◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

,,ÎN PRESĂ, ADEVĂRUL JURNALISTULUI ARE CHIPUL PATRONULUI SĂU!”

„…să nu mai vorbim de presa independentă, fiindcă riscăm să fim catalogați drept ridicoli!”

– de vorbă la o cafea cu MIHAI BUZNEA, fostul director al Trustului de Presă DEȘTEPTAREA , laureat al UZPR.

– Sunteţi unul dintre cei mai vechi jurnalişti profesionişti din Bacău, unul care a prins şi vremea lui Ceauşescu şi cea de acum. Ce transformări a suferit meseria de jurnalist în această perioadă?

– Mă voi opri, pentru început, la sintagma ,,jurnalist profesionist”, fiindcă mi se pare a fi ori provocatoare, ori insidioasă şi, nu în ultimul rând, doritoare a lămuri condiţia actuală a celor ce activează în presă: cine/ce este, de fapt, jurnalistul cu care ne intersectăm zilnic în procesul de informare cu faptul cotidian în complexitatea lui. Ştiu că cele ce voi spune în continuare vor deranja pe mulţi, dar este punctul meu de vedere şi nu renunţ la el indiferent de reacţiile unora sau altora: în presa românească postdecembristă au apărut două categorii de comunicatori – aveniţii şi neaveniţii: primii sunt jurnaliştii autentici, şi avem mulţi dintre aceştia, de real talent şi cu un statut profesional şi moral de netăgăduit; cei din a doua categorie nu sunt decât salariaţi în presă, care nu fac altceva decât mimetism jurnalistic. Să fie foarte clar pentru toţi cei care vor citi acest interviu, şi nu numai: nu mi-am propus să dau lecţii de morală nimănui, ci doar îmi exprim un punct de vedere bazat pe realităţi evidente. Dovada e lângă noi: derapajul continuu al presei, în special al celei printate, care riscă să evadeze definitiv în domeniul amintirilor cu ,,…a fost odată!” Asta, şi din cauza eşuării multora dintre gazetarii tineri, a infatuării lor şi lipsei de răbdare în a-şi apropia profesia, considerând că odată intraţi pe uşa unei redacţii şi-au dobândit şi statutul de profesionist. Cât se poate de fals! De aici şi ,,carierele” lor scurte şi nesemnificative. Bacăul excelează în acest sens. Pentru a ajunge notoriu şi veteran în acest ,,sport al comunicării” este nevoie de convingerea că aici este locul tău, de muncă multă, nu de puţine ori – de sacrificii. Dar care nu te omoară, ci te întăresc şi-ţi dau vigoare creativă chiar şi la vârsta senectuţii. În ce mă priveşte, am reuşit să dobândesc titlul onorific (neoficial) de veteran al presei băcăuane, cu o slujire de peste 60 de ani în presa scrisă, ca şi în televiziune. Dimpreună cu mine, la o distanţă de doar o jumătate de pas, aflându-se alţi doi veterani – Eugen Verman şi Ştefan Olteanu. Dar nu ne lăsăm, ,,tropăim” în continuare, demonstrând astfel că nu doar oamenii sunt sub timpuri, ci pot fi şi alături de ele… Da, în periplul meu de gazetar profesionist am prins trei ,,epoci” distincte atât ca expresie social-politică, dar şi ca modalităţi de exprimare: prima – cea a ,,republicii populare” sub patronajul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej; a doua – ,,epoca de aur” cu insemnele ,,comunismului victorios” purtând amprenta inconfundabilă a ,,celui mai iubit fiu al poporului”; cea de a treia – resuscitarea ,,capitalismului sălbatec” cu demagogia democrat-populistă. Am constatat, prin propria experienţă, că a ,,face presă” în toate aceste condiţii presupune un slalom continuu şi primejdios pentru protagoniştii fenomenului. O ,,echilibristică” plină de sus­pans. Astea au fost ,,plăcerile” şi cu ele ne-am însoţit. Important e că am ajuns la finiş. – Ce fel de meserie es­te aceea de jurnalist? – Pentru un răspuns concis şi definitoriu am să apelez la spusele marelui scriitor latino-american Gabriel Garcia Marques, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: cea mai frumoasă meserie din lume este cea de ziarist. Iar despre importanţa presei îl voi cita pe Thomas Jefferson, preşedintele american care a rostit celebra frază: ,,Dacă ar fi să decid intre a avea un guvern fără ziare sau presă fără guvern, nu as ezita vreun moment să aleg cea de-a doua variantă”. Despre profesie, ca atare, ce-aş putea spune decât că nu tot cel ce își doreşte să devină reporter, va şi reuşi. O primă condiţie ar fi aceea că trebuie să fii al naibii de convins că gazetăria este pentru tine. Apoi, pentru a o face aşa cum se cuvine, trebuie să fi citit câteva biblioteci generos dotate, asta pentru a-ţi însuşi tehnicile scrierii şi a avea elementele ce ţin de capacitatea de cunoaştere, de observaţie, de asociere, de argumentare, de comparaţie ş.a.m.d. Da, sună frumos, dar ai ureche pentru a-i percepe melodicităţile şi particularităţile? Într-o creiona­re simplă, s-ar putea spune că meseria de jurnalist nu este altceva decât cea care face legătura dintre eveniment şi consumatorul de informaţie, gazetarul fiind cel care intermediază transferul. O definiţie mai veche, cu care sunt doar în parte de acord, îl caracteriza pe ziarist ca fiind omul care ştie de toate, dar nimic aprofundat. Definiţia ar putea fi adevărată pentru ,,reporterul alergăreţ”, sau ,,special”, de eveniment, ori ,,joly jocker”, adică ,,bun la toate”. Actualmente a intervenit profilarea/specializarea pe genuri de publicaţii, de politici şi programe editoriale etc. Și, astfel, ne aflăm în faţa unei cu totul alte paradigme profesionale. Fără a o îndepărta pe cea dintâi, care îl naşte, totuşi, pe ,,ziaristul total”, care ştie şi poate să scrie despre orice.

– Cum aţi caracteriza evenimentele pe ansamblu cât aţi fost director al Trustului de Presă ,,Deşteptarea”?

– După atâţia ani – a­proape 30 -, pot spune că a fost o experienţă managerială pe cât de angajantă, cu necunoscutele ei solicitante de soluţii şi rezolvări, tot peatât de stresantă. În primul rând, am în vedere obstrucţiile de ordin material venite din partea noilor guvernanţi, a celor postdecembrişti, care declaraseră libertatea cuvântului, a presei, ca fiind una din cuceririle revoluţiei române, din culisele politicilor dâmboviţene ne puneau piedici una după alta. Un exemplu: din luna februarie şi până în luna mai ’90 preţul hârtiei de ziar a crescut de aproape 3,5 ori, respectiv de la 5,50 lei pe kilogram, preţ care fusese subvenţionat de regimul comunist, la 28 de lei, ce­ea ce s-a repercutat în costul tot mai mare al exemplarului de ziar, dar şi la falimentul unor publicaţii. În aceeaşi ordine de idei aş include şi faptul că tirajele erau cenzurate, în sensul limitării lor, prin reintroducerea repartiţiei de hârtie. O altă dificultate, majoră, a fost, de asemenea, boicotul făţiş şi agresiv al tipografilor, care din aliaţii ,,de ieri” s-au transformat în adevăraţi tirani care condiţionau procesarea ziarului de acordarea unor şpăgi consistente, dar şi a altor foloase, dincolo de salariile pe care le primeau. Asta, pentru că tipografia băcăuană, singura din judeţ, era asaltată de publicaţii care îşi revendicau drepturile la spaţii tipografice şi contestau, totodată, legitimitatea ziarului ,,Deşteptarea” de a apărea. Acestea erau ,,plăcerile” mele cotidiane ca redactor şef şi, mai apoi, de director al celui dintâi trust de presă din Bacău. Dar nu şi singurele. De la mesajul nazist cu crucea îmbârligată strecurat fraudulos în redacţie în chiar seara zilei de 22 decembrie, mai apoi la ,,corespondenţele” cu plicuri în care erau introduse bucăţi de hârtie igienică folosită, şi până la manifestările ostile venite din interiorul redacţiei pentru îndepărtarea mea – au fost 16 a­semenea tentative, pe care însă le-am dejucat – am avut parte de ,,delicii” la care nu m-aş fi putut gândi vreodată. Până la urmă, bubele s-au spart la scurtă vreme după plecarea mea la Televiziunea Română, prin vânzarea în condiţii destul de suspecte a ziarului către un om de afaceri băcăuan. Care au fost, totuşi, câştigurile mele? ,,Schimbarea la faţă” mi-a arătat cu adevărat oamenii alături de care am lucrat aproape 25 de ani: unii – vindicativi, acuzatori, chiar agresivi, doar eram în perioada când la modă era sloganul ,,Jos directorul”, alţii – oportunişti ori lipsiţi de orice undă de obiectivitate. Clar, ca de fiecare dată: vremurile tulburi aduc cu ele toată mizeria morală de care sunt capabili oamenii, chiar şi cei cu aşa-zisul lustru educaţional. I-am iertat, dar nu le-am uitat faptele, care mă dezgustă şi astăzi.

