Este o temă generoasă, cu potențial creativ important, cu puternic impact emoțional. Așa cum se relevă și în cadrul recentei expoziții deschisă la Galeriile de artă „REPERAJ”, din incinta Cetății Oradea. O expoziție ce te implică chiar în simpla calitate de vizitator, pentru că sintagma – sfârșitul lumii – e mereu de actualitate și are o rezonanță tragică. Fără să fie doar o temă a Apocalipsei. Moartea planetei, a pământului ce ne găzduiește de milenii, poate fi provocată nu doar cosmic, ci prin acțiunile iresponsabile ale omului. Așadar, nu e neaparat necesar să apelăm la profețiile biblice. Deși semnele apocaliptice din vremea lui Noe există, se manifestă în zilele noastre, în toată plenitudinea forței lor distructive: dezastre naturale, epidemii, secetă, foamete, invazii de lăcuste, erupții vulcaniceetc. Completate cu crizele morale, crizele economice, crize de putere. Și cu multă depravare. Context în care, tot mai mulți oameni venerează Răul, care a luat locul Binelui. După cum, Urâtul a lut locul Frumosului, sub pretextul schimbărilor care au loc în lume. Satanismul și alte forme și manifestări apocaliptice îți induc ideea că trăim într-o lume clonată.
Sfârșitul lumii este, prin urmare, o temă generoasă din perspectiva creației, în general. Cu atât mai plurivalentă pentru creația plastică. De ce balade? Fiindcă explorările, dar și abordările creative pot atinge și latura poetico-afectivă, cu un puternic impact emoțional.
Balade despre sfârșitul lumii, noua Expoziție Națională de Artă Contemporană a stârnit un interes major. Peste șaizeci de artiști din întreaga țară și-au anunțat participarea. În urma unei selecții riguroase au fost reținute lucrările a cincizeci, dintre ei. Picturi figurative ori abstracte realizate pe pânză, pe hârtie, pe sticlă, în ulei ori acryl, cu ajutorul tehnicilor mixte, precum și instalații multimedia, sculpturi în gips, lemn, bronz și piatră, experimente video, asamblaje digitale, printuri, fotografii directe, caută sensul adânc al evenimentelor nefaste, cauzele dar și efectul acestora, raportat la realitatea concretă imediată, ori imaginată.
Sfârșitul lumii e o amenințare reală, generată de dezechilibre de tot felul. Dar și mai mult de fascinația Răului asupra omului desacralizat, prin modificări de comportament spiritual, prin care și-a asumat o experiență profană. Trăim într-o lume demonizată în care Răul și Urâtul sunt într-o relație de dependență, având ca efect în plan real: războaie, violență de tot felul, calamități naturale. Cum să te racordezi la acest mod de existență și cum să te raportezi la o astfel de lume? Întrebări firești, pe care și le-au pus și artiștii acceptați în această expoziție, evidențiind cauze sau ilustrând, cu ajutorul limbajului plastic, consecințele unor fenomene ori decizii dezastruoase, la nivel planetar.
