O tânără îndrăgostită îi povesteşte alteia: „De câte ori îl văd, am impresia că soarele se opreşte în loc şi iarba refuză să crească. Ploaia acoperă tot pământul, dar nu şi locul unde ne-ntâlnim. Sunt fericită, doar că fericirea mea are un neajuns: eu îl iubesc, dar el probabil că încă nu ştie că mă iubeşte. Ieri i-am cumpărat o brăţară frumoasă, acum câteva zile – un ceas, iar când îl întreb de iubire, nemulţumitul îmi tot spune: N-am să te iubesc niciodată!. Ei, spune şi tu, cum poate fi atât de nerecunoscător? Şi apoi, de ce nu mă va iubi niciodată? Nu-s urâtă, nici proastă, am părul lung, mă uit în oglindă, sunt ca toate celelalte fete. Oare ar trebui să-i dăruiesc ceva mai scump ca să mă observe?…”
Însă mărturisirea aceasta naivă mă face să-mi spun în gând: „Poate tocmai de asta nu te iubeşte, fiindcă, în loc să fii unică, eşti ca toate celelalte. Şi apoi, iubirea nu-i o cerşetoare bătrână…”.
„La anul, continuă fata, am să dau examen la vreo facultate de miniştri ori deputaţi şi-atunci o să-l văd eu! Va ajunge să mă iubească cu siguranţă şi-mi va cumpăra el ceasuri şi brăţări…”.
Iar dacă până astăzi n-am ştiut cât costă acest sentiment, iată că acum aflu că acesta, pentru unii tineri, are şi-un preţ. Şi atunci, nu-mi vine decât să exclam: „Cum să nu se ascundă de tine iubirea dacă tu, în loc s-o laşi să te îmbrăţişeze firesc, îi spui ca unui rob: Iubire, execută, îţi poruncesc!”
Doina Dabija