– Impresia generală e că lumea s-a cam săturat şi de presa scrisă, şi de cea vorbită, dar şi de cea văzută. Vremea şti­rilor de senzaţie (violuri, cri­me, trafic de droguri şi de carne vie ş.a.) s-a cam dus… Nu prea mai ţine nici manipularea opiniei publice prin presă de către partide. Tirajele s-au înjumătăţit, anumite publicaţii şi posturi de radio-tv au dispărut… Ca­re credeţi că este cauza?

– Explicaţiile există şi ele pot fi re­zumate prin vechea sintagmă ,,tot ceea ce e prea mult strică”. Explozia mass-media şi-a pierdut din intensitate pe măsură ce oferta a depăşit capacitatea de absorbţie a consumatorului de informaţie/eveniment. Câte ziare poţi cumpăra şi citi într-o zi? Câte posturi de televiziune – din ce­le peste 160 care ni se oferă de către societăţile de cablu, poţi urmări? Sau de radio? Fiecare să-şi dea singur răspunsul. Apoi: calitatea ofertelor – scrise sau audio-vizuale, tot mai neatractivă, spre a nu-i spune îndoielnică, ori de-a dreptul proastă şi lipsită de decenţă. Şi nu în ultimul rând, costurile din bugetele personale pe care le presupun. La aceste cauze este de adăugat faptul că cititorul, tele-auditorul de astăzi şi-a reconfigurat pretenţiile, gusturile şi aşteptările, el nu mai acceptă şi n­u mai consumă producţiile media incolore, inodore şi insipide. Nu în ultimul rând, politizarea excesivă şi tendinţele clare de manipulare prin verb ale demersurilor publicistice care abundă în adevăruri prefabricate şi interese subversive de subordonare a percepţiilor.

– Ce ar trebui să fie jurnalistul pentru opinia publică şi ce a ajuns el să fie în ziua de azi?

– Port-drapelul adevărului. Al obiectivităţii. Ziaristul adevărat nu trebuie să uite nicio clipă faptul că el este slujitorul cititorului, şi nu invers, drept pentru care îi este dator a-i prezenta evenimentul, informaţia, contextul, cu maximă acribie, Și nu asezonată cu interpretări proprii, acuze, catalogări şi verdicte. Jurnalistul nu este judecător. Interpretarea o va face fiecare cititor în parte conform propriilor convingeri, interese şi capacităţi de evaluare. Iată de ce a te feri de parti-priuri trebuie să fie una din condiţiile esenţiale ale conduitei gazetarului. Care trebuie să rămână vertical în poziţie şi atitudini, indiferent de situaţiile în care-l va pune exercitarea profesiei. Despre jurnalistul actual, cred că una dintre cele mai bu­ne caracterizări este cea a ,,moralistului” Vlad, care ne spune: – Din 100 de ziarişti, doar 10 AU A­FLAT ce înseamnă Ziarist (pe restul de 90 nici nu îi interesează, considerând ziaristica doar o cale de a ajunge în faţă, de a câştiga o pâine sau de a bârfi ,,legal”); – găsim 100 de ziarişti care AU A­FLAT şi, din ei, doar 10 care ÎNCEARCĂ să aplice ce au aflat; – găsim iar 100 de ziarişti care ÎNCEARCĂ să aplice şi, din ei, doar 10 NU FAC RABAT la normele Ziaristului. Nu se prostituează, adică; – găsim iar 100 de ziarişti care NU SE PROSTITUEAZĂ şi, din ei, doar 10 SUNT ÎN STARE SĂ RENUNŢE atunci când alternativa este încălcarea ONOAREI DE ZIARIST. Ei vor sluji Adevărul în orice situaţie, chiar dacă pot să moară, să fie schingiuiţi sau daţi afară pentru că il exprimă. Aceştia 10 sunt adevărații Ziarişti! Ce aş mai putea spune, după aceste catalogări? Căutaţi-i pe cei 10…

– Se poate spune că, sub ochii presei post-decembriste, Ţara s-a cam dus de râpă: corupţie generală, economie distrusă, învăţământul şi cultura la fel, resurse naţionale – pământ, păduri, petrol şi gaze etc – vândute pe nimic. Nu mai suntem o ţară liberă, suntem o colonie condusă de multinaționale, autoritatea instituţiilor de stat s-a fisurat, tindem să rămânem un neam fără identitate. Aşa cum spune fostul director Executiv al ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii, dr. Călin Georgescu: ,,Toate pier­de­rile României de la Ştefan cel Mare încoace sunt mai mici decât ce a pierdut România în aceşti 26 (30 – n.n.) de ani. În această perioadă, România a pierdut peste un trilion de euro. Capitalul străin este cel care deţine puterea”. Cum vă explicați această stare de fapt?

– Mare parte din răspunsul pe care l-aş putea da se află în însăşi întrebarea pusă. Iar tot ce s-a întâmplat poate avea un răspuns clar, tranşant: Apocalipsa de după „marele conducător”! Blestemul asa­sinatului din Ziua de Crăciun ’89, revărsat asupra noastră, cu consecinţe dramatice. Privatizarea cu orice preţ şi fără nici un fel de logică economică, legi multe şi proaste, dar şi aplicarea lor după bunul plac al celor cocoţaţi la Putere. Hoţia generalizată, abuzul agresiv în absenţa oricăror riscuri de a fi traşi la răspundere. Pupatul „dreptei” stăpânilor” dinafară etc., etc. Derapaje dramatice pe care presa le-a prezentat şi tratat ca pe nişte fapte diverse fără prea mari efecte asupra vieţii românului obişnuit. Rezultatele se văd: dintr-o ţară dăruită cu toate bogăţiile pământului, am ajuns o ţară sărac de bogată. Dar trebuie să rămânem optimişti: este loc şi pentru mai rău!…

. Credeţi că se va mai ridica vreodată cineva, politician ori jurnalist  la înălţimea unei conduite responsabile fa’ţară?

– Oare nu ne este destul de clar? De vrei bine să faci, fii sigur că rău ai să găseşti! Într-o ţară normală (zice-se), anormalitatea este la putere. Îmi amintesc, acum, de o scenă din filmul indian ,,Vagabondul”, pe care l-am văzut în urmă cu aproape 70 de ani, scenă în care vestitul actor Raj Kapoor mergea pe stradă cu picioarele în sus şi capul în jos sprijinindu-se în mâini. Întrebat de către trecători de ce face acest lucru nefiresc, el le răspundea: pentru că toate lucrurile din ţara mea sunt cu josul în sus, vreau să văd cum ar arăta dacă acestea ar fi inverse. Vedeţi vreo similitudine cu actualitatea românească? Sigur, este o întrebare pur retorică. În ce priveşte posibilitatea de a se mai ridica şi alţi români de bine întru redobândirea demnităţii de neam şi a drepturilor de a decide asupra soartei lor, da, cred că vor apărea. Ei există deja, dar aşteaptă şi speră să le vină timpul. Recitiţi istoria noastră şi veţi da în paginile ei de numele şi faptele istorice ale marilor noştri patrioţi. Însemnând tot atâtea certitudini de renaştere a speranţelor din propria cenuşă…

– Ce ne puteţi spune despre nou-înfiinţata Uniune a Ziariştilor Profesionişti din România – filiala Bacău, în al cărei comitet de conducere sunteţi?

