă și invers, cât și prin motivul căprioarei și al lalelei, cea de Bistrița prin motivul păunului etc.

Manolescu Crina confecționează obiecte de lână Merinos, împâslită. A început să lucreze în anul 2009 din curiozitate, după ce a văzut astfel de obiecte la o prietenă și pe Internet, ulterior lucrul a devenit pasiune. Este interesată să îi inițieze și pe alții și în ateliere îi învață pe copii să lucreze.

Elena Ristivan  (Dumbrava, județul Prahova) a învățat de mică să croșeteze de la mama sa.

S-a inițiat în croșetarea de păpuși de pe Internet și prin corespondență cu o doamnă din Peru. Un rol important în formarea sa a avut și dna Iulia Goran, specializată în broderie pe pânză topită. Printre realizările sale deosebite ne-a amintit: o față de masă din pânză topită lucrată numai în ajur și confecționarea de globulețe, îngerași pentru Pomul de Crăciun, la solicitarea Consiliului Județean Ilfov.

Lucrul de mână are pentru ea rol terapeutic.

Oameni pasionați, care ne oferă lecții vii de viață, muncă, pasiune, în care străbate esența unui popor creativ, tenace, care de-a lungul timpului a știut să își confecționeze cele necesare traiului prin mijloace proprii și o bună valorificare a roadelor pământului.

Simpla relaționare cu ei, fie verbală sau practică, în ateliere, îți transmite energia lutului, a lemnului, a pânzei pe care le modelează, înfrumusețează, te despinde dintr-o lume nocivă a sinteticului și a poluării. Să sperăm că vor găsi în societatea românească suportul necesar pentru a-și putea continua meșteșugurile spre salvarea identitară a poporului român.

 

Elena Trifan/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *