◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Marii poeți urcă în veșnicie din mijlocul poeților: Dragoș Vrânceanu

Era la începutul lunii mai 1977, mălinii înfloriseră la Drăgășani, răspândind un miros îmbătător peste oraș. Pe 4 mai am primit telefon de la directorul Casei de Cultură din orașul meu natal că sunt invitat la Rm.Vâlcea, în ziua de 5 mai, la Palatul Culturii la o întâlnire cu scriitorul Dragoș Vrânceanu și încă doi scriitori de la revista TRIBUNA. Ion Ciurduc directorul Casei de Cultură mi-a spus la telefon să iau și cele două antologii “ Cumpăna“ editată de Casa Județeană a Creației Populare Vâlcea, apărută în 1969 și “ Trepte“ cu o prefață de Dragoș Vrânceanu, editată de Casa de Cultură-Rm.Vâlcea, apărută în anul 1972, având grafica semnată de Maria Crișan, că este posibil ca și noi poeții vâlceni să citim din lucrările noastre publicate de aceste două antologi.

Eu am mai luat, pentru orice eventualitate, antologia “Trofee “ editată de Editura CNEFS, București 1967, unde aveam publicate câteva poezii dedicate sportului și volumul meu de debut”Ochi deschis “ , apărut la Editura “Litera “ în 1974, având coperta realizată de Aurelian Petrescu. Volum lansat în toamna anului 1974 la librăria din Drăgășani, cu participarea domnilor Ion Șt.Lazăr, prof. Emil Istocescu, Teo Văcărescu și a două actorițe, printre care regretata Ada Gârțoman, de la Teatru Popular din Rm.Vâlcea, care au susținut un recital din poeziile mele.

Cu o zi înainte de a pleca, m-am întâlnit pe strada Decebal din Drăgășani cu fostul coleg de clasă Radu Vasile, viitorul prim ministru al României, știind că și el scria versuri, participând prin anii 1960 la cenaclul literar Gib I. Mihăescu, înființat de mine, l-am invitat la Rm.Vâlcea a doua zi. Mi-a spus că nu poate veni că pregătește doctoratul în “ Istoria economiei.“Îl ajuta tatăl său în strângerea materialelor, domnul Ion C.Vasile.Acesta era istoric local.

Pe 5 mai, joi,  dimineața am plecat cu trenul spre frumosul oraș al lui Mircea cel Bătrân.Ajuns la Palatul Culturii m-am întâlnit cu George Țărnea, Lucian Avramescu, Ioan Barbu, Felix Sima, Doru Moțoc, Ioan Șt.Lazăr, Ion I. Alexandrescu, Ion Tălmaciu, Petre Tănăsoaica,  Smereanu Gh,Gheorghe Bobei, Gh. Achim, Constantin Argeșeanu, Alexandru Cerna Rădulescu,  Constantin Zărnescu, venit de la Cluj și Victor Felea tot de la Cluj.

În prezidul erau Constantin Zărnescu, Doru Moțoc, prof.și compozitor Marin Brânaru, Ion Șt.Lazăr, iar la mijloc între Doru Moțoc și Marin Brânaru era renumitul poet Dragoș Vrânceanu.

Ne-a venit rândul să citim fiecare poet câte o poezie din cărțile noastre.

Pe la mijlocul manifestării, după ce vorbise poetul Dragoș Vrânceanu, nu înainte de a vorbi despre dânsul Ion I. Alexandrescu care a spus:”  că Dragoș Vrânceanu s-a născut la . 14 febr. 1907, anul răscoalei țărănești, în fosta comună Băbeni-Bistriţa, azi – ora;ul. Băbeni –  decedat. la 4 mai 1977, Bucureşti) – poet, eseist, traducător, diplomat. Studii superioare şi doctorat (în litere şi filosofie) la Florenţa. Redactor în presă şi profesor de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale (până în 1949). În anii ’50, a fost colaborator al Institutului de Folclor şi al Institutului de Lingvistică din România. În Italia, a lucrat în calitate de corespondent de presă, ataşat cultural pe lângă Consulatul general român din Milano, profesor la Universitatea din Urbino, colaborator al Radiodifuziunii Române pentru cronica România-Italia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate: Cloşca cu puii de aur (1934, Premiul Uniunii Scriitorilor şi aprecieri elogioase din partea lui G. Călinescu), Columna (1965), Poemele transhumanţei (1968), Poezii (1968), Poezii (1970), Întâlniri cu scriitori italieni (1972), Migdalul înflorit a doua oară (1972), Cântecele casei de sub pădure (1973), Creioane colorate – versuri pentru copii (1974), Cântecul vremilor (1975), Cloşca cu puii de aur şi alte poezii – antologie de autor (1975), Materia literară şi idealurile ei (1976), Priveşte spre oraş (1976), Expediţiile lui . . . Alexandra cea mică – poveste în versuri (1978) etc. (DCLR, pag. 256; DDLR, pag. 424-425; DLRC/1, pag. 661-662; DLRC/2, pag. 619-620; DSR, pag. 518). Fiind amic cu Eugenio Montale.”

Nu a terminat bine de vorbit Constantin Zărnescu și am sesizat că poetul Dragoș Vrânceanu a pus capul pe umărul lui Marin Brânaru. Atunci cineva din sală a strigat:-Moare domnul Vrânceanu!

-Să vină un doctor! A strigat Doru Moțoc.

În sală a început o vânzoleală de nedescris. Câțiva din prezidiu l-a luat  pe brațe și l-a scos în culise.Toți am rămas înmărmuriți. Apoi, s-a lăsat o liniște.Probabil că Poetul se pregătea să urce la cer înconjurat de sufletele poeților din sală.

Pe drum, în tren, seara târziu, am scris poemul”Poeții nu mor niciodată “ pe carnetul de care nu mă despărțeam niciodată.

 

                                                            Poeţii nu mor niciodată

                                                                                               

                                                            Poeţii nu mor niciodată, ei doar

                                                            îşi odihnesc zborul

                                                            între clipa ce vine şi visul cea fost

                                                            potolind focul din oase şi luna

                                                            cu dorul,

                                                            arzând întotdeauna

                                                            cu rost.

 

                                                            Poeţii nu mor niciodată, se-ntorc în cuvinte

                                                            eterne vorbe încolţite-n brazdă

                                                            în frunze,flori şi în întoarceri din cele sfinte

                                                            sau în zborul păsărilor ce torc la stână

                                                            cântece pregătite să fie gazdă

                                                            în care intrăm cu ei de mână.

 

                                                            Poeţii nu mor niciodată ei vin

                                                            coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,

                                                            de apă şi iz de pelin

                                                            ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină

                                                            şi ne pun aripi de înger,în abis

                                                            nu mor niciodată,dar niciodată

                                                            doar urcă în vis.

 

                                                            Poeţii nu mor niciodată, doar ies

                                                            din auz, cum ai privii

                                                            printr-un ochean întors,

                                                            sau  alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii

                                                            aureolează cu stele un şes,

                                                            ei au în vene al patruilea simţ,

                                                            metafora din sânge a unui prinţ.

 

                                                            Poeţii nu mor niciodată, şi doar

                                                            îşi odihnesc zborul

                                                            între clipa ce vine şi visul amar

                                                            potolind focul din case şi luna

                                                            cu dorul, arzând întotdeauna

                                                            cu rost.

 

                                                                                    Al.Florin ŢENE /  UZPR        

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *