În anii ’20 asistăm la schimbări revoluționare ale aspectului siluetei feminine. „Sexul slab” încearcă experiența egalității în drepturi și îndatoriri. După ce în timpul Războiului cel Mare îi înlocuiseră în activități pe cei plecați pe front, femeile își continuă emanciparea. Beneficiază de studii superioare, ca și bărbații, afirmându-se independent ca avocate, aviatoare, medici sau exploratoare. Ele își afișează în mod ostentativ, vizual, noua libertate, scurtându-și fusta. Moda, care s-a răspândit larg, era simplă și practică, folosind cu precădere producția industrială de serie. Elitele capitaliste căutau să se distanțeze prin lux și sofisticare. Totuși, datorită costumației reduse și croielilor simple ale rochiilor, care puteau fi lucrate în casă, diferențele sociale erau mai puțin vizibile ca până atunci.
Atributele feminine erau mascate intenționat: tunsoarea à la garçon, croiala
dreaptă, fără pense, cordonul pe șolduri, pentru a nu fi marcată talia. Silueta părea compusă din fragmente cilindrice, cu contururi drepte și era asortată cu tonuri de ivoire, ecru, gri, brun. Părul era tăiat scurt, drept, la spate băiețește, uneori cu o cordeluță orizontală legată pe frunte, iar machiajul „intoxicat“, cu sprâncenele pensate, ochii conturați cu negru, încercănați, fața pudrată alb, gura micșorată, pictată cu roșu-închis.
Elisabeth Arden, Helena Rubinstein, dar mai ales Max Factor (machior la Hollywood) începeau să se afirme în industria cosmeticelor. Pălăria mică acoperea tot părul, uneori și fruntea, semăna cu o cască militară. Pe trup, lenjeria se reducea la minimum, o singură cămășuță minusculă ținută de bretele sau combinezonul-chilot (prima apariție a body-ului de azi) înlocuind numeroasele straturi precedente. Erau preferate rochia-sac sau fusta și bluza, drepte, fără talie, cu cordon pe șolduri, cu mâneci lungi sau deloc. Se purtau mult jersee și pulovere tricotate, cu motive cubiste, fuste scurte până peste genunchi plisate drept, acordeon. Se foloseau suporturi textile ușoare, suple precum jerseul, flanelul, crêpe-de-Chine, mătasea artificială, ieftină, lavabilă, ușoară.
Toată îmbrăcămintea pentru dans a unei femei cântărea câteva sute de grame.
Pardesiul era larg, fără nasturi, deseori ridicat în față, formând o linie curbă la spate, cu gulerul lărgit (tiparul a fost folosit și la blănuri până prin 1930). În picioare, ciorapii erau vizibili, lucioși, cusuți cu dungă, cu ajur la glezne, iar pantofii cu toc solid în formă de mosorel aveau de obicei baretă. Singurele podoabe erau mărgelele lungi. Țigareta, cu port-țigaret foarte lung, ținută dezinvolt între degetele cu unghii lăcuite, era de rigoare de prin 1925.
Fotografiile: Colecția Fotografii, cărți poștale și clișee fotografice a MMB/ Costumele: Colecția Textile și accesorii vestimentare MMB
Dr. Maria-Camelia Ene, expert în costum și accesorii vestimentare de epocă, MMB
Notă: Acest articol face parte din seria textelor scrise de muzeografi, arhitecți, conservatori, restauratori și bibliotecari oferite de Muzeul Municipiului București în această perioadă de stare de urgență, în care expozițiile sunt închise, pentru diversificarea subiectelor de pe agenda publică și pentru continuarea prezentării unor fragmente din istoria Capitalei și a patrimoniului MMB.