Întrebări, stări de neliniște amprentate de imaginație și de puterea talentului. Sau, în funcție de apetența pentru un subiect sau altul, de capacitatea de înțelegere ori abordare a fenomenului. Răul, fie că are sau nu un nume e o reprezentare grafică, picturală specifică, fiind concretizat în multe lucrări de pictură figurativă, prin emblematica fizionomie a unui monstru cu coarne, cu privire amenințătoare, alias Diavolul, alias Satana, însoțitor nevăzut unde și când nu te aștepi:„ Noaptea e un sfetnic bun”, Tudor Frâncu; „A Roumor”, Unu-q Sapro; „Doar un vis urât” Turkalj Anna; „Amurg”, Roxana Claudia Tănase; Satîr, Cristian Ciubotaru; „Primul cal al Apocalipsei” Marius Vesa; „Arhitectură spontană”, Marcel Slesinger„Genul Acuzativ” Marinela Asăvoaie; „Iad”, Andrea Kosma. Iar sfârșitul e imaginat ca un „Joc final”, pe tabla de șah lumii, Ștefania Mateaș; „Celelalte cuvinte„, Dan Mircea; „Babel-OGLINDA- acum și pururea”, Monica Nechita; „Pondering” Liana Corb; „Judecata de apoi”, Bianca Băcioiu. Dar Răul nu trebuie neaparat să aibă un chip ca să ducă la nenorociri ori chiar la sfârșitul lumii. El poate fi consecința iresponsabilității umane, în foarte multe situații. Cum este fenomenul încălzirii globale care poate transforma pământul într-un ou prăjit la propriu, Teodora Vlaicu; Sau să prefigureze , prin diverse semne, sfârșitul, ilustrative fiind câteva dintre lucrările de factură abstractă: „Început de sfârșit”, Dorel Găină; „Haos-Raze Negre- Fereastră Roșie,”Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș; „Etern în refugii” Horațiu Peter; „Anecdotă”, Cristi Petre; sau secvențe de ritualuri : precum „Cruce,” Mariana Scubli; „Alchimie”, Radu Pământ; „Ziua morților de atunci, de acolo și dintotdeauna”, Anca Punct.
În contrapunct, există în această expoziție și reverberări luminoase ale Începutului: „Facere, facere, facere- A fost o singură clipă eternă”, Vioara Bara; „Geneza”, Marius Barbone; „Călătorie inițiatică”, Mariana Mangra „In Excelsis Deo”, Mariana Achim. Alți artiști fac recurs la un timp aureolat al binelui: „Căutare a timpului pierdut”, Petru Bara; „Pendulul Garuda”, Florina Silva Iepure. Ori la spargerea tiparelor negative și ieșirea din stereotipii, „Citadela sfărâmată” , Thomas Becket, sau evadarea din paradigma Apocalipsei „Zbor de dincolo de furtună” Andrei Pennazio; prin conecatrea la cotidian, post festum, prin radare proprii și modalități tehnice uzuale: „Impromptu postapo caliptica”, Ovi Pascu;„ No Battery”, Fabiola Pascu; prin revelarea statorniciei:” Memoria Pietrei”, Adrian Peter;„ Scândura”, Călin Durgheu; „Cine a visat pe cine”, David Diana Maria,; „Exhuvii”, Claudia Peter.
Orizontul de așteptare al privitorului se luminează prin iradieri de speranță, odată cu inducerea ideii că nu totul este pierdut, dacă omul înțelege că, în lumea în care sacrul și profanul coexistă, oamenii ar trebui să încline balanța în favoarea sacrului, în raport cu tentația materialității. Făcând tot ceea ce ține de ei, prin renunțarea la orgolii, la egoism, la exacerbarea egoului; „Sfârșitul orgoliului”, Adrian Androne. Să accepte că timpul originii este unul cosmogonic și că există , pentru fiecare, un mod propriu de a fi și de a se manifesta în lume. Că șansele de supraviețuire există și ele și se manifestă în deplin acord cu evoluția spirituală a fiecărui individ. De aici vine speranța, de aici vine salvarea:„Parabola Răsărit de Soare” Ion Augustin Pop”, ”Vis Violet”, Ovidiu Sălăgean; „Ivirea zorilor după Apocalipsă”,Maria Pirtea.
Per ansamblu, expoziția este un semnal de alarmă pentru salvarea planetei. Pentru salvarea omenirii și a fiecărui individ, trăitor pe acest pământ. Este, în esență, conștientizarea, cu ajutorul artei, a imaginii lumii contorsionate moral, psihic, spiritual, concomitent cu avertismentul că, dacă omul nu are grijă de sine și de planetă, o extincție este iminentă.Și, pentru asta, nu e nevoie de nici o Apocalipsă cosmică.
Maria Vesa Aursulesei