Doisprezece ani la rând, Concursul de Creaţie „Ion Creangă” de la Brăila, gestionat cu profesionalism şi devotament de prof. Angela Olaru, a demonstrat că interesul pentru creaţia literară este viu la nivel gimnazial, dar şi la cel liceal, că eticheta lipită pe fruntea generaţiilor care sunt acum în băncile de şcoală e doar parţial adevărată, că sunt destul de mulţi copii preocupaţi să înţeleagă rosturile lumii apelând la literatură, din cele două perspective, consumator şi producător.
Când într-un concurs literar numărul competitorilor e de ordinul miilor, nu mai e loc pentru opinii cârcotaşe. Loaze au fost întotdeauna în şcoala românească şi-o să mai fie. Nu ei contează însă în primul rând, ci cei care se responsabilizează încă din fragedă pruncie şi nu acceptă manelizarea, în toate formele ei, eminamente nocive.
Am fost un privilegiat al acestui concurs, pentru că una dintre secţiunile sale, apărută la insistenţa organizatorilor şi la cedarea mea, a avut ca tematică interpretarea critică a unui text poetic contemporan, iar aplicaţia s-a făcut asupra cărţilor mele de poezie.
A fost un compromis pe care l-am acceptat şi pe care acum, văzând rezultzatele, nu-l regret.
N-am tânjit după elogii critice decât la primele cărţi, când am urmărit cu sufletul la gură, orice comentariu la cărţile mele. Încet, încet, m-am debarasat de acest prost obicei, care, în cele mai multe cazuri, nu foloseşte la nimic. Comentariile, oricât de pertinente, nu văd cum ar putea schimba nu vocea, dar nici măcar direcţia de asumare a unui destin de scriitor. Cum să scrie un autor după indicaţii critice, oricât de mult bun simţ i-ar anima pe criticii literari, oricât de pertinente ar fi judecăţile lor? Când scrii, o faci oare cu gândul la critica literară? Mă-ndoiesc de o astfel de tristă perspectivă. Nu ţin nici de cald, nici de frig comentariile trucate, instrumentate la comenzi extraliterare, orchestrate de interese de culise ale vieţii literare. Se văd pornirile agresive ca şi tăcerile complice, se simt nesinceritatea, minciuna, lipsa de obiectivitate… şi câte alte atribute vreţi din orizontul dispreţului faţă de adevăr, faţă de valoare.
După astfel de principii se conduc şi cei care azi desfiinţează autori ridicaţi în slăvi mai ieri tot de ei, aruncându-i la coşul de gunoi, fără jenă, cu o lipsă totală de respect în primul rând faţă de ei înşişi.
„Clasamentele” în literatură se fac şi desfac după cele mai oculte considerente, ierarhiile literare se nasc şi mor, fără botez şi fără prohod. Mai că nu se mai poate înţelege nimic dintr-o astfel de branbureală critică, cu sfidări şi compromisuri de cea mai joasă speţă.
Toate acestea, în timp ce comentariile critice nu mai sunt barometre ale opţiunilor de lectură, şi e greu de intuit după ce criterii sunt alese cărţile pentru citit, la ce instanţe critice recurg cei care mai citesc, atunci când se decid pentru o lectură sau alta.
Şcoala pare că mai degrabă malformează imaginea literaturii, câtă vreme din manuale dispar peste noapte autori canonici, autori despre care autorităţi critice au găsit cândva cuvinte de apreciere, câtă vreme în manuale nu intră autori care să stârnească măcar curiozitatea, dacă nu plăcerea lecturii, câtă vreme autorii contemporani sunt ţinuţi la mantinelă, rareori scăpând câte unul, cu voie de la stăpânire, într-un sumar de manual.
Nu poţi rămâne, totuşi, indiferent, detaşat de felul în care e perceput scrisul tău. Cu atât mai mult atunci când lectura vine dinspre o zonă încă necontaminată, cu citiori curaţi, nemanipulaţi, sinceri!?
Mi s-a întâmplat şi mie să am parte de o receptare critică aparte, care îi are ca protagonişti pe cei mai tineri… critici literari, la concursul de la Brăila, care a supus atenţiei elevilor din toată ţara cărţile mele de poezie, din 2011 încoace (Poemul Phoenix, 2011, Cincizeci şi cinci, 2012, Poeme verzi pe pereţi , 2013, Despărţirea de înger, 2014, La taclale cu Dumnezeu, 2015, Radical din doi, 2016), care au fost comentate, nu ca întreg, ci „pe bucată”, adunându-se câteva sute bune de pagini, cuprinse în saşe volume, cu acesta de faţă, ca în 2018, să fie comentate poeme din volumul Pleoapa lui Homer, apărut în 2017 şi care e cel din care se s-au ales texte poetice pentru a fi comentate/interpretate.
Am publicat cele cinci volume ale participanţilor la concurs, la ediţiile de până acuma, ca un gest de preţuire pentru efortul lor (pentru unii elevi includerea în aceste volume a însemnat chiar debutul literar) dar şi ca pe un document referitor la opera mea poetică, ca pe o mărturie a unui timp în care literatura e împinsă cu înverşunare spre periferia vieţii şcolare în primul rând, dar şi a vieţii de dincolo de obţinerea unei diplome, licenţe.
M-a surpins, în multe cazuri, ştiinţa de carte cu care au fost abordate astfel de demersuri critice, care-i scot pe copii din geografia literară a manualelor, oferindu-li-se şi alte piste de lectură.
În joc au intrat şi unii profesori, care au analizat în pertinente comentarii cărţile mele, oferindu-se ca model şi imbold totodată pentru elevii pe care i-au înscris în concursul brăilean.
Am privit fiecare text cu înţelegere, atât pentru vârsta comentatorilor, cât şi pentru experienţa lor de lectură critică. Nu-mi par a fi fost timizi, ci mai degrabă îndrăzneţi, curajoşi, lipsiţi de inhibiţii şi prejudecăţi. I-am privit cu simpatie şi pe cei ale căror competenţe erau mai precare, dar i-a mânat în luptă ambiţia, dorinţa de a se depăşi pe ei înşişi.
Eforturile conjugate ale tuturor celor implicaţi în organizarea concursului, cât şi asumarea mea a rolului de editor au făcut posibilă apariţia unor cărţi care completează fericit receptarea critică a operei mele literare.
E aceasta o experienţă singulară, originală, care-i onorează pe iniţiatori şi, deopotrivă, pe „beneficiarul” judecăţilor de valoare ale copiilor. E un câştig pentru toţi cei care, să zicem, au riscat să provoace pe cei mai tineri cititori să privească lectura nu ca pe o activitate recreativă, ci ca pe o cale de a se cunoaşte mai bine pe ei înşişi, valorificând experienţe literare.
NICOLAE BĂCIUŢ
______
Notă
Colaborarea mea cu Concursul „Ion Creangă” a încetat în 2018, pentru că cea care l-a inițiat, prof. Angela Olariu, s-a pensionat, iar în lipsa acestei combustii, s-au oprit și motoarele concursului.
Textelor care au fost atunci teme de analiză literară/critică, le-am adăugat altele, râmnd pe rând sau sărind rândul, din cele pe care le-am scris de atunci încoace, rămânând destule înafară, sub presiunea gândului, de ultimă oră, de a mă înfățișa la „judecata de acum” a contemporanilor bistrițeni, care mi-au acordat titlul de „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud”, cu un volum de poeme și un altul de dialoguri literare, în numele poeziei, în numele dialogului.
E un tiraj limitat, cu dedicație, pentru evenimentul din 16 decembrie 2022.
* Ediție exclusivă pentru festivitatea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud”