◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

Cărturari arădeni. Petre Pascu (Semlac) – 115 ani de la naștere și 30 de ani de la (pe)trecerea din viață

Context

În urmă cu zece ani, într-un studiu de caz „De la spațiul de exprimare, la judecăți estetice”, includeam aici și numele Petre Pascu. De bună seamă că face parte din scriitorii arădeni care a fost atât de puțin cercetat (nici opera nu i se găsește pe așa-zisul „raft întâi” al bibliotecilor, cum, de altfel, se poate spune și de Gligor Moțiu Bulduș, Pavel Mercea Mercescu ș.a.).

Cunoscut ca și poet și traducător, se va impune și ca un bun memorialist și gazetar (întreținând și o bogată corespondență în calitate și de epistolar).

A fost membru al Asociației Scriitorilor români din Ardeal.

A semnat cu pseudonimul Camil Meteoru.

 

Viața și școala

A văzut lumina zilei la Semlac, județul Arad, la data de 27 ianuarie 1909. A decedat la data de 23 martie 1999 la București.

Părinții erau agricultori din Câmpia arădeană, tata, Teodor Pascu, mama, Elisabeta (n. Indreica).

După cursurile elementare, studiază la Liceul „Moise Nicoară” (unde îl are ca profesor pe Al. T. Stamatiad) din Arad și este licențiat al Facultății de Drept a Universității din București (1933), însă nu va practica magistratura.

A îndeplinit mai multe funcții administrative de interes obștesc: notar comunal (1934-1936), secretar de plasă la Vinga, Arad (1936-1938), șef de birou la Primăria Arad (1938-1945), bibliotecar la Biblioteca Universității din Cluj (1948-1949) și la Facultatea de Drept (Cluj, 1949-1950).

 

Petre Pascu – gazetar

A fost redactor la ziarul Tribuna română (Arad) și a publicat în Hotarul (Arad). A colaborat și la alte publicații ale vremii, cum ar fi: Brașovul literar, Înnoirea, Societatea de mâine, Azi, Viața românească, Orizont, Tribuna, Steaua, Foaia noastră, Gazeta literară, România literară, Cronica, Abecedar ș.a.

 

Petre Pascu – traducător

A tradus (și prefațat) din scriitorii vremii (din lirica maghiară):

– Kassak Lajos, „Averea și colecția mea de arme”, tălmăciri și selecție de Petre Pascu, Cluj, 1980;

– Joszef Attila, Idleky Zoltan, Moricz Szigmond, „Povestea nu ia niciodată vacanță”, București, 1964);

– Ledanyi Mihaly, Beniamin Laszlo ș.a.

 

Opera

Petre Pascu a debutat cu versuri în ziarul Primăvara din Sânnicolau Mare(1925).

Debut editorial: 1943, cu volumul de versuri „Plaiuri” (Diecezana, Arad).

Volume de versuri: Bucuriile mele, versuri cu o Postfață de Perpessicius (1967). Ediția acestui volum din 1967 cuprinde un desen de Milița Petrașcu (a se observa pauza de două decenii de absență din viața sa literară); Gorun adânc (1972, București); Spada și corola (1977, București).

Memorialistică: Aproape de ei (Timișoara, Facla, 1987).

 

Petre Pascu – îndrumător literar

„Scrisori bănățene”, (1924) de Cora Irineu, ediție îngrijită de Petre Pascu (1975). Conține Dedicație și Carte de vizită, text ales, iconografie, date biografice, tabel cronologic. Aceste „Scrisori bănățene” conțin și un Jurnal intim din anii 1924-1925.

Volumul apare în anul 1924, exact în ziua când Cora Irineu alege să își pună capăt zilelor la 34 de ani (numele publicistului, traducătorului, memorialistului Constantin Beldie (1887-1953) conclude a fi motivul suiciderii).

Cora Irineu este pseudonimul literar al prozatoarei Elena D. Friedman (n. 22 ianuarie 1888, Târgu Bujor – d. 11 februarie 1924). Numele oficial Irineu îi este oficial schimbat în anul 1918 (este absolventă a Facultății de Litere și Filosofie București, 1912).

Gazetar, traducător din literatura franceză, comentator al scriitorilor români (Lucian Blaga), călător convins, Cora Irineu este, alături de Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu, un exponent al ideii de absolut, luciditate, problematică și feminitate care i-au marcat existența.

Volumul „Scrisori Bănățene” este unul al pitorescului (cuprinde Note de călătorie din Țara Bîrsei, Țara Crișurilor sau Țara Banatului învăluite în descripții și descriptivism aparte – în care se distinge o geografie culturală surprinsă în poezie, portrete, port, grai ori linii tușate de exotic).

Petre Pascu îngrijește ediția din 1975 (Timișoara, Facla) a cărții „Scrisori bănățene”.

Cora Irineu, un nume în revista Ideea Europeană, o albie în care și-a desfășurat întreaga activitate.

Precursor al literaturii feminine, prețuită de Perpessicius, Emanuel Bucuța sau Rădulescu-Motru, Cora Irineu iubea muzica, dansul și călătoriile (unde condeiul i-a scris glorie).

„Scrisori bănățene” – „o cărțulie” numită de referenți (sunt zece la număr) – au fost adresate lui Constantin Beldie (secretar de redacție la Ideea Europeană).

Tonului patetic de început îi urmează miezul plin de idei sociale ale epocii. Cartea apare imediat după Unire, „când am venit la București”, notează Cora Irineu.

Se remarcă dialectul bănățean despre care bucureștenii nu prea știau nimic, idiomul popular, păstrător de forme arhaice nealterate, un lexic bogat, în care o realitate este descrisă prin datini, obiceiuri, veșminte (bucureștenii crezând că locul ei de baștină ar fi fost Lipova sau Lugoj).

La vremea aceea, cartea e văzută de Petre Pascu o „icoană veridică a vestigiilor, o minune de observație atentă și elastică adaptare ca un izvor de limbă, iluminată călătorie a unui cărturar”.

În cele ce urmează, vom spicui fragmente de pagini din Scrisori bănățene:

Timișoara: „Orașul e cu adevărat frumos, mai ales în partea Cetății, unde se află școala mea … Azi am ascultat un «Gospudi po milui» la Biserica Sârbească”.

Caransebeș: „Am poposit la hotelul «La pomul verde» în inima Caransebeșului”.

Între munteni: „Nu baș așa geparce”.

Bănățeancă: „Acuma-s nouri pră șieri și înșepe să bace ploaia pră grăgină …Eu nu ce țuc, uice-așa, gi șiudă”.

Lugoj: „Știi ca Victor Vlad Delamarina e lugojan?”

Prin Torontal: „Praful îneacă drumurile Torontalului”.

Arad: „Dincolo de Podul Mureșului, care scaldă o rotind din trei părți cetatea, pe o câmpie încinsă de livezi se ridică sumarul și mohorâtul obelisc”.

Tot în Timișoara: „Timișoara popas de desfătări și hodină”.

Înapoi spre Torontal: „După goștia bogată în prânzătorul notarului … Iată Lovrinul, altă mândrețe de sat”.

În Podgorii: „În sfârșit, Biserica albă a Mariei Radna … Batâr că mi-s ostenită, nu crede că am lipsit să mă urc în ruina de la Șoimoș”.

 

Petre Pascu – memorialist

Volumul „Aproape de ei” (proză, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1987, 200 p.) este un segment aparte al literaturii. Spre deosebire de literatura de imaginație, în proza de memorial, autorul descrie note și fragmente reale (în cazul lui Petre Pascu, memorii și portrete care i-au fost în imediatul faptelor), iar intervenția autorului se resimte prin omnisciență și omniprezență.

Lumea lui Petre Pascu este lumea unei intelectualități, pe lângă care a trăit vibrații emoționale și pe care le-a transformat în pagini de mărturisiri. Sunt foarte multe dezvăluiri (de aceea selecția va fi una aleatorie și în ordine alfabetică).

Pe Ion Agârbiceanu l-a cunoscut la Arad, la Hotel Crucea Albă, cu prilejul Șezătorii Societății Scriitorilor Români.

Bogdan Amaru, pe numele adevărat Alexandru Pîrîianu, i-a fost coleg de cenaclu pe strada Cîmpineanu, București.

Cu Tudor Arghezi s-a cunoscut pe vremea studenției la Cantina Gutenberg, unde se citea în prezența muncitorilor tipografi.

Pe A. E. Baconski îl cunoaște prin cenacluri, dar este o relatare sumbră din ultima seară, 4 martie 1977, când a pierit la cutremur mergând la masă la Veronica Porumbacu.

Pe G. Bacovia îl cunoaște la Salonul de toamnă de la Ateneul Român.

Pe Lucian Blaga îl cunoaște la cursuri la Universitatea din Cluj și la întâlnirile de la Casa Ziariștilor de aici.

Pe Ion Barbu îl va cunoaște la întâlnirile de la Capșa de București.

Amintirea cu Zaharia Bîrsan – ctitor al teatrului clujean – este legată de schimbul de opinii despre cărțile amândurora.

„Un poet despre care se tace” – este titlul capitolului despre Emil Botta.

Cu Eusebiu Camilar (soțul Magdei Isanos) a avut colaborări literare.

Alexandru Cazaban era un urmaș fidel în stil caragialian și se întâlnea la Cina de București cu scriitorimea de atunci. (Petre Pascu i-a cerut o colaborare cu „Scrisul bănățean”).

Întâlnirile cu Ion Chinezu se petreceau la Biblioteca Academiei.

Pe Aron Cotruș îl vedea adeseori însoțit de Al. T. Stamatiad pe corso-ul arădean.

Prea puțin despre un anume Artur Enășescu, doar o convorbire la un birtuleț din Zona Gării de Nord din București.

„Cu Franyo Zoltan (din Ineu, redactor la revista „Geniu”) nu puteai decât să fii prieten” (afirmă Petre Pascu în op. cit., pp. 99-102).

„Prin anii treizeci, Teatrul din Arad, foarte vechi, cu strălucită reputație, primi sub bolta lui înaltă, pe conferențiarul Octavian Goga” (op. cit., p. 105).

Horvath Imre cunoștea Salonul lui Al. T. Stamatiad, dar prefera restaurantul-gradină „Vili-bar” din Arad.

Pe Emil Isac îl cunoaște prin intermediul sculptorului Romul Ladea, un „Mare prieten al scriitorilor”.

Întâlnirile cu Ion Minulescu datează o dată de la Șezătorile cu scriitorii de la Crucea Albă, dar și de la dezvelirea, în 1925, la Sânnicolau Mare, a Bustului lui Eminescu (prin grija lui Al. T. Stamatiad).

„Părea urbea strânsă ghem la picioarele sale” (n. n. – a lui Ion Minulescu, sosit în 18 mai 1941, la Teatrul din Arad).

Pe Peter Neagoe (din America) îl va întâlni (călătorind cu trenul) la Deva (unde era și Aron Cotruș), la fel cum și pe Victor Papillian îl va întâlni la Palatul Cultural din Arad, iar pe Miron Radu Paraschivescu îl va întâlni la Cluj.

Întâlnirea cu Perpessicius (la inaugurarea în 1919 a Liceului de Băieți nu a fost posibilă) avea să se petreacă la București, unde va primi onoranta dedicație:

„Domnului Petre Pascu / În amintirea peisagiilor arădane / și a anilor juneții duse. / Cu prețuire și simpatie pentru Poetul tălmăcitorul și glosatorul atâtor fapte de cultură / Cordial Perpessicius”.

Lui Radu R. Rosetti îi admira epigramele, iar pentru amintirea lui Szemler Ferenc (1906-1978) a făcut un drum în secuime, ca un pelerinaj la Mormânt.

Cu Eugeniu Speranția, profesor filosof la Oradea, a purtat o bogată corespondență.

Întâlnirile cu Mihail Sorbu se petreceau la Capșa Nestor sau Cafèe de la paix (în prezentul volum este un excurs asupra operei acestuia).

„Aradul va simți prezența tumultuoasă a lui Al. T. Stamatiad timp de 14 ani. (…) Prin negurile dese ale atâtor ani mi-l amintesc pe Stamatiad în prima zi de licean. …… Aud și acum prin zvonul anilor spunându-ne în clasă:

-Mustața e podoaba bărbatului”. (op. cit., p. 183).

Cu Tudor Vianu și Ion Vinea se încheie un volum pradă a frumoaselor evocări puse în file și scrieri memorialistice de semlecanul Petre Pascu (acesta a studiat cu Tudor Vianu în perioada 1929-1933). Legătura cu Ion Vinea era mai mult de ordin ziaristic.

 

Petre Pascu – poet

Scriam de un debut în versuri în revista „Primăvara” din Sânnicolau Mare. Legătura cu Aradul îi va aduce lui Petre Pascu și alte apariții în reviste. În revista Hotarul (nr. 3, februarie 1934), publică poemul „Sinucis” (în memoria lui Al. Neacșu, datat 27 noiembrie 1934). Publică în revista Hotarul (nr. 7, aprilie 1935) poemul „Veghe spre dimineață”, dar și proză: „Călătorie cu o învățătoare, o țigancă și o bucureșteancă”. Poema este de ordin romantic, „fiecare stea-i câte un jalon pentru un drum”, iar proza, de călătorie cu acceleratul Arad-București, „Tangențială”.

Un poem publicat în Hotarul din 1935 (iulie-august) este ca o odă: „mă gândesc la orașu-acela la un mal de râu”.

„În noaptea cu alăute” este publicată în Hotarul (nr. 8-9/1935), fiind o poemă de factură nostalgic-invocativă: „Ne-om duce țigane, pe un Mureș de soare”.

Alte colaborări și secvențe epistolare le-a avut în revista Orizont din Timișoara. În nr. 2/1969 a publicat două poeme: „Pe volumul Bucuriile mele” și „Diamant”.

În ceea ce privește stilul epistolar, a întreținut o corespondență cu prof. univ. Alexandru Husar de la Iași (exemplu):

„București, 23 Cireșar, 1979 / Iubite amice Husar, / La 18 iunie, curent, Doamna Veturia și-a luat locul lângă ilustrul său soț, Octavian Goga, precum mă vestesc cele 3-4 rânduri din ziarul România liberă. / Era, evident, încărcată de ani, această formidabilă femeie! / Vreau să te informez, cu voia dumitale, că sunt depozitarul unei corespondențe cu Doamna Veturia (…) / Permite mi să-ți cer o povață. / Unde, la ce instituție să valorific această comoară inestimabilă?

……

Aștept răspunsul, / te îmbrățișează / Petre Pascu”.

În perioada următoare, prin volumul „Plaiuri” (1943) poetul elogiază ținuturile natale. „Bucuriile mele” (1967) sunt compuse în registrul unei aparte expresivități. Următoarele titluri, „Gorun adânc” (1972) și „Spada și corola” (1977), dau curs imaginativului într-o sonoritate a enunțului liric.

Ineditul avea să surprindă în anul 1992 (prin poemul manuscris olograf „Larg vreau”). Sunt două catrene prin care poetul este mistuit de o teamă a „largului” văzut / închipuit de „noapte trece / noapte vine” („cine oare-n mine sapă”?). Desigur, este o oarecare frică a unui alt „început”, ca o moarte care nu are cuvinte de alinare.

 

În loc de concluzii

Sub bolta aceleași sintagme – „De ce scriu femeile. Portret (aproape) sentimental” includem cultură arădeană (ne referim aici la Aniversări / Recuperări): Hans Fackelmann, Gligor Moțiu Bulduș, Pavel Mercea Mercescu, Constanța Hodoș, Lucian Emandi, Mircea Micu, Aron Cotruș, Ion Clopoțel, Al. Negură, Al. T. Stamatiad și exemplele nu vor înceta să apară.

Pentru contemporani, va urma un „Studiu de caz” sub bolta Actualului recuperat.

 

                                                                                               a consemnat Florica R. Cândea

membru UZPR, Filiala „Ioan Slavici” Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *