◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.02.2024

Respiraţia dimineţii

În dimineaţa asta, după ce am deschis toate ferestrele din casă, ca să-mi intre-n odaie o lumină nouă, am avut senzaţia că lumea brusc s-a oprit şi plămânii pământului au încetat să mai respire.

Neliniştită, am ieşit afară şi mi-am lipit urechea de ţărână, speriată că aceasta îmi va scoate din grădină toate florile pe care le-am sădit.

Iar ca să nu se întâmple acest lucru, am început să-i povestesc despre toate clipele fericite din viaţa mea. Atunci când mergeam cu talpa goală prin iarba înaltă. Când mă trânteam pe spate în lanul de grâu şi admiram norii cerului, care desenau tot felul de imagini, ce păreau desprinse dintr-o piesă de teatru. Sau cât de caldă şi frumoasă mi-a fost copilăria. Cum m-au iubit şi educat părinţii. Despre dragostea bunicilor şi felul în care m-au alintat. Visând pe atunci să mă transform în floarea-soarelui ori să devin un copac înalt cu ramuri dese, la umbra căruia să se odihnească toţi îndrăgostiţii de poezie. Pentru că numai pomul se aseamănă cu omul, ce stă mereu în aşteptarea cuiva care n-o să mai vină. Şi totuşi se clatină într-o parte şi-n alta, ca şi cum cel drag trebuie să sosească… în orice clipă.

Dar, în timp ce-i povesteam toate aceste gânduri, copacii din jurul meu şi-au împreunat crengile de parcă ar fi fost nişte mâini în rugăciune. Timpul s-a împletit cu vântul şi florile au început iarăşi să se mişte, semn că pământul şi-a recăpătat respiraţia.

Şi abia atunci lumina dimineţii mi-a inundat toată casa, strecurându-se printre toate crăpăturile amintirilor mele tăcute, acelea pe care nu le-am destăinuit decât păsărilor ţipătoare…

 

Doina Dabija

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *