◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

AMINTIRI DE NEUITAT 

      Măcar de Crăciun şi de Revelion ni se face dor de a îmbuca chiar şi numai o lingură mare sau un polonic de ciorbă din ciolane de porc afumate şi acrită cu „tarcăn” parfumat, pus la murat; un blid din tremuricile-răcituri (piftii) usturoiate şi papricate; un castron de „găluşte” (sarmale) îndopate în foi de varză acră şi de fripturi, coapte şi rumenite în jăratecul încins din „gura” cuptoarelor pâinilor şi lichielor. Tot aşa cum în zile sfintelor posturi mari ale Anului Bisericesc am vrea să gustăm din deliciosul şi sănătosul ulei nerafinat industrial. Cel obţinut prin presarea miezului de nucă sau a seminţelor de bostan şi de floarea soarelui. Şi în vreme ce în anotimpul iernilor cea dintâi dorinţă culinară ne-o satisfac gospodinele noastre neveste şi fiice, cu ajutorul stăpânii porcilor graşi din sate şi cătune, pentru ce-a de-a doua poftă de mâncare apelam, cândva, la priceperea şi pasiunea regretatului gospodar-gurean Gheorghe Bârză. La bătrâneţea lui fiind moştenitorul singurei oloiniţe transilvane, mai veche de 100 de ani. Cu precizarea că ingenioasa sa presă de ulei, acţionată prin forţa apei râului de munte, din fundul grădini casei sale, fusese clandestin adusă cu vaporul până în portul Constanţa de un destoinic „român-american”, reîntors în satului lui natal. Însă, cu timpul, copiindu-i şi îmbunătăţindu-i tehnologia, ingenioşii ţărani-fierarii şi rotari ai satelor ardelene au multiplicat amintitul teasc în zeci şi zeci de exemplare, astfel încât, în anul 1935, numai în Mărginimea Sibiului funcţiona o întreagă duzină de astfel de oloinţe hidraulice sau electrice. Dovadă că pe acea vreme nu se ştia de toxicul şi poluantul erbicid chimic, este şi faptul că plugarii satelor mereu şi-au mărit suprafeţele cultivate cu floarea soarelui şi cu cucuruze, în care, intercalat, după răsărirea porumbului, semănau boabele de fasole albă şi tărcată căţărătoare, precum şi cele de cânepă groasă şi de bostani-furajeri şi de copt. Şi cum uleiul de gătit se obţinea nefiltrat, prin aşa zisa presare la rece a seminţelor, ingenios pârlite şi decojite, ca să nu se râncezească, prin păstrare îndelungată, oloiniţele mărginenilor erau pornite doar în preajma marilor posturi religioase ale Crăciunului, Paştilor şi Sfintei Fecioare Maria. Curând, însă, pentru a satisface şi numeroasele cereri venite din partea orăşenilor, acele instalaţii vor fi puse la lucru în tot cursul anului. Ba mai mult, vor apărea şi cele dintâi făbricuţe de uleiuri rafinate la cald. Adică: prin prăjirea seminţelor şi sâmburilor. Astfel că se va împuţina din cămările şi bucătăriile gospodinelor cele mai sănătoase şi gustoase uleiuri de gătit. Mult mai valoroase decât cel din măslinele greceşti, turceşti, italiene, albaneze sau spaniole. Uleiuri destinate nu numai preparării mâncărurilor gătite, dar şi a salatelor crude din legume şi zarzavaturi! Numai baciu’ Bârză, din Gura Râului, nu renunţase la vechea lui îndeletnicire, devenită, între timp, temă de studiu gastronomic, etnografic şi muzeal. Majoritatea celor care îi aduceau materia primă însăcuită direct în şopronul gospodăriei sale, în schimbul uimului în natură sau în bani, erau bătrânii ţărani din zonele transilvane premontane şi colinare. Dar şi cei din satele situate pe dealurile văilor Cibinului, Oltului, Hârtibaciului, Secaşelor şi Târnavelor. Numai că din tot mai acută lipsă a banilor, mulţi dintre ei au fost nevoiţi să rămână, până în zilele noastre, ceea ce se cheamă, mai pe domneşte spus, „plugari-ecologişti”. Ca urmare, pe alocuri, încă se mai ară pământurile cu cormanul plugurilor trase de cai, iar ţăranii le însămânţează cu brăzdarele vechilor semănători din lemn. În vreme ce „căpălitul” şi răritul culturilor prăşitoare îl fac manual, cu sapa. Iar ca îngrăşământ natural-fertilizator folosesc resturile vegetale ale câmpurilor şi grădinilor, precum şi gunoiul şi mustul de graj. Inclusiv tradiţionalul sistem pastoral al târlitului oilor şi vitelor cornute, prin mutarea ocoalelor stânelor şi saivanelor din loc în loc. La fireasca întrebare: unde găsim de gustat şi târguit astfel de uleiuri naturale deosebit de gustoase şi de sănătoase, vă voi oferii singura adresă exactă: în fiecare dimineaţă de sâmbătă a săptămânilor din an, în „Piaţa Ţărănească”, din vecinătatea Sălii Polivalente „Transilvania” din Sibiu. Ajnşi acolo, sau în comuna Păuca Secaşelor, întrebaţi de gospodarul Dumitru Hususan. Sau daţi-i un telefon la 0773.449092.

 

                                                   Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *