Revoluția română de la 1848, având profunde cauze interne, s-a desfășurat pe fundalul marilor frământări istorice care au cuprins aproape întreaga Europă. În aceste condiții era firesc ca însemnul vexilologic românesc, distingându-se prin caracteristici proprii, să se integreze în mișcarea revoluționară europeană.
În Franța revoluția a izbucnit la 13/25 februarie la Paris (a doua zi proclamându-se cea de a doua republică), când o delegație de tineri români, au mers, în cântări de ,,libertate”, la Primărie să felicite Guvernul provizoriu. Documentele de epocă ne permit să aflăm că, după proclamarea Republicii franceze ,,când reprezentanții tuturor popoarelor câte au vreo însemnătate politică, mergeau între cântări de libertate la guvernul provizoriu și îl gratulau, junimea studioasă moldo-română din Paris încă-și desfășura steagul național cu culorile albastru, auriu, roșu, ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”. Preluând stindardul, reprezentantul guvernului francez a declarat: ,,Noi primim steagul vostru pe care îl vom alătura la acele steaguri numeroase ale națiunilor Europei care sunt toate aici reunite ca un simbol al uniunii popoarelor”.
În ceea ce ne privește, ne-am propus să analizăm Revoluția română prin prisma unor izvoare istorice documentare, mai exact o reprezentare vexilologică, aluzie la colaborarea româno-franceză din anul 1848.
Triumful revoluției în Țara Românească și abdicarea la 13 iunie 1848 a domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) a dat posibilitatea revoluționarilor să înfăptuiască reformele prevăzute în program. Printre altele, a avut loc o schimbare a însemnelor vexilologice ale țării. Și, poate, nu întâmplător, primul decret emis de Guvernul provizoriu, a avut drept scop fixarea steagului național. Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu, prevedea că: ,, Steagul național va avea trei culori: albastru, galben și roșu. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri, cât și pe monumente și decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte: Dreptate, Frăție”. Acest prim decret preciza și explica de ce s-a adoptat deviza aceasta. „Dreptatea, acea stea strălucitoare care luminează omenirea și o povățuiește în calea binelui, voiește ca oamenii să fie mai întâi slobozi și deopotrivă și frăția, acest sentiment străbun românesc, leagă inimile pentru folosul obștesc”.
Dar, Decretul nu preciza dispunerea culorilor pe flamura steagului. De aceea, Guvernul provizoriu a emis al doilea decret în 13/25 iulie, și a precizat:
„Văzându-se că nu s-a înțeles cum trebuie făcute stindardele naționale, decretăm:
Art. 1. Stindardele vor fi tricolore.
Art. 2. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin.
Art. 3. Lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”.
Steagul național instituit prin cele două decrete de Guvernul provizoriu al Țării Românești a fost reprodus și pe coperta a IV-a a valorosului Album moldo-valaque ou guide politique et pittoresque à travers les Principautés du Danube, apărut la Paris în septembrie 1848 și atribuit lui Adolphe Billecocq, fost consul al Franței la București.
Îmaginea respectivă are în mijloc un însemn vexilar roman pus pe vertical. În vârful hampei acestuia este așezată Cununa zeiței Rheea Silvia ocrotitoarea și patroana Romei imperiale, soția lui Jupiter și acvila lui Jupiter cu fulgere în gheare și fusul timpului și Tabla (cartel) cu inscripția SPQR [SENATUS POPVLVSQUE ROMANUS] (SENATUL ȘI POPORUL ROMAN). Însemnul vexilar roman este încadrat de două drapele tricolore desfășurate, cu hampele încrucișate și intercalate, la dreapta, cel românesc și la stânga, cel clasic al Republicii Franceze.
Pasărea lui Jupiter Optimus Maximus, acvila romana, era și simbolul legalității politice a trimisului său pe pământ – împăratul. Puterea politică izvora din cea divină iar acvila amintea soldaților că luptele erau purtate din ordinul împăratului, dar din dorința și voința lui Jupiter. Însemnul roman cu inscripția SPQR – Senatus Popvlvsqve Romanus – este un simbol al Romei reprezentând stindardul de luptă al legiunilor romane. Astfel de stindarde au fost descoperite și pe teritoriul României.
Drapelul românesc în albumul lui Adolphe Billecoq a fost înfățișat cu următoarele componente: flamura și hampa cu elementele sale: lance și cartel. Flamura dreptunghiulară cu tricolorul vertical (cu albastru la hampă, galben la mijloc și roșu fluturând), are pe margini franjuri. Culorile tricolorului sunt reprezentate prin semne convenționale specifice artei heraldice: albastru (sau azur), este redat prin linii orizontale plasate la egală distanță între ele. Galbenul (sau aur) s-a desemnat prin puncte plasate la egală distanță. Roșu s-a reprezentat prin linii verticale la egală distanță.
Flamura steagului românesc este reprodusă respectând regulile vexilologiei heraldice, însă inscripția ,,DREPTATE, FRĂȚIE”, regulamentară a fost înlocuită de alta, dispusă pe două rânduri cu litere majuscule: ,,NATIONALITÉ ROUMAINE” (,,NAȚIONALITATE ROMÂNĂ”).
Acest lucru semnifică faptul că drapelul respectiv nu mai era exclusiv al Țării Românești, ci al întregii națiuni române ce locuia atunci în cele trei țări separate. Această semnificație cu valoare de simbol va fi strălucit confirmată de un fragment din discursul lui Mihail Kogălniceanu, rostit în 1867 la București în fața Camerei Deputaților, în care ilustrul om de stat român, afirma că drapelul tricolor constituie: ,,drapelul națiunii române ce trăia în toate țările locuite de români”. Hampa acestui steag se termină în partea superioară cu un cartel și vârful hampei în formă de lance. Între cartel și flamură se află o panglică reprezentând culorile tricolorului național românesc.
Drapelul francez a fost reprezentat în aceleași componente, adică flamură și hampă. Flamura de asemenea cu format dreptunghiular are tricolorul tripartit în pal, în succesiunea albastru (la hampă), alb și roșu fluturând, iar pe margini franjuri. Culorile tricolorului au fost redate și la acest steag prin semne convenționale heraldice: albastru prin linii orizontale plasate la egală distanță între ele. Albul sau (argint) s-a desemnat prin suprafață liberă. Roșu s-a reprezentat prin linii verticale la egală distanță. Pe orizontal, s-a înscris cu litere majuscule binecunoscuta deviză a Revoluției din Franța de la 1789: ,,LIBERTÉ, ÉGALITÉ, FRATERNITÉ” (,,LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE”).
Hampa acestui steag are spre partea superioară un cartel pe care sunt înscrise literele majuscule RF indicând prescurtat numele țării: REPUBLIQUE FRANÇAISE (,,REPUBLICA FRANCEZĂ”). Între flamură și cartel este legată o panglică reprezentând culorile tricolorului național francez, iar între cartel și vârful în formă de lance al hampei se află un disc cu o efigie, având circular un text ilizibil.
Hampele încrucișate ale celor două drapele sunt frumos legate central de hampa stindardului roman cu două panglici tricolore terminate cu franjuri, reprezentând cele două națiuni, română și franceză. Antichitatea este evocată aici prin însemnul vexilar roman ce reflectă originea romană a celor două popoare, român și francez.
Desigur că în numeroșii ani petrecuți la post în București, consulul francez Adolphe Billecocq ajunsese să cunoască nu doar obiectivele imediate ale revoluționarilor pașoptiști munteni, dar și să fie la curent cu idealul lor național, și anume unirea tuturor românilor într-un stat național unitar și independent. Reprezentarea vexilologică, reprezintă legătura dintre Revoluția Română și mișcarea revoluționară din Franța de la 1848.
Comparând simbolurile folosite în perioada desfășurării marilor confruntări ale anului revoluționar 1848, constatăm că unele fac aluzie în mod direct la antichitate. Mai mult încă, reprezentarea celor două drapele naționale, român și francez, în albumul menționat mai sus, ne arată că aceste simboluri erau recunoscute pe plan european.
Augustin Mureșan, Arad
Foto: Reprezentare vexilologică (după Album moldo-valaque… Paris, 1848)