La începutul lunii trecute, domnul Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei, s-a speriat de bombe. La propriu. În drum spre București – unde urma să participe la Congresul Popularilor Europeni – s-a oprit la Odesa. A văzut acolo, la fața locului, ce înseamnă războiul chiar dacă frontul era la mai bine de o sută de kilometri. O dronă rusească a atins o țintă la câteva sute de metri de locul unde Zelenski organizase o conferință de presă comună. Premierul grec era transfigurat. Teama i se citea pe față cum s-ar fi citit pe chipul oricărui muritor în situația respectivă. Chiar și când urca treptele palatului Cotroceni, pentru întâlnirea cu președintele Iohannis, parcă se temea de ceva și încerca să se depărteze în fugă. Văzuse moartea cu ochii la câteva sute de kilometri distanță și Bucureștiul i se părea nesigur. Într-un fel, avea dreptate. Era unul dintre puținii lideri politici care se apropiase de linia frontului. Cei mai mulți se opriseră la Lvov sau Kiev. Unii nu au depășit Varșovia.
Războiul se apropie de gurile Dunării
La Odesa au fost cinci victime între care o femeie însărcinată și un copil. Din cele opt drone trimise de ruși, șapte au fost neutralizate de apărarea antiaeriană ucraineană. Raidul rusesc asupra orașului care în trecut avea o importantă comunitate grecească – cu Mitsotakis în urbe – ne-a amintit nouă, românilor și Occidentului, că într-o bună zi, războiul din țara vecină ar putea trece Dunărea. Carcasele unor drone rusești, destinate porturilor ucrainene la brațul Chilia, o trecuseră deja în lunile din urmă.
Cei doi ani de război au accentuat teama de agresiune în rândul statelor care au frontieră comună cu Rusia sau Ucraina. Motivele nu sunt legate doar de actualul front din est ci au rădăcini istorice mai adânci decât jumătatea de secol de dominație sovietică. Mult mai adânci.
Scenariul de care se teme toată lumea
Dacă nu aș fi știut că afirmațiile președintelui Joe Biden privind susținerea Ucrainei – din discursul despre Starea Uniunii din martie – n-ar fi avut caracter electoral, anti-Trump – probabil tonul acestui text ar fi fost altul. Situația de pe front – asupra căreia mă voi opri puțin mai târziu – nu evidențiază nici pe departe o posibilă victorie a Ucrainei. Cel mai optimist scenariu ar fi înghețarea actualei linii a frontului și organizarea unor negocieri de pace pornind de la realitatea din teren. Pentru Kiev ar fi vorba de un gen de compromis teritorial la care s-ar ajunge fără Zelenski, constrâns să organizeze alegeri pe care nu le va câștiga. Exemplul lui W. Churchill, care a câștigat războiul dar a pierdut alegerile în țara sa, nu este foarte departe. Zelenski însă, nu a câștigat nimic. Este drept, nici statura sa politică nu l-a ajutat.
Precizez că este vorba despre un scenariu, dar semnale care vin dinspre unele cancelarii occidentale arată că presiunea privind o pace negociată este în creștere.
Mi-e teamă că de ce ne este frică nu scăpăm
Fiecare pas în direcția încetării focului și organizării negocierilor pentru încheierea conflictului – în condițiile scenariului de mai sus – va fi interpretat de români, polonezi, baltici și finlandezi – „prima linie’’ – drept o reducere a nivelului de preocupare occidentală pentru securitatea aliaților orientali. În lunile următoare, vom vedea dacă această concepție sau parte din ea ar putea fi luată în considerație și cum ar fi explicată de către autori, mai ales Varșoviei și Bucureștiului.
Un posibil modus operandi politico-diplomatic ar fi legat de restructurarea strategiei de descurajare continentală a NATO reconstruind-o pe baze exclusiv europene. Este o alternativă abordată de multă vreme la nivelul Alianței și Uniunii Europene dar a cărei implementare înseamnă timp, adică exact ce are Rusia și aliații nu. Se impune însă o precizare cu caracter… istoric pe care o voi prezenta și comenta în partea a doua a acestui articol.
George Miloșan
Foto: Wikipedia