– Uniunea nu es­te nou-înfiinţată, momentul creării acestui organism colectiv profesional s-a produs în urmă cu 101 ani. Acum putem vorbi despre readucerea lucrurilor în făgaşul lor normal, după repetatele transformări şi adaptări conforme cu criteriile politice ale perioadei comuniste. La numai câţiva ani după revoluţia din decembrie ‘89 un grup de iniţiativă a hotărât reînfiinţarea Uniunii, care la ora actuală numără circa 3.600 de membri, dintre care peste 45 activează în cadrul filialei băcăuane ce poartă numele ilustrului gazetar Marius Mircu şi s-a constituit în urmă cu trei ani. Organizaţia şi-a propus, şi reuşeşte să o facă cu succes, să recredibilize în ochii opiniei publice româneşti, dar şi ai celei internaţionale, condiţia şi statutul profesiei de gazetar, cu tot ceea ce presupune aceasta. În prezent, astfel de filiale s-au constituit în aproape toate judeţele ţării, dar şi în ţări cu populaţie românească, precum Muntenegru, Ucraina, Serbia, S.U.A., Canada ş.a. Cadrul legal al activităţii acestora îl constituie Legea nr. 8/2006, modificată şi actualizată prin Legea nr. 83/2016. / Filiala Bacău are o intensă activitate . A fost editat , doi ani la rând un Almanah al jurnalistilor băcăuani, D e trei ani apare un Almanah al sportului Bacău . Au ieşit de sub tipar două numere al publicaţiei CONTEXT , a filialei Bacă a UZPR. Au avut mai multe lansări de carte ale MEMBRILOR FILIALEI,. Am inceput o colaborare pe teme jurnalistice cu Universitatea  de Stat,,Vasile Alecsandri” din Bacău. Şi încă altele…

– Există jurnalist fără patron? Ale cui interese slujeşte jurnalistul şi în detrimentul cui?

– Fiecare gazetar trebuie să fie propriul său patron. Mă refer, aici, la conştiinţa lui profesională. Sigur, ar fi ideal să se întâmple aşa, fiindcă el trebuie să slujească interesele cititorilor, care au dreptul la o informare corectă, nu insidioasă şi deformată. Dar realitatea este cu totul alta. De la marile trusturi internaţionale de presă, la publicaţiile, studiourile de radio şi de televiziune regionale şi locale, totul se învârte în jurul a tot felul de interese – politice, economice, de imagine, de influenţă. Cel ce are bani şi investeşte, dictează. 
Adevărul a­re doar chipul patronului, astfel că gazetarul se află între Scyla şi Caribda – cele două încercări ce-i condiţionează existenţa: Aşa că să nu mai vorbim de presa independentă, fiindcă riscăm să fim catalogaţi drept ridicoli. Ce­ea ce poate şi trebuie să facă jurnalistul pentru a nu fi aruncat peste bord este doar să navigheze cu prudenţă în apele învolburate şi tulburi ale adevărului pentru a nu-şi pierde nici urma de respect ce i-a mai rămas, dacă i-a mai rămas, faţă de sine însuşi. Şi nici contractul cu patronul.

– Ce părere aveţi despre atitudinea Angliei şi, mai recentă, a Poloniei, faţă de U.E.?

– Una pozitivă. Cele două popoare şi-au redescoperit demnitatea de sine şi nu mai acceptă imixtiunile-dictat ale Bruxelles-ului. Calitate care nouă, românilor, ne cam lipseşte, spre a nu zice ,,cu desăvârşire”. Constatând şi că multora le prieşte condiţia de slugă, în loc de cea de stăpân în ţara lui. Un fapt îmbucurător şi dătător de speranţe este şi acela că din corul celor ce prohodesc sfârşitul Uniunii se aud tot mai multe voci. Depinde, însă, şi de înălţimea la care acestea se aud.

– În ultima vreme aţi scos nişte cărţi şi aţi luat nişte premii. Despre ce este vorba?

– Să le luăm pe rând, dar nu cu titlu de laudă, ci de normalitate, fiindcă la un moment dat este firesc să mai apară şi câte o răsplată. În urmă cu doi ani mi-au fost acordate titlul şi diploma de laureat al concursului de creaţie jurnalistică organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România sub deviza ,,Limba română – întregitoare de neam”, pentru articolul ,,Lepădarea de sine”, iar întreaga activitate de presă mi-a fost apreciată şi răsplătită prin decernarea, în acest început de an, a Distincţiei ,,Credinţă şi loialitate” pentru ,,devoţiunea, perseverenţa, străduinţa şi puterea de a sluji actul jurnalistic şi publicistic de-a lungul unei bogate cariere”. Sunt, de asemenea, laureat al Festivalului-Concurs Național de Creație Literară ,,Avan­garda XXII” sub patronajul Fundaţiei Culturale ,,Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru volumul de proză scurtă satirico-umoristică ,,Instant story” – (în anul 2018) şi pentru cele trei cărţi de povestiri ,,Bolnav de undiţă”, ,,Cocteil cu praf de puşcă” şi ,,Întâlnire cu Tamina” – (ediţia 2019). De asemenea, în toamna anului trecut mi-a fost atribuit Premiul Special al Festivalului Internaţional de Creaţie ,,Vrancea Literară” organizat de Asociaţia social-culturală ,,Mioriţa”, Liga Scriitorilor din Vrancea şi revista ,,Salonul Literar”, pentru volumul de reportaje ,,Drumuri şi popasuri” dedicat, în semn de omagiu al generaţiei prezente de creatori, împlinirii unui veac de la înfăptuirea României Mari. Şi cred că se cuvine să închei acest panopticum cu Premiul de Excelenţă atribuit în cadrul Galei Premiilor ziarului ,,Deşteptarea” drept recunoaştere a contribuţiei pe care am adus-o la înfiinţarea şi consolidarea acestei publicaţii în zilele de foc ale revoluţiei române. Ce va veni în continuare, dacă va veni, cu drag se va primi.

– Care vă este familia şi cum trăiţi în mijlocul ei?

– A fost una numeroasă şi frumoasă. Din opt fraţi şi surori, răspândiţi prin mai multe oraşe ale ţării, am rămas singurul care să mai facă umbră pământului acestuia şi să mai scrie câte ceva despre ceea ce ni se întâmplă. Dar amintirile lor mi-au rămas la fel de vii. A tatălui – Vasile, ceferist – lăcătuş de revizie. A mamei, Ioana – ,,baby-siterul” copleşită de responsabilitatea de a-şi creşte copiii. Fratele cel mare – şef de staţie C.F.R. la Braşov – călători, Ciceu ori Gheorghieni. Şi nu în ultimnul rând, Dumitru – ziarist de profesie la Bicaz, Moineşti şi P. Neamţ, scriitor şi scenarist. El este, de altfel, şi ,,vinovatul” care mi-a croit cărarea spre profesia de ziarist încă din anii liceului. A câştigat primul concurs de creaţie literară organizat, în 1978, de Editura ,,Eminescu”, cu romanul Noi şi pământul, pe care apoi l-a transpus în două scenarii de film pentru producţiile cinematografice Din nou împreună şi Audienţa – în care rolul principal l-a jucat cunoscuta actriţă pietreană Draga Olteanu Matei. Este, de asemenea, autorul a două piese de teatru cu tematică de război jucate la sfârşitul anilor ’50 pe scena teatrului ,,Bacovia”. Surorile, cele 4, au fost economiste în întreprinderi industriale din Galaţi – oraşul obârşiei noastre, sau din Braşov. Dar timpul a trecut luându-şi vămile. Acum familia îmi e doar una – micuţă, dar tot frumoasă, împreună cu soţia Maricica – licenţiată în Filologie, fiul Cosmin-Gabriel, economist, nora Daniela – profesoară la Colegiul Naţional Economic ,,Ion Ghica” și ,,trofeul” cel mai de preţ – Daria-Ştefana, studentă la facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti..

– Ce le spuneţi cititorilor noştri cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Paşti?

– Să nu-şi piardă nicio clipă nădejdea, ştiut fiind că ,,după ploaie şi furtună va veni şi vreme bună”. Să nu-şi piardă credinţa în Cel ce veghează permanent asupra noastră. Timpul regenerării, şi al reconcilierii, es­te lângă noi. Trebuie doar ,,să avem puţintică răbdare…”. Până una-alta, s-auzim numai de bine!

VICTOR MUNTEANU / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *