◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

La Novaci s-a desfășurat Ediția a XXIV-a a Festivalului – Concurs de Teatru „Sabin Popescu”

În zilele de 5 și 6 aprilie 2024, la Novaci, un orășel situat la poalele Munților Parâng, din județul Gorj, s-a desfășurat Ediția a XXIV-a a Festivalului – Concurs de Teatru „Sabin Popescu” care a adus pe scena sălii de spectacole de la Școala Gimnazială Pociovaliștea, unde s-a desfășurat concursul, peste 350 de artiști și instructori, 20 de voluntari, cadre didactice și personal de serviciu, care au făcut totul ca oaspeților să li se asigure condițiile necesare unei bune intervenții scenice în condițiile unui eveniment desfășurat gen „șnur”, fără timpi morți. 

De aproape un sfert de veac, la Novaci este organizat un minunat festival-concurs care promovează elevii talentați și pasionați de teatru intitulat Festivalul – Concurs de Teatru „Sabin Popescu” care readuce, și de această dată, în atenția gorjenilor și a novăcenilor în special, imaginea regretatului profesor Sabin Popescu, fost cadru didactic al Liceului Teoretic Novaci, mare iubitor al scenei,  regizor și actor amator. 

Și la această ediție sala de spectacole a fost mereu plină cu spectatori ceea ce a demonstrat interesul manifestat de public, de părinți, bunici și copii pentru teatru, pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor prin acest gen de activități extrașcolare.

Pentru buna desfășurare a evenimentului au acționat Primăria și Consiliul Local Novaci, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, C.J.C.P.C.T Gorj și urmașii profesorului Sabin Popescu în colaborare cu I.S.J. Gorj, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Școala Gimnazială Novaci și Liceul Teoretic Novaci. Casei de Cultură Novaci i-a revenit misiunea de a coordona festivalul din punct de vedere organizatoric, coordonator artistic fiind doamna prof. Elena Basarabă, directorul acesteia.

La deschiderea festivă a evenimentului au participat primarul orașului Novaci,  ing. dr. Dumitru Leuștean, prof. dr. Gheorghe Nichifor – Vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, ing. Sabin Popescu, urmașul profesorului Sabin Popescu omagiat prin organizarea acestui festival, prof. Constantin Dârvăreanu, inițiatorul festivalului, prof. Ana Daria Ionescu Haidău, director al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” Tg. Jiu, prof. Luiza Maria Sandu – manager al Bibliotecii Județene „Christian Tell” Târgu Jiu, prof. Alina Țicu director al Liceului Teoretic Novaci, prof. Spilcă Cristina, director al Școlii Gimnaziale Novaci, prof. Popescu Cambrea Veronica, director adjunct al Școlii Gimnaziale Novaci, numeroase cadre didactice, preoți, pensionari, săteni, părinți, bunici și copii. Moderatorul evenimentului a fost doamna prof. Elena Basarabă, directorul Casei de Cultură Novaci.

Pe parcursul celor 2 zile de concurs componența juriului s-a schimbat de la o secțiune la alta, nelipsiți din juriu fiind actorul Adrian (Tedi) Popescu – președintele juriului, etnologul Pompiliu Ciolacu – membru al juriului, cărora li s-au alăturat în momente diferite alți membri: insp.sc. prof. Gruescu Anda Janina, prof. Țicu Alina, prof. Spilcă Cristina, prof. Tomescu Oana, studenta voluntară a Școlii de vară Novaci, Băncescu Karina și ing. Popescu Sabin.

Festivalul-Concurs de Teatru „Sabin Popescu” 2024 – a fost o reușită, cu toate că a fost schimbată locația, ca urmare a lucrărilor de reabilitare care au loc la clădirea Casei de Cultură din Novaci.  

Ediția din acest an a festivalului s-a  încheiat într-o atmosferă incendiară, întâlnită poate, doar la marile concerte. Timpul frumos, artiștii bine pregătiți, repertoriul variat, spațiul plăcut, noutatea oferită de școala gazdă, considerată a fi de la țară, organizată însă gen campus occidental, ospitalitatea gazdelor față de artiști și însoțitorii lor, au contribuit la percepția generală că această ediție a Festivalului „Sabin Popescu”, a fost una foarte reușită.

Repertoriul trupelor și al artiștilor înscriși la secțiunea monolog și calitatea spectacolelor au dovedit că în județul Gorj, teatrul școlar nu este pe linie moartă, că în școli există interes pentru acest gen de educație a tinerilor, aspect care onorează învățământul gorjean și pe organizatorii unei astfel de manifestări.  

 

Premiile obținute

I. La secțiunea TEATRU    ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL:

Marele Premiu al Festivalului – Concurs „Sabin Popescu”, ediția a XXIV-a 2024 a fost obținut de Liceul de Artă „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu cu piesa: EVER AFTER de Alina Nelega, actor îndrumător: Cosmin Brehuță, coordonator prof. Ana-Daria Ionescu Haidău.

Premiul I: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, trupa de teatru „Controversum” care a prezentat piesa: „Exploziv” de Elise Wilk, actor îndrumător: Adi Olteanu, profesori coordonatori: Denisa Chiliban și Cristina Goanță.

Premiul al II-lea: Liceul Teoretic Novaci, cu piesa: „Alibi” de Ion Băieșu, prof. coordonator Firu Iuliana.

Premiul al III-lea: Trupa de teatru „Vatra Dacică” de la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu cu piesa „Justiție” de Ion Luca Caragiale, prof. îndrumător Alexie Marilena.

Mențiune: Trupa de teatru „Vatra Dacică” de la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu cu piesa: „Dactilografa”, prof. îndrumător Alexie Marilena.

Premiul special al juriului: Curelea Radu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu.

Premiul „Cea mai bună actriță”: Diaconescu Nicola de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu.

Premiul „Cel mai bun actor”: Botnar Ioan, de la Liceul de Artă „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu.

 

II. La secțiunea MONOLOG    ÎNVĂȚĂMÂNT  LICEAL

Premiul I: Corici Daria Ilia de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, cu monologul „Zâna Codrului”, adaptare după Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, actor îndrumător Cosmin Brehuță, coordonator prof. Ana-Daria Ionescu Haidău.

Premiul al II-lea: Rusu Râmescu Melisa de la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” cu monologul Elidei din piesa „Femeia mării”, de Henrik Ibsen, actor îndrumător Ciobănuc  Mădălina, prof. coordonatori Gărăiacu Delia și Ștefănescu Raluca.

Premiul al III-lea: Nanciu Daria Cristiana de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, cu monologul ,,Prieteni” de Marin Sorescu, actor instructor Sfetcu Monica.

Premiul special „Viitorul văzut de pe scenă”: Luțaru Erika, Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu cu monologul „Eternitate” – creație proprie, prof. coordonator Găvan Diana Elena.

 

III. Secțiunea TEATRU – ÎNVĂȚĂMÂNT  GIMNAZIAL

Premiul I și premiul special pentru cea mai bună regie a fost obținut de  Școala Gimnaziala Câlnic, cu piesa „Mă doare”, autor colectiv, instructori prof. Pânișoară Elena Ștefania și Stoenoiu Florentina.

Premiul al II-lea: Școala de vară Novaci cu piesa „Și cu violoncelul, ce facem?” adaptare după Matei Vișniec, îndrumător, studenta Karina Băncescu și Școala Gimnazială Novaci cu piesa ,,Două loturi” de I. L. Caragiale, prof. coordonator Cenușe Ramona.

Premiul al III-lea: Școala Gimnazială Pociovaliștea-Novaci cu piesa „Lulu Poppescu” de Ion Minulescu, prof. coordonator Firu Iuliana.

Mențiune: Școala Gimnazială Novaci cu piesa „Fluturi, prof. coordonator Meseșan Venera-Teodora.

Premiul special al juriului: a revenit Școlii Gimnaziale Nr. 1 Polovragi cu piesa  de teatru „Pinocchio”, adaptare după „Aventurile lui Pinocchio”, de Carlo Collodi, prof. coordonator Tomescu Sofica.

Premiul special pentru originalitatea interpretării: a revenit elevilor Tomescu Luca ( Șc. Gim. Pociovaliștea) și Paraschivoiu Adrian ( Șc. Gim. Novaci).

Premiul special pentru umor: a fost atribuit Școlii Gimnaziale „SF. Nicolae” Târgu Jiu, cu sceneta „Domnul Goe”, adaptare după I.L. Caragiale, prof. coordonator Morie Anamaria Neli.

Premiul special „Colectivul de succes”: a mers la trupa Bibliotecii Orășenești  Novaci, pentru o adaptare după piesa de teatru „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, instructor Popescu Veronica și Giugiulan Julia.

Premiul special  „Artă și talent”: Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi, cu piesa de teatru „Eu și modelul meu”, coordonator prof. Tomescu Sofica și Școala Gimnazială „SF. Nicolae” Târgu Jiu, cu sceneta: „Matilda” de Roald Dahl, îndrumător prof. Morie Anamaria Neli.  

Premiul special „Bucuriile copilăriei”: a fost obținut de Școala Gimnazială „SF. Nicolae” Târgu Jiu, pentru sceneta: „Ursul păcălit de vulpe”, îndrumător prof. Morie Anamaria Neli.

Premiul special „Trăiri adolescentine”: a fost obținut de Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, cu trupa MYSTIRIO, pentru piesa  „Vrem să vă dăruim câte o fereastră” de Matei Visniec, îndrumători  prof. Vlădoiu Corina și prof. Sârbu Beatrice.

Premiul „Cea mai bună actriță” a fost obținut de eleva Denisa Cazan de la Școala Gimnazială Câlnic.

Premiul „Cel mai bun actor” a ajuns tot la Școala Gimnazială Câlnic, fiind obținut de elevul Spânu Andrei.

 

IV. Secțiunea MONOLOG – ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIAL:

Premiul I: Avrămescu Vanessa de la Școala Gimnazială Pociovaliștea – Novaci cu monologul „Păpușa de cârpă” de Gabriel Garcia Marquez.

Premiul al II-lea: Stegaru Lupu Giada de la Școala de Vară Novaci, care funcționează în cadrul Casei de Cultură Novaci, instructor voluntar student,  Karina Băncescu, cu monologul creație proprie „O furtună”.

Premiul al III-lea: Aurariu Alexia Ramona de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu Jiu cu Monologul „Kinderland” de Liliana Corobca, profesor îndrumător Țivlea Alina.

Premiul special „Trăiri de adolescent”: Turbatu Denisa, de la Școala de Vară Novaci, instructor, studentă voluntar Karina Băncescu cu monologul „Rupt din realitate”, creație proprie, regia  Karina Băncescu.

Premiul special pentru umor: Ocolișanu Andrei de la Școala Gimnazială „Sf. Nicolae” Târgu Jiu cu monologul „În Țara lui Mură-n Gură”, regia prof. Morrie Anamaria Neli.

Premiul special pentru cea mai bună costumație: Iacobescu Mălina care a interpretat monologul „Malala și creionul magic” de Malala Yousafzar, regia prof. Morrie Anamaria Neli.

Premiul special „Tânărul orator”: Raluca Negrea, Școala de Vară Novaci, care funcționează în cadrul Casei de Cultură Novaci, cu monologul „Din alte vieți”, în regia domnișoarei Karina Băncescu, student voluntar.

Premiul special „Artă și talent”: Gheorghe Alessia Teodora, cu monologul „Provocarea Ierusalimului” autor Eric Emmanuel Schmitt,  profesor coordonator  Stănciulescu Florentina Cristina.

Premiul special „Bucuriile copilăriei”: Rădăcină Rebeca de la Școala Gimnazială „Sf. Nicolae” Târgu Jiu pentru interpretarea monologului „Fetița răsfățată”, regia, prof. Morrie Anamaria Neli.

 

V. La secțiunea TEATRU – ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR:

Premiul I: Liceul Tehnologic Roșia-Jiu,  Fărcășești, cu trupa  „FLUTURAȘII” care a prezentat în concurs sceneta „Vizită”, de I.L. Caragiale, profesor coordonator Hanu Delia.

Premiul al II-lea: Școala Gimnazială Pociovaliștea din Novaci cu sceneta: „Pupăza din tei” după Ion Creangă, prof. îndrumător Negucioiu Rodica.

Premiul al III-lea: Școala Gimnazială Nr.1 Polovragi, cu piesa „Domnul Goe” de I.L. Caragiale, prof. înv. primar – Cerdac Simona Valentina. Aceeași echipă a primit și premiul special al juriului iar personajul „Nica” a primit distincția de cel mai bun actor.

Mențiune și premiul special „Cea mai adecvată costumație” au fost obținute de  Școala Gimnazială Novaci cu sceneta „Căsuța din Oală”, prof. îndrumător Anghel Felicia.

Premiul special pentru originalitate: a primit Liceul Teologic Târgu Jiu cu piesa „Șase pui și o biată mamă”, de Vasile Militaru, prof. înv. primar Mihăilescu Ana.

Premiul special pentru cea mai adecvată costumație: a fost premiată trupa Școlii Gimnaziale Novaci, cu sceneta „La doctor”, prof. îndrumător Dârvăreanu Tatiana.

Premiul special pentru originalitate: a revenit echipelor de la Liceul Teologic Târgu Jiu  cu piesa  „Șase pui și o biată mamă”, de Vasile Militaru, prof. înv. primar Mihăilescu Ana și Liceul Tehnologic Roșia-Jiu, Fărcășești, cu piesa „Ioana și Cucoana”, profesor coordonator Voicu Irina.

 

VI. La secțiunea MONOLOG – ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR:

Premiul I: Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu monologul „Zița” din „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale în interpretarea elevei  Alessya Botanciu, prof. coordonator Alexie Marilena. Același monolog a obținut și premiul special al juriului.

Premiul al II-lea: Școala Gimnazială Nr. 3 Rovinari cu monologul „Întoarcerea țăranului” în interpretarea elevei Hanu Giulia, instructor prof. înv. primar Borugă Maria.

Premiul al III-lea: Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu monologul „Povara” autor Alexie Marilena, interpretat de Anghelescu Maia Ilinca profesor îndrumător Alexie Marilena. Același interpret a obținut și premiul special „Orator de succes”.

Mențiune: Școala Gimnazială Novaci pentru monologul „Cocosul și vulpea” interpretat de eleva Anghel Ariana Maria, îndrumător prof. înv. primar  Deaconescu Lavinia.

Premiul special „Orator de succes”: Școala Gimnazială Pociovalistea din Novaci cu monologul „Într-o gară” interpretat de Deaconescu Ștefania, îndrumător prof. înv. primar Bejancu Mădălina.

Premiul special „Un actor mic pe o scenă mare”: Negrea Iris Evelyn de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, Târgu Jiu, îndrumător, prof. înv. primar Lavinia Mihăilescu.

Premiul special pentru umor: Patrick Aremia de la Școala de Vară Novaci, instructor Karina Băncescu, student voluntar și de Îngustu Luca de la Școala Gimnazială Pociovaliștea din Novaci, prof. înv. primar Papuc Cristina.

Premiul special „Contemporaneitate” a revenit Liceului Teologic Târgu Jiu pentru monologul „Fetița răsfățată” interpretat de eleva Cochină Maria, coordonator prof. înv. primar Dobroiu Laura. Același premiu special a obținut și elevul Tăman David de la Liceul Teologic Târgu Jiu cu monologul „În țara lui Mură-n Gură”, de Nina Cassian, instructor prof. înv. primar Andrei Violeta.

Premiul special pentru cea mai adecvată costumație: Voican Sebastian de la Școala Gimnazială Pociovaliștea din Novaci, îndrumat de prof. înv. primar Constantinescu Simona.

Rezultatele concursului, reprezintă oglinda muncii fiecărui artist și instructor. Felicitări tuturor pentru prezența în concurs, pentru organizare și eforturile care s-au  depus pentru reușita acestei ediții remarcabile!

 

Col. (rtr.) Gigi Bușe

 Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *