Un iubitor declarat al frumosului din oameni, tot timpul cu picioarele pe pământ, prof. Dan D. Farcaș a împlinit frumoasa și bogata vârstă de 80 de ani. Dan D. Farcaş s-a născut pe 1 aprilie 1940, la Reşiţa, unde a terminat și liceul poreclit azi „Bastilia”. A absolvit facultatea de matematică şi fizică la Universitatea din Timişoara şi are un doctorat în matematică şi informatică la Universitatea din Bucureşti. A urmat cursuri de informatică la firma IBM (Franţa, Germania), Sophia Antipolis (Franţa) etc.
A fost informatician, din 1962, la Institutul politehnic din Timişoara, la primul calculator alfanumeric românesc, MECIPT-1, pe care a realizat, între altele, simulări de reţele neuronale şi de sisteme biologice, în premieră pentru România. Începând din 1968, la CEPECA Bucureşti, a predat cursuri de informatică, a condus şi a participat la numeroase proiecte de informatizare, unele de nivel naţional, în special în managementul sănătăţii, al cercetării şi al proceselor industriale. A condus primul proiect de informatizare a Sistemului Sanitar (1971-76).
A fost director la Institutul Român de Management (1990), director şi director adjunct al Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară (1992-2002, cu întreruperi), consilier temporar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi expert al Comisiei Europene, pentru informatizarea ocrotirii sănătăţii în România. Este cercetător principal I şi a fost consilier/expert I la Direcţia Generală de Politica Ştiinţei şi Management, din Ministerul Cercetării şi Tehnologiei (1994-2000).
Din 1991, a fost membru corespondent, iar din 1993 este membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale. Vicepreşedinte al Societăţii Române de Informatică Medicală în perioada 1991-2010. Membru fondator, în 2006, al Centrului de Studii pentru Ştiinţele de Graniţă, în cadrul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Din 2013, este membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române.
Din anul 1998 a fost vicepreşedintele, iar din 2011 este preşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN).
A publicat povestiri SF și articole de popularizare începând din 1966. Are peste 1.200 de articole, majoritatea de popularizare, o parte în reviste din Germania, Anglia, Brazilia etc. A participat la numeroase emisiuni radio și TV, în țară și străinătate.
A publicat în România şi în străinătate peste 30 de cărţi, despre: informatică, eseuri filosofice, extratereştri, OZN-uri, memorialistică, SF etc. Cartea sa „UFOs over Romania”, apărută în 2016, în Anglia, a fost publicată și în română, germană, spaniolă și franceză. Cartea „Hyper-civilizations An Answer to ET Contacts on Earth”, apărută în 2018, e sub tipar în limba română, la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca.
Dan D. Farcaș este, din 2006, cetățean de onoare al municipiului Reșița unde s-a născut. În Reşiţa iubeşte ca loc de întâlnire cu prietenii, Librăria Semn de Carte pe care o consideră un pol cultural central al oraşului care ţine sus stindardul cu oameni frumoşi care nu pot exista în afara culturii. De ziua domniei sale, directorul librăriei Camelia Duca i-a propus drept cadou iniţierea unui concurs de informatică, acesta purtându-i numele. “Eu am avut în lupta mea de viaţă etape. Am făcut matematică, am predat, am făcut un doctorat în matematici, am făcut multe modele matematice, însă n-aş putea să spun că mi-a plăcut din cale-afară. Am trecut apoi la informatică şi am uitat toată matematica pe care o ştiam. Pe urmă am fost dezamăgit de ceea ce am întâlnit în sectorul medical, al ocrotirii sănătăţii şi am uitat şi de informatica medicală pe care o ştiam. Apoi am trecut la OZN-uri. Mărturisesc, am avut această plăcere să trăiesc mai multe pasiuni profesionale, una după alta şi atât cât am putut am dăruit. Şi pentru că mai pot dărui, folosiţi-mă!”, a spus Dan D. Farcaş.
Ada Botezan/ UZPR