◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.02.2024

Un scriitor român stabilit
la Viena. Poezia lui Hans Dama

Pe scriitorul și universitarul vienez HANS DAMA / Johann Dama (n. 30 iunie 1944, Sânicolaul Mare, Timiș) l-am cunoscut în urmă cu mai bine de două decenii, la cea de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Alba, unde i s-a decernat Premiul pentru traducere (a se vedea și volumul de studii și comunicări „Meridian Blaga”, III, Cluj-Napoca), lansând cu acel prilej și o carte de poezii.

Cordial cu deferență și prietenos cu măsură, Hans Dama era (alături de criticul clujean Mircea Popa, traducătorul „Ecourilor răzlețe”) un scriitor așa-zis „recuperat”, căci el aducea în literatura noastră, după treizeci de ani, imaginea emigrației germane din Banat și Transilvania, care în ultimii ani ai regimului de tristă amintire devenise de nestăvilit. Scriitorul s-a realizat și profesional, și literar, iar literatura sa poate fi evocată și în strânsă relație cu realitățile social-istorice ale Banatului, prezența sa în acest spațiu cultural regăsindu-se la loc de cinste mai ales în ultimul deceniu.

De-a lungul celor două decenii, Hans Dama ne-a onorat cu colaborări lirice, studii și articol care de care mai interesante, aplicate culturii române și germane, mai vechi sau mai noi, precum și însemnări de călătorie pe meridiane îndepărtate (memorabile paginile despre cele două Americi, îndeosebi evocările despre civilizația Mayașă din Mezoamerica).

Hans Dama (Johann Dama) a studiat limba și literatura germană, limba și literatura română, pedagogia, geografia și economia la Universitățile din Timișoara, București și Viena. Emigrând în 1974, se stabilește la Viena, devenind în 1980, după doctorat, profesor la „Institutul de Romanistică” (1985-2010) şi la „Institutul pentru Traducători şi Translatori” (1980-2000) al Universităţii din Viena.

A publicat numeroase studii, eseuri de literatură și istoria artei,  proză  și poezii în reviste de specialitate din Austria, Germania, Mexic, România, USA, Spania, Ungaria. Contribuțiile sale privind literatura germană și română, istoria culturală și dialectul șvabilor dunăreni sunt recunoscute prin cercetarea minuțioasă și riguroasă, ca și prin deschiderea mai largă în spațiul a ceea ce numim  geografic Mitelleuropa. În S.U.A. i-au fost puse două poezii pe note. A tradus din poezia lui Lucian Blaga, George Bacovia, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Anghel Dumbrăveanu, Octavian Doclin, Laurian Lodoabă, Adriana Weimer ş. a.

În ceea ce privește beletristica, remarcam, încă de la comentariul dedicat volumului său „În umbra timpului / Im Schatten der Zeit” (Verlag  Pollischansky, Wien, 2011) lirismul reflexiv, de acută meditație existențială, dar și proza memorialistică și de călătorie, recomandând în genere un spirit viu, un observator atent la tradiție și modernitate, la mentalitatea etnică și spiritualitatea locului, la tendințele globalizării din ce în ce mai accentuate și răvășitoare… („Portal-MĂIASTRA”, Anul VII, nr. 3 (28)/2011, p. 37).

A debutat cu poezie, publicând susținut în revistele literare din țară, astfel că în 1963 obține Premiul pentru poezie al revistei „Viața studențească”. Mai târziu, în 1997, i se decernează Premiul Fundației „Lenau”, pentru studiile aplicate la relația Eminescu-Lenau: „Eminescu und Lenau. Historische Beziehungen zwischen Österreich und Rumänien, Philosophische Grundzüge bei Lenau und Eminescu”. În privința lui Eminescu, Hans Dama a cercetat în arhivele vieneze „activitatea studentului Eminescu la Viena” în perioada 1869-1872: „Eminescus Studienjahre in Wien”  („Unirea”, Wien, 2/1989,S.10-11), „Eminescu als Student in Wien” (in:„Lenau-Forum”,18.Jg.1992,Folge 1-4, S.147-159, Wien), „Eminescu und Lenau.Historische Beziehungen zwischen Österreich und Rumänien”. In: „Allgemeine deutsche Zeitung für Rumänien”, Bukarest, 11.11.1994 etc.

Dintre volumele sale de poezii putem aminti: Schritte/ „Pași” (Viena, I-1980, II-1990), Gedankenspiele/ „Jocuri de idei” (Frankfurt am Main, 1990), Rollendes Schicksal / „Tăvălugul destinului” (Frankfurt am Main, 1993), Spätlese / „Cules târziu”  (Dublin-New York-Wien, 1999), Vereinsamtes Echo / „Ecouri răzlețe” (Cluj-Klausenburg, 2002), Launen des Schicksals / „Capriciile destinului” (Wien, 2006), Zeitspanne/ „Răstimp” (Wien, 2008), Im Schatten der Zeit/ „În umbra timpului”, Viena, 2011; Im Werden reift Vergehen/ În devenire se pârguie trecerea, Viena, 2013); Banat, Gedichte, Viena, 2015; Dornenpflaster/ Pavajul cu spini, Viena, 2016;Tu Felix Austria, Viena, 2018. De reținut și volumul de proză – Unterwegs/ „Pe drumuri” (Cluj-Klausenburg, 2003).

 

*

„ÎN UMBRA TIMPULUI/ IM SCHATTEN DER ZEIT” era o selecție din creația sa poetică, structurată în șase cicluri: „Jocuri de idei/ Gedankenspiele”, „Tăvălugul destinului”/ Rollendes Schicksal”, „Textele din Gossau/ Gossau-Texte”, „În căutarea șoaptelor solare/  Suche nach Sonnengeflüster”, „Simptomele timpului/ Zeit-Symptome”, „Natură și interior/ Natur und Innenwelt”. Traducerea în română aparținea dlui Simion Dănilă, renumitul traducător bănățean al Integralei Friedrich Nietzsche (vol. I-VII, Ed. Hestia, Timișoara,1998-2010), cel care a făcut să ne parvină excelentul volum de poezii al autorului vienez.

În „Cuvântul înainte/ Vorwort”, criticul Cornel Ungureanu menționa „sensibilitatea Heimatliteratur, definită în timp de marginile imperiului”, găsind poezia lu Hans Dama „dramatică și sarcastică, energic contestatară și blând evocativă, guvernată de nostalgie”, puțini poeți fiind atât de legați de Banat, „atât de bine definiți prin acest spirit al locului ca Hans Dama” (ca în „Banatul montan/Banater Mai”, „O dimineață la Vinga/ Morgen bei Vinga”, „Timișoara/ Temeswar”…).

Încercând să definească specificul poeziei lui Hans Dama, criticul Dan Florița-Seracin făcea o referire la spațiul cultural al Mitelleuropei, căreia îi aparține prin excelență și mica Austrie (Poezia lui Hans Dama, în „Banat”, Lugoj, anul VIII, nr. 4/2011, p. 11). După mișcările glorioase ale începutului de secol XX, când în acest spațiu înfloreau expresionismul, curentele de avangardă, îndeosebi dadaismul și suprarealismul, datorită incriminatului Anschluss și distrugerilor aduse de socialism-naționalismul german și de al doilea război mondial, se înregistrează o stagnare a spiritului cultural saxon. Abia după război se încearcă o resurecție a spiritualității culturale germane, astfel că în 1954 se înființează la Viena gruparea Die Wiener Gruppe, de către Hans Carl Artmann, promovând un fel de neomodernism. Astfel au luat naștere noi orientări estetice, precum Expresionismul târziu (Spätexpresionismus) și Neoavangardismul (Neoavangardismus), amintind de recuzita artistică și ideologia mai vechilor curente culturale, dar care au exercitat influențe hotărâtoare în dezvoltarea literaturii și artei de expresie germană până azi, precum putem vedea la Peter Handke, Franz Josef Czernin, Thomas Kling și alții.

Însăși poezia lui Hans Dama nu a rămas refractară acestor tendințe estetice, îndeosebi unui neoexpresionism, pliat pe sensibilitatea sa ultragiată de emigrant, grație căruia poetul percepe realitatea naturală, umană și socială în imagini tensionate, neliniștite, febrile, paroxistice chiar, nelipsind indignarea, accentul critic, ironia. Deși, în aparență, poetul dă impresia de spirit bănățean șvăbesc așezat, versurile sale pun în vibrație imagini de înaltă expresivitate ale unui eu însetat de absolut, de esențialitate și ideație, precum în poemul „Strigăt la stele/ Ruf zu den Sternen”: „Călăresc/ pe steaua-ndepărtată a dorului meu,/ pe orbitele infinitului/ și mă cufund în negură./ Soarele, de-acum, e prea departe de mine,/ iar capătul acesta, de neatins.” (poezie datată 24.8.1989). Tema singurătății, trăită la modul unei asumări intime, într-o societate opresivă, este foarte bine reliefată, precum în poemul „În deceniul al zecelea/ Im zehnten Jahrzehnt”: „Precaut,/ tu mângâi/ singurătatea./ Să n-o rănești/ sau chiar s-o trezești;/ doar s-o mângâi./ Și dacă ochiul ei obosit/ respiră cândva/ și vădește viață,/ ești pus în încurcătură./ Ea n-are voie să trăiască./ Tu vrei să fii/ singur cu ea…// Voi sunteți strâns legați/ și vreți să vă căsătoriți;/ tu și mireasa ta,/ singurătatea.”(datat 25.5.1988). Sau cursivul poem „Bariera/ der Schlagbaum”: „Eu locuiesc/ la granița/ spre singurătate./ Bariera se ridică/ întâmplător…/ Privesc atunci/ în neantul/ ce mă/ însoțește/ o bucată de drum./ La despărțire/ bara se-clină/ din nou/ și rămân numai eu/ așteptând/ singurătatea.”

Percepția poetului ar putea părea hilară, diformă, schizoidă, dacă nu am avea în vedere neoexpresionismul ce animă această imaginație, izvorâtă dintr-un disconfort nu atât existențial cât psiho-mental, adânc engramat pe o sensibilitate retractil-contemplativă. Definitorie pentru acest tip de percepție lirică ni se părea poema „Biciuite de vânt/ Windgepeitscht”: „și scuturate de ploi/ se sperie cetini.// Tentaculele vântului palpează/în transă țopăind/ visele sumbre.//Așteptări schimbate-n spirit/ se-agață de arbori goi./ Biciuite de vânt, scuturate de ploi/ se sperie cetini;/ brusc, oarecum nemijlocit,/ de viori dezacordate răsună/ melodiile viitorului surâzând;/ prin ceas de seară târziu, picuri, infimii,/ temerar din aurul viitorului se scurg/ fecundând sărăcăciosul amurg/ cu scânteia speranței:/ viață-n ciuda-ntunecimii…” (datat „Eisenberg, 22.7.2010”).

Emigrației dureroase îi corespundea o altă temă, la fel de deconcertantă: regăsirea Banatului drag într-o ipostază deșertică, degradantă, asemănătoare cu un peisaj în destrămare și părăsire. În acest punct, spiritul civic al poetului nu poate trece cu vederea imaginile noilor „realități” din patria natală: „De-a lungul satelor mutilate/ lacom se reped pâraie/ prin imensul belșug al deșeurilor -/ sărbătorești delicatese fatale/ pentru costelivele vite păscând.// Giganți industriali dezvrăjiți/ suportă batjocura clădirilor-fosile ce dorm/ ca frumoasa din pădurea adormită a Kakaniei.// Speranță văduvită/ pe vecie…” („Banatul montan/ Banater Bergland”, text datat „Banat, mai 2007”). În „Ticăloșie/ Niedertracht”, poetul vorbește de „îndobitocirea omenirii/ prin economie, politică,/ prin gazetărie iezuitică,/ prin flecăreli, demagogie,/ publicitate…”, reinterpretând în același spirit acuzator maxima suetoniană cu privire la banii care nu au miros: „Pecunia non olet,/ ba olet…/ cu ură câte o tiradă, chiar pecuniară escapadă,/ ca magica baghetă eficace -/ penibilă politica se face…” (Pecunia non olet). În poemul „Ei/ Sie” sunt vizați, cu aplomb civic și critic, politrucii democrațiilor populare, pentru care tăcerea maselor era… de aur („În democrațiile populare:/ Trebuia să taci,/ iar ei făceau/ ce voiau…”), ceea ce de fapt este asemănător cu ceea ce se întâmplă în cadrul libertății postdecembriste, când flecăreala și ipocrizia sunt la fel de incriminante: „ În democrațiile aparente:/ Ai voie să vorbești,/ iar ei debitează/ totuși/ ce vor;/ structuri diferite,/ dar setea de putere -/ aici, ca și acolo – a rămas”.(text datat „27.7.2003”). „Jocul de-a democrația” al demagogilor „care stau la pândă” este vizat în poemul „Ne iau și pantalonii de pe noi/ Sie ziehen uns die Hosen aus”. Pe străzile foamei lumea este „perversă și nemiloasă” („Acuzare/ Anklage”). Totul pare o prostituare a spiritului public, ca în „Prostituție/ Prostitution”: „Ne cer să ne prostituăm la vot/ ne obligă apoi să ne prostituăm la impozite,/ ne fericesc cu prostituarea la taxe/ și ne cântă aria democrației/ prin autostabilirea propriilor salarii,/ prin îmbibarea-n grăsime a propriilor diurne,/ prin nerușinata proliferare a propriilor favoruri,/ practică imbecilizarea poporului și/ trâmbițează democrația…/ mulțimea să-i pupe undeva…/ un fel de-a-njura democratic.”

Nici Uniunea Europeană nu este scutită de acuze și ironii, ca în „UE/ Die EU”: „Mare forță, UE-a noastră/ e-o economie proastă;/ ambalată rafinat,/ se prezintă minunat;/ oamenii din parlament,/ criticați, dau faliment,/ posturi bune pierd, bănoase,/ multe și cu sporuri grase;/ iar politice fosile/ stau pe aur în azile;/ chiar prin tată, prin partid,/ puștilor uși se deschid./ Cui îi pasă acolo sus?/ Cei de-acolo-s mai presus/ de pedeștrii extorcați…/ De n-ajunge pâinea coaptă,/ cozonacul ne așteaptă.” (datat „Eisenberg, 20.7.2010”).

Același spirit acuzator, ironic și sarcastic, dar atât de actual, în „Ministrul/ Der Minister,” „Dispariția lui Homo sapiens/ Homo sapiens’ Abgang”, „Despot și un încrezut/ Selbstherrlich im Übermut”, „Profanare/ Schändung” ș.a.

Dincolo de registrul intimist, în care solitudinea, melancolia, nostalgia, amintirile celor dragi, trecerea inexorabilă a timpului, natura adusă la dimensiunea gestual-cuprinzătoare și expansivă a eului liric, dorința de evaziune și exotic, regăsirea în amintire și resemnarea – constituie teme și stări de spirit, găsim în poezia lui Hans Dama și o accentuată dimensiune civică, o atitudine socială, un sentiment de acuză și incriminare. Acest Ianus bifrons al liricii bănățene de expresie germană este pe deplin exprimat, locul său în cadrul literaturii noastre fiind unul ușor identificabil.

Cât privește pe traducător, Simon Dănilă este un experimentat germanist, care s-a străduit să păstreze și versurile cantabile, într-o prozodie foarte aproape de original, care ar friza fadoarea unei oralități dacă nu ar trimite la pattern-ul hansdamian.

Sub un titlu ce sugera o anumită atitudine de prezervare a unei solitare detașări față de „bombardamentul critico-mediatic” și de presiunile mediului literar, „În umbra timpului” rămâne o culegere de reală reprezentare scriitoricească. Hans Dama se dovedea, în rândul scriitorilor bănățeni de limbă germană, un poet veritabil, aducând în spațiul literaturii române o gravă poezie de meditație, dar și imaginea unui topos etno-spiritual într-un anume moment istoric.

 

*

După mai bine de n deceniu, avem bucuria de a reveni la poezia șvabului bănățean stabilit la Viena HANS DAMA, autor al recentului volum „IM BANN DES WIENERWALDES / În vraja Pădurii Vieneze” (în traducerea același neobosit lingvist și germanist Simion Dănilă) – „Gedichte / Poezii. Ins Rumänische von Simion Dănilă.” (EDITION ROESNER artes Literatur, 2023).

„IM BANN DES WIENERWALDES/ În vraja Pădurii Vieneze” (185 p., text bilingv, germană și română) este prevăzută cu un Prolog explicativ, din care înțelegem că mulți ani poetul a locuit cu soția „în diferite arondismente din apropierea Pădurii Vieneze, iar poeziile mele tratează intens tematica legată de această topografie”, de unde și titlul cu referințe silvestre: „În fiecare anotimp şi la orice oră a zilei, Pădurea Vieneză exercită un magnetism asupra iubitorilor săi, cât şi asupra oamenilor, în general. Zona periferică a Alpilor de Nord, care, în jurul unui semicerc, se întinde dinspre nord spre nord-vest, vest, sud-vest şi sud pe o lungime de circa 45 km şi o lăţime de 25 – 30 km între landul Niederösterreich şi oraşul Viena, constituind o zonă de re-creere apropiată, este îndrăgită şi frecventată mai ales şi de artişti – poeţi, pictori, compozitori – care i-a încântat şi inspirat în decursul secolelor.”

Se înțelege de unde o anumită vrajă ce-o exercită Pădurea vieneză asupra poetului, locul rezonând și cu „trecerea soţiei Traude în eternitate” căreia îi sunt dedicate câteva piese întru neuitare…

Din fragmentele critice de pe coperta a IV-a reținem că „În opera lui Hans Dama se vorbește despre jurnalele lirice ale unui profesor de literatură, adică despre o poezie erudită, dar emfatic confesivă […] Preocuparea lui Dama emană din imaginile propriei vieți cotidiene. Recunoaștem în stilul lui Hans Dama: gesturi aristocratice îmbinate cu puterea lingvistică discursivă a unui veritabil lider. Firea sa este mai degrabă o plenitudine de forță, care are un efect pozitiv asupra stilului său literar.” (Cornel Ungureanu). Sau această privire succintă, dar cuprinzătoare, a dnei Elisabeth Ludwig: „Hans Dama prezintă un limbaj expresiv. Metaforele și alegoriile te antrenează, te fac să simți, să gândești – să empatizezi. Ritmul abil stăpânit cu măiestrie, fie că e vorba de catrene, proză sau hexametru, sună uneori ca o cantilenă melancolică, alteori ca o cadență veselă a ființei și a vremelniciei. Strigătul și aversiunea față de ‚Allegro Forte’, supradotat pe plan global, se aseamănă cu un far care caută în zadar liniștea în vuietul valurilor. Hans Dama vorbește o limbă inteligibilă, deși cu o alegere de cuvinte din sfere mai înalte.”

Volumul se deschide cu poemul „Im neuen Jahr / De Anul Nou”, datat  „3. 1. 2022”, exprimând sentimentul legăturii congruente dintre „vechi” și „Nou” („Auch Altes hat im neuen Jahr /Bestand und dauert fort” – „Și vechiul are-n noul an/ o persistență deci”), bucuria primenitoare a „tradițiilor” și „datinilor” („Gar manche Dauerexistenz − / bekannt als Tradition”). Poetul pune în decantare apoi starea propriului eu, confruntat cu „a fi”, „a exista” și „a chibzui”, generând un sentiment de „demnitate” în context existențial, năzuind spre idealul trainic de „om adevărat” („Dann wirst Du Mensch sein – immerdar” – Beständigkeit/ „Trăinicie”). În piesa „Căutători / Suchende” este evocat „visul” perseverent prin „lumi de ieri” dar și „astrale”, „după o nouă stea tânjind”, „purtați de vânturi neștiut,/dar cu privirea înainte”…

Încrederea în „Vernunft” / Rațiune,  text scris în vremea pandemiei de Covid 19, marchează acest lirism pe care traducătorul încearcă a-l muzicaliza: „O înzestrare-i rațiunea/ la orice individ în parte,/ de nu ar fi în pandemie./ Când toți se tem de-atâta moarte…” (16. 1. 2022).

Dar volumul cuprinde și poeme din anii precedenți, precum „Abschied vom Dasein”/ „Adio, viață!” (datat „31. 7. 2018”), o meditație lucidă asupra timpului care macină viețile oamenilor, într-o mai reușită traducere, străduindu-se a respecta ritmurile versului în cadență germană: „Un amplu arc, abia-l zărești,/ se tot extinde, parc-anume,/ și-o șterge din această lume,/ făcându-te s-o părăsești.// Îndeosebi cei mai de vază/ sub sabia-destin s-au dus./ Oțel în rostu-ne nu-i pus,/ din ce dorim nu-i nicio rază,// tu speri să dăinui multă vreme:/ terestra insulă te poartă,/ iar îndoiala repetată/ te liberează de probleme,// ce te-au surprins adânc în soartă,/ca musafir, la timp, firesc,/ primindu-te pe-un corp ceresc/ ca tolerat deocamdată,// pân’ ce, pe rând ori la grămadă,/ așa cum sorții ne-au prezis,/ se curmă viața-ți ca un vis/ și-n alte lumi aluneci pradă.”

Profesorul de romanistică de la Institutul de Romanistică – Universitatea din Viena are, desigur, mult mai ascuțit, simțul limbii germane, punându-și încrederea în tălmăcitor pentru a-i „traduce”/ tălmăci / echivala stările de spirit, reflecțiile, obsesiile sale pe anumite „teme” și „idei”.

Un lucru este evident: regimul tematic și expresiv al poeziei s-a păstrat, Hans Dama nu este un poet care să-și schimbe maniera stilistică de la o etapă la alta, dimpotrivă lirismul său este unul așezat în albia temelor și motivelor cunoscute, evidențiindu-se și de data aceasta o „supratemă”: Timpul.

Dar poetul nu se lasă „îngenuncheat”, el este „un luptător”, crede în virtutea „rațiunii”, în „verticalitatea” conștiinței, în „fapta” umană care excedează timpul, trecerea, inexistența: „Dar resemnarea? Viața noastră nu-i!/ Născuți nu suntem pentru ea./ Vrem să rămânem verticali destui,/ când moartea ne va curăța.” – „Doch resignieren? Ist nicht unser Leben./ Dazu sind wir geboren nicht./ Wir wollen aufrecht, kühn stehen daneben/ bis unser Aug im Tode bricht …” („Sincer – Aufrecht”).

Poemul „Das Gewissen / Conștiința” pune în evidență această „voce” lăuntrică de la care omul „vertical” nu trebuie să se abată: „Ne torturează-ntruna, groaznic,/ și fără șansă, chinuiți;/ însoțitoare ca un paznic/ și suplă cum cei umiliți.// Iar de dispar niște lacune/ ascunse bine în hambar,/ nu toți le vor cânta în strune/ în viața ca un munte chiar.// Purtăm în noi o demnitate,/ apăsători, făr’ de ieșiri;/ nu mai scăpăm de greutate,/ anihilând-o din priviri.// Înghesuiți și zi și noapte,/ cu noi o ducem, vrem, nu vrem;/ am transfera-o-n altă parte,/ în lumi străine s-o vedem.” Așadar, conștiința ca povară a unei demnități („Wir tragen es umher in Würde”)…

Pe aceeași linie a reflecției asupra condiției existențiale a omului coagulează multe alte poeme, precum:  „Procesul de gândire/ Denkvorgang”, „Steaua / Der Stern” (cu altă conotație decât la Eminescu), „Scânteile / Die Funken”, „Privighetoarea / Die Nachtigall” (cântec ce l-ar dori nu de noapte, ci „de zi”: Tagigall”, joc de cuvinte), „Sufletul / Die Seele”, „Abisul / Die Schlucht”, „Contemplând lumea…/ Die Welt betrachtend …”… Poetul ni se arată „Doldora de amintiri” (Erinnerungsgepäck), „…de neșters, … de neuitat” („unauslöschbar und … unvergesslich …”), stăpânit de un dor de „libertate” (Freiheit): „Libertatea nu-i decât/ în conștiința ta” („Die Freiheit existiert nur/ in deinem Gewissen …”).

Ce poate fi mai „palpitat”, scrie poetul, decât să înțelegi lumea în complexitate, în profunzime, în adevărul ei, cu raționalism descartian – de unde deconcertanta concluzie că omul se pierde în „utopii” gratuite, pierzând esențialul, precum în poemul „Să-nțelegi natura/ Natur verstehen”: „Ce poate fi mai palpitant decât/ să ’nalți privirea spre amurg:/ prin geamul înclinat, nezăvorât,/ să vezi prin cabinet cum curg// eternitatea, universul,/ ce îți inspiră gândul, versul,/ când din crepusculul baroc/ vezi norii cum luat-au foc// trezind câte-o speranță lentă,/ altfel liniștitori părând,/ dosind o țintă cam dementă –/ prin sălci zărești un viitor curgând.//În fi’nța-i să-nțelegi natura,/ când vrei în rime s-o dezmierzi./ Căci restul e destrămătura/ în vânt, vremelnicul să îl calmezi.// Doar simțul, înzestrare ’naltă,/ ți-e ajutorul neclintit/ ce-ți strânge-avutul laolaltă/ când totul se va fi sfârșit;// doar noi, trăind în utopie/ ori poate în uitare-ades,/ ne sprijinim în fantezie/ și-n izolare mai ales.” (remarcabilă traducerea!).

Multe poeme aduc în prim-plan imagini ale unei lumi inospitaliere, ale unui peisaj răscolit de vremuri rele, chiar de viziuni terifiante, cu atât mai mult lirismul se îndreaptă către un raționalism structural, rezistent la încercări și prefaceri. De aici și spiritul civic, de mușcătoare observație ironică la adresa unor aspecte politice, sociale, morale: „Pe drumuri înecate-n apă/ Auf nassen Wegen/”, „/ Temerile /  Befürchtungen”, „Înșelații / Betrogene/”, „Arderea cărților / Bücherverbrennung”, „Amenințări / Drohend”, „Nocturnă / Nachtgesang…

Iubitor de călătorii, poetul Hans Dama face loc în poezia sa și unor momente de estivală destindere („eliberat de gânduri smbre”), precum în poemul „Im Palmenhain / În dumbrava de palmieri” (datat „Oman, Oktober 2014”), „Lebensbilanz” / Bilanțul vieții” (datat „Tragöß am Hochschwab, Stmk., 20. 7. 2018”),

Sau cu referințe ocazionale („Poezii de Crăciun / Weihnachtsgedichte” – Weihnachten „2020”, „2021”)  sau adrese mai familiale: „Muttertag?/ Ziua Mamei” (Muttertag, 12. 5. 2019) ori ciclul „ABSCHIEDSGESÄNGE” – Zu Traudes Heimgang/ CÂNTECE LA DESPĂRȚIREA VEȘNICĂ – La moartea soţiei Traude”, datat „14. 2. 2021”: „Tu te-ai retras acum din fire,/ de parcă noi te-am supărat,/ de parc-a vieții părăsire/ prea ieftină s-a consumat.// Prin alte lumi acum aluneci,/ acasă tu acolo ești./ Cu dorul de AICI te-ntuneci/ când lacrimile ne privești.” („Despărțire veșnică/ Ewiger Abschied”). De citat și poemele: „Plecarea în neant/ Dein Heimgang /”, „Sufletul pierdut / Die verflogene Seele”, „Fără speranță / Ausweglos” ș.a.

Foarte inspirat ni se pare ciclul care inspiră și titlul volumului „WIENERWALD-GEDICHTE”, cu poezii ca: „Atmosferă matinală în Pădurea Vieneză/ Morgenstimmung im Wienerwald”, „După-amiază de vară în Pădurea Vieneză/ Sommernachmittag im Wienerwald”, „Răcoarea serii / Abendkühle”, „Seară în pădurea vieneză / Abend im Wienerwald”, „Echilibrul serii / Abendlicher Ausgleich”, „Cer de seară în Pădurea vieneză / Abendhimmel über dem Wienerwald”, „ Atmosferă de seară în Pădurea Vieneză / Abendstimmung im Wienerwald”, „Apus de soare în Pădurea Vieneză / Sonnenuntergang im Wienerwald”, „Gânduri în pădurea hibernală/ Gedanken im Winterwald”, „Furtună în Pădurea Vieneză / Gewitter im Wienerwald”, „Plimbare nocturnă / Nachtwanderung” etc. Peste tot anotimpuri în diferite ipostaze, culori și peisaje mișcătoare de suflet, până la starea de pacificări reveriante, goetheene, ritmuri strunite și imagini plastice, aproape neoromantice, contemplative și re-tonifiante. Undeva poetul observă că „Oameni în nepăsătoarea lor grabă/ refuză ochiului tabloul./ Ne cunoaştem numai pe noi,/ nu şi mediul existenţei noastre.” (Atmosferă de seară în Pădurea Vieneză)… Deambulările poetului sunt ale unui romantic care, desfătându-se în peisaj, nu pierde din vedere „încercările” vieții. Este, în general, o regăsire a împăcării de sine, a stării de chietudine, de reculegere, de substragere dintr-o lume agresivă, globalizată, dar și de sub tirania Timpului care macină existențele, de corespondență rezonant-sufletească, natura fiind un fel de „cutie de rezonanță” a stărilor sufletești („Pastel de noiembrie/ Novemberbild). Căci poemele acestea ale „Pădurii Vieneze” constituie o oază de suflet, de regăsire a eului, de liniștire, sufletul celui ce contemplă fuzionând cu peisajul, dizolvându-și contradicțiile în atmosfera de liniște, de reculegere, de pacificare – o „baie de clorofilă” deopotrivă vindecătoare, purificatoare și dătătoare de noi energii… De unde „Spre casă pe drumuri tomnatice/ Heimwärts auf Herbstwegen”, reîntoarcerea în obișnuința cenușie a vieții cotidiene, la „vatra”…ideilor: „Nepăsători numai/ pașii drumețului –/spre casă./ Dar vatra lui/ e doar o lume încărcată/ de idei.”

Ultimul ciclu cuprinde „Poezii de Crăciun”, datate „2020” sau „2021” – cu „magica noapte” a Nașterii Mântuitorului, în versuri muzicale de o memorabilă cadență, tălmăcite cu inspirație: „Noaptea Nopților e-aproape,/ Domnul nostru va veni,/ lumea-n Mântuiri s-o scape/ în sclipirea stelei vii./ (…)// Nașterea ne va aduce/ toată pacea pe pământ./ Unii nu știu un’ s-or duce,/ alții nu fac legământ.” („De Crăciun 2021”); „In Bälde naht die Nacht der Nächte,/ beschert uns die Geburt des Herrn,/ die Menschheit dann Erlösung möchte/ im ewig funkelnd Hoffnungsstern./ (…)// die durch Jesu Geburt herkäme,/ uns hier auf Erden Frieden gönnt./ Gar mancher sich im Glück dann wähne/ und mit dem Schicksal wird versöhnt.” („Weihnacht 2021”)

În totul, poezia lui Hans Dama este expresia artistică a unui șvab bănățean care – plecând la Viena în 1974, unde și-a definitivat studiile, specializându-se în științele filologice – a înțeles la timp că rostul și chemarea lui nu se pot împlini în țară, drept care și-a definitivat cercetările științifice și beletristica  în altă limbă decât cea maternă, reușind s-o stăpânească mai bine. De aici nevoia imperioasă de a-și găsi un germanist de toată lauda, în persoana distinsului traducător Simion Dănilă, care, înțelegând omul, a putut da și tălmăcirile cele mai potrivite, cu răbdare, acuratele, creativitate chiar, străduindu-se să nu eludeze mesajele poeziei prin retroversiune, preferând, față de o anumită modernitate a gândului poetic, claritatea expresiei, adică acea tranzitivitate cantabilă deseori care dă impresia de sentimentalism neoromantic, de simplitate în comunicare. Oricum, scriitorul Hans Dama (a cărui operă este integral de găsit la Biblioteca Națională a Austriei) este un nume de neocolit al diasporei românești din spațiul germanic, care merită toată atenția și trebuie readus acasă, adică și în literatura țării sale de origine…

 

Zenovie Cârlugea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *