◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.07.2024

Gligor Moțiu Bulduș
– cronici ritmate

De ce scriu femeile…

(mai că îmi vine să spun:

„până la urmă toți vom fi o umbră”)

 

Gligor Moțiu Bulduș, Epopeea Păulișului. Cronici de război versificate

(Baia Mare, Editura Gutinul, 1994,110 p.)

 

Context

Aveam să mă uit de două ori în oglindă, înainte de a stărui asupra conținutului acestei plachete de versuri, tocmai din două motive:

– au sponsorizat această carte: Asociația Cultural Ecologică comuna Macea, județul Arad, Casa Corpului Didactic Arad, Stațiunea de Cercetări viti-vinicole Miniș-Arad, S. C. Novi Suintest Arad;

– Tiparul executat la Tipografia Gutenberg Arad (sub comanda 15/1994).

Până aici este clar-obscur totul, adică nimic! Nimeni nu are cartea, nimeni nu o dă, nimeni nu știe! Și totuși, prin efortul de împrumut interbibliotecar, aveam să o primesc de la Baia Mare!

Ar fi multe de spus!

 

Conținut

Cartea se deschide cu un citat din Horațiu: „Dulce et decorum est / Pro Patria mori” (Este dulce și potrivit să mori pentru patrie)

Soției mele Ileana, păulișeană prin naștere, care mi-a dat aripi pentru această lucrare, fiindu-mi alături, din faza inițială de concepție și până la elaborarea cărții. Ea, ca nimeni altul, a știut să mă îmbărbăteze și să mă încurajeze în momentele mele de cumpănă, ezitare și deznădejde sufletească, crezând cu nestrămutată tărie în «Steaua bunei speranțe».

„Pentru eternizarea memoriei și a gloriei veșnice, a martirilor eroi, elevi ai Școlii de Subofițeri de Rezervă Infanterie Radna, care, în septembrie 1944, la porțile de vest ale Păulișului și țării, au înfrânt și zdrobit trufia și îngâmfarea armatelor horthyste cotropitoare, adăugând o nouă și nepieritoare filă din cronicile de vitejie și curaj, la Marea Cartă de Istorie a Neamului Românesc, spunând cotropitorilor un răspicat și hotărât: «Pe aici nu se trece!»

Cu toată dragostea și iubirea, 13 aprilie 1993” (ss indescifrabil).

În interiorul cărții, la pagina 8, este inserat Monumentul Eroilor de la Păuliș, 1944.

Coperta volumului este realizată de graficianul Eugen Nașcu. Din Coperta IV aflăm:

După un travaliu de peste treizeci ani, autorul acestor cronici versificate, un minunat iubitor al celor care în septembrie 1944 luptau pentru apărarea pământului străbun în cadrul Detașamentul Păuliș, redă în versuri înaripate, tragedia acelor vremuri, eroismul și spiritul de jertfă al elevilor-militari ai acestui detașament de luptă.

Editura Gutinul să-și facă un punct de onoare din a tipări acest volum la a 50 a aniversare / n.n. de la războiul din 1944” (Valeriu Achim).

Rândurile de față compun un eseu evocativ (marginalii de lectură asupra operei).

Sunt patruzeci și șapte de poeme cu tematica celor expuse mai sus (titlurile marchează nume, episoade, trăiri cunoscute). Conținuturile acestora reafirmă adevăruri și evocă, imnic, efortul autorului de a cânta o anume perioadă din istorie, țara, neamul și fapta curajului:

„Ardealul-i Doina noastră / cea veselă și tristă”.

„Jurământul ostășesc” de poet este schițat în catrene prin care se scot în evidență patriotismul și apartenența de mândru dac:

„Eu sunt al tău și-al gliei sfinte”.

Descrierea locului încărcat de istorie îi este plină de patos lui Gligor Moțiu Bulduș:

Se-mbrățișează apa cu câmpul lângă pod / formând un defileu pe Mureș în Ardeal / calea ferată, șoseaua și drumul electric / la Păuliș cu toate fac un decor unic” (Acesta-i Păulișul).

Volumul coboară mult în antropologie și toponimie locală (autorul având grijă a consemna graiul locurilor, tocmai la vremea surechiului):

„Se-ncinge la Teleangă, apoi un dans focos / răsună defileul pe Mureș mai în jos / iar fetele în mâini se-nvîrt precum un fus / când Chichireaua-și pișcă higheghea lui focos”.

(…)

„Dar iată că în toiul acestei sărbători / o veste ca un trăznet căzu pe neașteptat / a țării dragi hotare din nou s-au încălcat / de lifte fără lege, horthyști cotropitori”. (O veste ca un trăznet)

Gligor Moțiu Bulduș nu privește nici agonic, nici apocaliptic hoardele năvălitoare peste Păuliș, o spaimă și o ură îl stăpânesc (descrierea circumstanțelor este plină de armonie și epitete comparative, rezistenții fiind văzuți drept „vulturi”):

„Și Fătu căpitanul / se-ntoarce și vorbește / sfidând din nou dușmanul / dragi vulturi le grăiește / vom rezista toți anii / cu sânge dârz și rece / spre-a învăța dușmanii / că nici pe-aici n-or trece”. (Vulturii de la Păuliș)

O pregătire juridică îi va purta pașii autorului (și) la Păuliș. O datorie morală și o credință de neam îl va determina (ca un crez) să alcătuiască cronici versificate întru neuitare (pentru elevii-eroi ai Detașamentului Păulis: Ecovescu, Dascălu, Dumitru Mechenici, Lera Slobodan, Ion Udriștioiu, care „lovind fără cruțare, trăsnind ca o văpaie” … pentru că:

„Trosnind în cucuruze / foșnite așteptări / când primele obtuze / cădeau parcă din cer” … iată, atunci „sublocotenent Cismaru / și el înfrigurat… / așteaptă … (și) Ion Motreanu / într-un suprem efort / întâmpină dușmanu’ / cu foaia lui de cort”.

Ca într-un film, se văd scenele prin descrierile capturate de Gligor Moțiu Bulduș:

„Cade sublocotenentul Cismaru lângă pod / dușmanii prind momentul / se strâng ca la prohod”

Dar… „nimeni nu îi mai știe / elevi câți au murit” (lângă care va ajunge „Grupa lui Tipei”).

Cu toate că autorul nu se situează într-un anume templu de cuvinte în acest volum, atitudinea, însă, îi seamănă, ca și când ar pune mâna scrisului pe toți oștenii Păulișului (ex. poemul Răducanu și Bobei):

„Răducanu a observat / unde-s gurile de foc” (…) Dar:

„Astfel viața celor doi / Răducanu și Bobei / s-a stins pildă-ntre eroi / sus în Codri Cladovei”.

Războiul, ca fenomen destructiv, nu este descris în șirul cronicilor de autor, ci acesta se plasează în zonele de prin preajmă, cot la cot cu suferințele sătenilor și al victimelor.

„Teacă și cu Vasiliu / un șaten și-un tuciuriu / doi sergenți buni de ispravă / au purces vârtos la treabă”.

E memorabilă (prin poemul Fătu, eroului între eroi) atitudinea acestuia față de elevi:

„Dragi vulturi, dragi elevi, copiii mai-nainte / compania a șasea, aici vă sunt părinte / cu mine la asalt / să stăvilim dușmanul / chiar el, în fruntea lor, îi cheamă căpitanul”.

Din punct de vedere istoric, volumul „Epopeea Păulișului” nu tratează la mod general importanța ca fapt, ci războiul este văzut de aproape, real și obiectiv.

Catrenele semnate de Gligor Moțiu Bulduș sunt, fie strofe de patru distihuri, fie poeme tot de patru stihuri, dar lungi ca desfășurare:

„Companii fiți atente / dușmanu-i înzecit / și-n câteva momente / ne-atacă negreșit”.

Autorul își dovedește atât clemența, cât și omniprezența și omnisciența (pe fondul odioaselor „trageri” și al urmărilor nefaste).

„El luptă și se zbate / c ‘o mână de ostași” (Sergent Motreanu Ion)

Cu siguranță, la cincizeci de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial, Gligor Moțiu Bulduș reînvie oameni știuți și pierduți, pe care îi evocă, nu neapărat grandios „ci în acțiune”.

„El, clasa a șaptea de liceu / și școala întreruptă / urgent le-a schimbat pe un tranșeu / fiind chemat la luptă” (Elevul sergent Galea)

Soarta lor, dacă a fost pieirea, trebuia consemnată:

„Așa și-a înțeles Truică, elevul-sergent rostul / să-și facă datoria precum îi cerea postul / cu ceilalți elevi pornind un aspru iureș / de au învins vrăjmașul în Defileul Mureș”.

Mai sunt și alte nume care au fost distribuite în pagini: Sergent „Șapte dioptrii”, Corbaci, Val sergentul, Veterani de Păuliș (necuvântătorul câine Fux), Pavică ceferistul, primarul și sătenii, preotul Gheorghe Barbă („preot al parohiei / născut în Păuliș”), Blăguț Nicolae (covaci), Moș Lazăr Danci („cu caii și cocia”) ș.a.

 

Concluzii

În ciuda unei tematici care vizează întâmplări versificate cu / despre război, Gligor Moțiu Bulduș alege empatia ca simbol unificator și drama (ușor naturalistă) a fenomenelor plămădite în volum. Desigur! Spre o caldă aducere aminte a ceea ce a fost (aproape de Arad).

Sensuri și conținuturi străbat volumul, care oricum, acum, după optzeci de ani, sfâșie cititorul și îl îndeamnă la cuvioșenie.

„Au cucerit izbânda / pe-altarul gliei sfinte / elevii de la Radna / ce dorm azi în morminte”.

Nuanțele exprimării sunt de mare echilibru și eleganță.

Epopeic, volumul se înscrie în gama de scrieri în care accentul cade pe un trecut glorios reașezat (acum) ca o cronică de lector.

Fără îndoială, astăzi scrisul lui Gligor Moțiu Bulduș nu rămâne neobservat. Poemele sale cu iz eroic rezistă timpului (la fel ca și faptele evocate), iar intervenția autorului în ceea ce privește persoanele evocate, acestea sunt dominate de puternice însuflețiri nobile.

De fapt, poemul „Vulturii de la Păuliș” a fost publicat în anul 1983, în volumul „Omagiu” (cu prilejul celei de a 40 a aniversări a promoției ofițerilor de Infanterie „Mihai Viteazul”.

Volumul este unul cronograf, deoarece aduce în versificări, cu îndemânare, o precisă localizare a unor fapte cu / despre eroi și război, scoțând în relief devotament, slujire și apărare locală.

„Epopeea Păulișului” de Gligor Moțiu Bulduș vine să completeze aria imnică a odiseelor în care războiul a lăsat urme, răni și înscrisuri de neuitat.

 

======================

 

Gligor Moțiu Bulduș, Așa căzu reduta. Poem dramatic în versuri, Timișoara, Editura Augusta / Tipografia DragoPrint, 60 p.

 

Conținut

Placheta de versuri a apărut cu sprijinul financiar BCR, SA Tricoul Roșu, notar public Flueraș Petru. Cartea se deschide cu un îndemn: „Iubiți eroii glorioși / cu-ntreg cortegiul de strămoși / și glia, sacrul lor mormânt / al țării vechi așezământ”.

Placheta este dedicată Războiului de Independență (faptele și cronica teatrală sunt datate anul 1877, 9 mai, stil vechi).

Conține trei acte și mai multe scene. 20 de personaje își joacă rolul scenic.

Mărturisește autorul:

„Așa căzu reduta, nu-i simplă-nchinăciune / nici ficțiuni luate din basm și povestire / eroii ce-au să joace și-i veți vedea în față / au fost cândva aievea și au trăit în viață (…)”

 

 

aconsemnat Florica R. CÂNDEA

membru UZPR, Filiala „Ioan Slavici” Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *