Poporul român s-a născut cu căiţă pe cap. Pentru cine nu ştie ce înseamnă asta, voi explica superstiţia veche care spune că pruncul ce are în momentul naşterii o scufie de fire însângerate din placenta mamei pe cap este „om însemnat” şi poate deveni un om mare sau un mare norocos.
De ce mi se pare că poporul român a avut parte de acest semn de noroc? Pentru că a supravieţuit aici, pe pământul tuturor trecerilor civilizaţiilor şi barbarilor, mai ales pentru că a fost aşezat pe un pământ prea bogat, prea ispititor, prea râvnit de marii golani ai istoriei mondiale. Mă uitam zilele trecute la o emisiune turistică în care un bărbat înţelept, iordanian de felul lui, spunea ceva foarte adevărat: „De ce e sigură ţara mea, de ce e frumos să vă faceţi vacanţa aici? Pentru că noi n-avem petrol. Avem doar istorie, natură, deşert fascinant. Dar n-avem petrol. Că altfel am fi fost şi noi o pradă”.
De ce, Doamne, ne-ai dat aur din plin în Apusenii imperiului dacic, de ce ne-ai dat petrol atât de necesar tancurilor lui Hitler, de ce ne-ai descoperit gaze fără număr în Marea Neagră? Nu mai vorbesc de uraniu, de wolfram, de grâu.
Faptul că am rezistat, totuşi, s-a datorat căiţei din naştere. Gheorghe Brătianu îi spunea „miracolul românesc”. Iată că a venit vremea să vorbim şi despre reversul medaliei, despre „blestemul românesc”.
Acest blestem are o metaforă la bază, un poem tragic, un poem naţional pe numele lui Mioriţa.
Din timp în timp, câte unul dintre noi, fie că e vrâncean, fie că e ardelean, fie că e moldovean, fie că e oltean, fie că e teleormănean, adică muntean, e jertfit în numele interesului global.
Să vă spun câteva nume? Să cred că mă veţi înţelege chiar dacă va fi vorba de interesul unei firme mondiale americane precum Exxon, interes apărat de trumpii lumii moderne? (Scuzaţi, mi se pare că am greşit cuvântul, se zice ştrumfi).
Vreţi istorie, vă dau istorie! Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu (pssst, n-avem voie să ne amintim!).
Ultimul de pe listă (cu voia dumneavoastră, aşa cum spunea moştenitorul revoluţiei din decembrie, Ion Iliescu) deşi nu e la înălţimea celorlalţi, deşi s-a bălăngănit şovăielnic pe scaunul puterii, este un flăcău teleormănean, Liviu Dragnea, cel care a îndrăznit să ceară baciului Exxon să plătească pentru oile pe care le mulgea în Marea Neagră. Să nu dea tot laptele în Panonia şi în Imperiul Habsburgic care există încă deşi e mort de sute de ani.
Bă, Dragnea, bă, haiduc teleormănean, nu te pune cu baciul american, că nu te apără nici prietenul israelian (de dragul rimei).
Dacă-mi spune cineva de ce lui Dragnea, proscrisul, familiei sale, li s-a interzis intrarea în S.U.A., îi ofer cel mai important trofeu al meu de chibiţ: o şapcă alb-albastră de la Universitatea Craiova.
Nu ştiu ce valoare are şapca pentru care preşedintele naţiei mele a acceptat târgul de la Washington. Dar şi dacă aş şti, tot lehamite mi-ar fi!
Nicolae Dan Fruntelată