Joi, 21 octombrie, de la ora 18.00, Filiala Seghedin a ICR Budapesta prezintă dezbaterea „Să ne reZOOMăm la cultură!”, dedicată personalității lui Liviu Rebreanu, adresându-se astfel, într-un format deschis, vorbitorilor de limbă română și elevilor de la școlile românești din Ungaria.
Invitatul acestei dezbateri culturale este conf. dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula”, din cadrul Universității din Seghedin, căreia i se va alătura doamna lector de limba română Iudit Călinescu, din partea Institutului Limbii Române. Evenimentul are, pe lângă un vector comemorativ, și unul didactic.
Seria de evenimente prin Zoom va continua pe parcursul mai multor luni, aducând în atenția și interesul publicului personalități, evenimente și tradiții românești.