„Lucian Blaga: primul mare poet care reușește să sincronizeze în mod definitiv formele poetice românești cu cele europene” (Marin Mincu)
Context
În luna mai ne amintim de două ori de poetul Lucian Blaga, deoarece e luna în care a văzut lumina zilei (9 mai 1895), dar și luna în care nu a mai putut să amâne / să oprească trecerea, plecând în 6 mai 1961, la Cluj-Napoca, fiind înmormântat în satul său natal, Lancrăm, chiar de ziua lui.
Blaga – origini
Al nouălea copil din familie, fiul preotului ortodox Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), Lucian Blaga mărturisește în cartea sa de memorii că are origini macedoromâne, mama sa avându-și obârșia în Moscopole. Această ramură, Moga, plecase din Moscopole (în traducere: orașul oierilor) în secolul al XVIII-lea: „Mama era substanţa activă în jurul căreia luau înfăţişare palpabilă toate rânduielile vieţii noastre. Aşa o ştiam cel puţin noi — copiii. În tinereţe fusese o femeie frumoasă, de-o frumuseţe ce nu avea deloc conştiinţă de sine. Cât mă priveşte, nu-mi aduc aminte de ea decât ca de-o femeie mai în vârstă, cu mişcări apăsate, ca de-o arătare adusă puţin din spate, cu părul cărunt, apoi ireal de alb şi ochii mari de basm. Avea în sângele ei o ascendenţă macedoneană. Strămoşii ei, din familia Moga, ce a dat neamului mulţi preoţi şi un episcop, veniseră în Ardeal din Macedonia, pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, după reprimarea de către turci a unei răscoale şi după arderea acelei Moscopole, cetate balcanică de strălucită faimă, ce întreţinea impunătoare legături de comerţ şi de cultură cu Veneţia.” („Hronicul și cântecul vârstelor”).
Blaga – debut
Pe meridianul românesc, Blaga reprezintă una dintre acele conștiințe artistice esențiale, exprimând într-o manieră proprie elemente ale gândirii filosofice și ale creației estetice ale vremii sale. Manuscrisul „Pomele luminii” a ajuns la Sextil Pușcariu în toamna anului 1918. Acesta a publicat atât poezii semnate de Lucian Blaga, cât și o prezentare a manuscrisului în articolul „Un poet: Lucian Blaga” în „Glasul Bucovinei”, nr. 49, 3/16 ianuarie.
Scrise pe parcursul unui an, în timp ce poetul făcea naveta între Viena, unde era student, și Lancrăm, acasa lui, „Poemele luminii” au fost tipărite la Sibiu, de Biroul de Imprimare „Cosânzeana”. Nicolae Iorga, impresionat, la numai două săptămâni de la apariția volumului, va publica în „Neamul românesc” articolul „Rânduri pentru un tânăr”, salutând cu entuziasm apariția volumului de poezii. De asemenea, Ion Agârbiceanu a notat în ziarul „Patria”, nr. 72, 15 mai 1919: „Înainte cu trei ani am cetit uimit în „Românul” din Arad câteva cugetări iscălite Lucian Blaga. Profunzimea, seninătatea şi adevărul lor m-au impresionat adânc şi o rară bucurie mi-a umplut sufletul. Prieteni de-ai lui Lucian Blaga (…) mi-au povestit mult, cu admiraţie sinceră despre prietenul lor care încă din clasa a şasea de liceu cunoştea toate sistemele filosofice (…) În primăvara asta l-am cunoscut. Venise la Sibiu să-şi pregătească tipărirea celor două volume „Poemele luminii” şi „Pietre pentru templul meu”. Un tânăr înalt, palid, cu părul negru, creţ, cu o înfăţişare de-o înaltă distincţie, tăcut şi liniştit. Din întreaga lui fiinţă radiază ceva imaterial, parcă o viaţă de vis, o lumină discretă binefăcătoare.”
Blaga – poetul dorului
Dorul plutește, la Lucian Blaga, în aerul încărcat de mistere, lumini, corole, e o stare evanescentă, impenetrabilă, în care se-nvăluie vrajă, damnare, euforie, iar natura i se supune incandescent, eutanasiatic și voluptuos.
Volumele sale de poezii, „Poemele luminii”, „Pașii profetului”; „În marea trecere”, „Lauda somnului”, „La curțile dorului”, piesele de teatru, „Zamolxe”, „Tulburarea apelor”, „Arca lui Noe”, opera filosofică, „Trilogia cunoașterii”, „Trilogia culturii”, „Trilogia valorilor”, relevă personalitatea excepțională a lui Blaga, amprentată de dor, de adâncimea gândului și a cuvântului („rană a tăcerii”). El este nu un filosof și un poet, ci un „lirozof” (Vladimir Streinu), evidențiind gândirea magică și mitică, precum și ideea că poezia și filosofia lui Blaga propun o nostalgie a absolutului.
Blaga în ziarele și revistele din Arad și nu numai
Poetul, filosoful, memorialistul, atașatul cultural, a avut legături cu Aradul sau Banatul. Aceste legături țin de perioada 1914-1926, fac referire la unele articole sau aforisme publicate în presa arădeană. Astfel, a publicat în „Românul”, în „Pagini literare”, în „Gazeta Transilvaniei” (1915), în în „Convorbiri literare” (1916), „Banatul” (1926).
La Diecezana Arad (Editura Librăriei diecezane), au fost editate volumele „Filosofia stilului” (1924), „Fețele unui veac” (1925), „Ferestre colorate” (1926).
Lucian Blaga a debutat în „Românul”, în 1914, cu un eseu pe teme de filosofie, astfel că vreme de trei ani, în paginile acestui cotidian politic, și-a adunat gânduri, cugetări, frânturi, idei, foiletoane. Din 1916, când ziarul este suspendat, Blaga va continua să adere la „Pagini literare”, aici, cu rubrica Filosofie (martie, iulie). Acum, aici, Blaga își va aduna concepte despre teoria cunoașterii, ipoteze, cugetări care completează armonios preocupările din această vreme.
În revista „Banatul” (1926), Blaga va colabora cu interesante materiale, spicuim: „Barocul etnografiei românești”, „Teatrul de vest”, „O antologie a poeților de azi”, „Studiul proverbului”, „Literatura anului”.
În ziarul „Tribuna”, 1910, sunt consemnate două poezii, prima „Pe țărm” – (Brașov, LB), de debut, și o a doua „Noapte”.
Aradul îi datorează un debut cât un dor… 113 ani de la prima poezie apărută în „Tribuna”, 1910.
Blaga – activitatea diplomatică
Lucian Blaga, mai puţin cunoscut ca şi diplomat, ataşat de presă, secretar, consilier, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, ministru plenipotenţiar al României în Portugalia, senator din partea Frontului Renașterii Naţionale, reprezentant diplomatic al României în Austria, a avut idei şi atitudini civice şi politice, astfel că, în anumite împrejurări s-a confruntat şi cu oprobii şi acuzaţii pe care le-au formulat unii publicişti care au declanşat o ferventă campanie de denigrare, suspiciuni (urmăriri). Acestea au dus la eliminarea sa din corpul profesoral al Universităţii din Cluj (1948), din membrii titulari ai Academiei Române (1949), iar din 1951 lirica blagiană va fi etichetată când mistică, când decadentă. Aceste idiosincrazii se vor perpetua până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, încât şi sistemul filosofic al lui Blaga va fi aproape respins.
Lucian Blaga a petrecut peste 11 ani la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berlin, Berna şi Viena, fiind astfel în miezul problemelor politice, sociale, culturale ale vieţii mondene din aceste agitate metropole, (când avea între 31 şi 42 de ani), perioadă care s-a adâncit şi i-a adus o sensibilitate şi o gândire aleasă, perioadă şi cu un caracter liric şi filosofic aparte.
Blaga – poetul interzis
Vreme de 13 ani, între 1948-1961, Lucian Blaga nu a avut dreptul să publice nimic.
În romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda prezintă acest episod, Blaga apărând ca personaj cu numele „Poetul” sau „Filosoful”.
Interdicția era până în 1962, fiind considerat „idealist” și „periculos”. Cu doi ani înainte de moarte, în 16 iulie 1959, în „Gazeta literară”, Blaga este dur atacat de Mihai Beniuc. Acesta îl consideră: „hitlerist, mussolinian, ideolog legionar influent asupra tineretului legionar”, totodată sugerând că este „rasist şi antisemit“. În 1978, Dorin Tudoran și, în 1982, Nicolae Băciuț, l-au intervievat pe Mihai Beniuc. Acesta a fost întrebat de ce a fost atât de ofensiv la adresa lui Blaga. Beniuc a evitat un răspuns categoric, afirmând doar că „Marele Anonim” din romanul său, „Pe muchie de cuțit”, nu este, de fapt, Lucian Blaga.
În volumul „Blaga, între legionari și comuniști”, Marta Petreu prezintă destinul frânt al poetului, care și-a publicat ultima poezie în annul 1947. Din acel moment nu mai publică niciun volum, în 1948 e scos de la catedră și în 1949 de la Academie, ducând un trai mizer. După moarte, George Ivașcu îi va edita și prefața mai multe volume de poezii, dar el, Blaga, în viață fiind, nu a mai avut bucuria de a-și vedea tipărite poeziile: „Deşi nu a fost nici legionar, nici comunist, deşi în operă nu a făcut concesii nici uneia din cele două ideologii extremist-revoluţionare ale secolului trecut, legionarismul şi comunismul i-au marcat viaţa. De asemenea, extremismele secolului XX i-au marcat destinul operei, receptarea ei, vreme de aproape o jumătate de secol. Şi, deşi i-au marcat destinul operei, nici legionarismul şi nici comuniştii nu au putut atinge, totuşi, conţinutul acesteia, aşa că opera lui există exact aşa cum a gândit-o el în mod liber” (Marta Petreu).
Șansa la Nobel
Poetul a fost propus, în 1956, pentru Premiul Nobel. Dorli Blaga precizează în paginile volumului „Blaga supravegheat de Securitate”: „Este evident că autoritățile românești nu au acceptat o asemenea propunere.” Zaharia Stancu a fost trimis la Stockholm, în vederea convingerii juriului să nu îl premieze pe Lucian Blaga.
Blaga – traducător
Deși nu a mai putut publica, Lucian Blaga nu a încetat să scrie. Operele din această perioadă au fost publicate după moartea sa. În schimb, a început să traducă lucrările unor mari autori străini. În anul 1950, a stabilit cu Uniunea Scriitorilor un plan în vederea traducerii poemului „Faust”, de Goethe.
În acest timp, îi scria fiicei sale, care se afla la București: „Eu încerc să mă adaptez la o nouă viaţă cu ore fixe şi foarte nepoetice.”
Sala în care a tradus monumentala operă „Faust” poartă numele „Bârlogul lui Faust”, rămânând neschimbată în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. Pe ușă, o inscripție: „Îndepărtat de la catedră în timpul regimului comunist, Lucian Blaga și-a găsit temporar refugiu în Biblioteca Universitară (1951–1959)”.
În acest „Bârlog al lui Faust”, Lucian Blaga a tradus și a fost vizitat de studenți și colegi, precum și de cei câțiva prieteni care i-au rămas loiali în ultimul deceniu de viață.
„Luntrea lui Caron”
În perioada „interzisă”, Lucian Blaga a lucrat, printre altele, la un roman, păstrat în manuscris de Dorli Blaga. A fost tipărit abia în 1990, cu titlul „Luntrea lui Caron”, fiind o mărturisire dramatică despre cum i-a influențat regimul comunist viața, despre umilințe și dureri.
Concluzii
Lăsăm concluziile în seama Martei Petreu: „Citit din direcţia curentelor politice şi ideologice din timpul vieţii lui şi a atacurilor la care a fost supus, Blaga apare ca un creator deranjant pentru toţi şi toate. N-a fost ortodoxist, nici etnicist, nici mistic. S-a ferit de patosul tricolor. Nu a fost rasist, nici antisemit. Nu a fost xenofob. Nici sămănătorist. Nici comunist. A avut o minte de metafizician şi o informaţie enciclopedică, în care ştiinţa ocupa un loc aparte, mare, ca factor de inspiraţie […] Nu i-au plăcut funcţiile, nici călătoriile. Lui îi plăcea să scrie. De preferinţă într-o grădină – nu în sălbăticie şi nu în oraş, ci într-o margine de oraş sau, mai bine, într-un sat, într-o grădină, unde natura este în parte domesticită, ţinută sub controlul omului, dar cerul, boltit deopotrivă peste coroanele pomilor şi capetele oamenilor, este în întregime la vedere.”
Florica R. Cândea, UZPR Arad
Carina A. Baba, Salon Gutenberg Arad
Surse:
Berenyi, Maria: fotografii
Blaga, Dorli, Tatăl meu, Lucian Blaga, Humanitas, 2012
Blaga, Dorli, Bălu, Ion, Blaga supravegheat de Securitate, Biblioteca Apostrof, 1999
Malița, Liviu, Literatura eretică. Texte cenzurate politic între 1949-1977, Polirom, 2016
Petreu, Marta, Blaga între legionari și comuniști, Polirom, 2021