Între valoroșii scriitori de azi din Țara Hațegului despre care am scris de mai multe ori (roman, poezie) se numără și CONSTANTIN STANCU (n. 2 noiembrie 1954, Hațeg) – poet, romancier, critic și istoric literar, publicist. A debutat editorial cu poezie – „Fructul din fruct” – în antologia „Argonauții” (Timișoara, 1988), obținând în 2015 Premiul Filialei Alba-Hunedoara a U. S. R., apoi un alt premiu pentru roman („Vadul ars”, 2017). În ce ne privește, i-am comentat volumul de poeme „Breaking news pentru absenți / Breaking News for missing people” (2018) și romanele „Migranți fără bagaje” (2019) și „Judecătorul și jurnalul ars” (2021).
Constatam, în poezia scrisă cu un breaking news al urgenței morale, o luare de poziție fermă față de asaltul nivelator al sfârșitului de secol XX, dominat de globalism și de reformulare a fundamentelor morale și spirituale în sensul degradării omului sub varii aspecte, statura poetului câștigând moral și spiritual din toată această confruntare. Iar în cadrul prozei, în special în trilogia romanescă a „Vadului Ars”/ Hațegul din postcomunism, imaginea unui realism autentic, veridic, probant cazuistic, privind viața românească din ultimele trei decenii, o tranziție dureroasă, plină de exemple de ciocoism, de reușitele unor învârtiți, dar și de eșecuri, neîmpliniri și monstruozități care, întâmpinându-ne și azi la tot pasul, cu provocări noi, pare să nu se mai termine. În general, mărturia unei istorii recente care, ieșind din matca firească, își găsește cu greu „vadul”, și a unui timp ce a schimbat fundamental fața societății românești, nu numai în noi fațete structurale, ci și în mentalități de tip nou, după o „nouă paradigmă” în care globalizarea a lucrat spornic, frisonată iată de imperativele curentului neo-marxist de „political correctness” (ideologie „deja vu” în fostele țări comuniste) din universitățile americane, ajunsă prin unii zeloși ciumpalăi scriitorinci, și la noi, o ideologie desigur greșită, dar care deja face victime și nu numai dincolo de ocean…
*
„FACINANTA EFĂ MICĂ, Texte după texte” (Editura Rafet, 2023, 360 p.) este, conform dedicației autorului, „o carte de note de lectură despre viață, scriitori, teme de azi, de ieri, de mâine”. Aducându-ne în atenție unitatea de măsură a solidelor numită „efa” (36, 4 l, nu 22 !) – cunoscută încă din vechime – , autorul ne aduce aminte de „ocaua lui Cuza” (de acum un secol și jumătate mai bine), care venea să corecteze înșelăciunile de pe piața produselor. Încă din Biblie, aflăm că un profet se întreba dacă în casa celui rău „sunt comori nelegiuite și blestemata efă mică”. Era, așadar, incriminat cel ce deținea „cumpăna nedreaptă și greutăți strâmbe” (v. Profetul „Miheia, 6:10-11”, nu „Mica, 6: 10-11”!). Dar și în „Exodul 16: 36”„ ori „Ezechil 45:10”„.
Prin urmare, omul nu trebuie să umble cu duble unități de măsurare, cu efa normală și cu „efa mică”: „Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă, pentru ca să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” („Deuteronom 25: 13-16”). Sau „Levitic, 19: 35”: „Cântecul vostru să fie drept, greutățile drepte, efa dreaptă și hinul drept”// (hinul=6,6 l, iar efa = 36, 4 l, măsură de capacitate, cereale – n.n.). Cf. BIBLIA, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 2001, „Unități de măsură și monede menționate în Sfânta Scriptură”, p. 1825.
„Societatea, chiar în faza ei informațională – scrie dl C. Stancu – , continuă ȘI să fie fascinată de efa mică, de folosirea, în toate domeniile, a unităților de măsură false, sau presupuse corecte.” Așadar, „efa” continuă să fascineze, nici „domeniul literar nu pare a fi scutit”, căci cărțile „dau năvală spre cititor și-l formează, îl fac mai bun, mai atent, mai aprig.” Dar ce facem atunci când în însăși domeniul literaturii se operează cu elfa/ ocaua mică, judecățile de valoare fiind nu numai partizane, dar și aproximative dacă nu de-a dreptul false. Nu avem decât să deschidem paginile bogatei prese culturale și vom găsi, alături de articole serioase, sobre, profesional scrise, și improvizații laudative fără fundament, în toate revistele, fără excepție. Nu avem pretenția că facem excepție, de vreme o revistă nu merge pe o singură VOCE, iar adevărul poate fi privit din varii unghiuri de abordare, cu instrumentar adecvat gustului estetic (dar celebrul „de gustibus non disputandum” poate fi și o „dare după salcâm” a evaluatorului, eludând astfel criteriul axiologic cu bună știință sau cu oarecari slăbiciuni umane!).
Așadar, „a umbla cu efa mică” (cu „ocaua mică”, sancționată de Cuza-vodă) se potrivește de minune acelor cronicari literari, diriguitori de publicații ori promotori culturali care suferă, în general, de „elefantiază”, văzând în modeste realizări mari valori, insecta bâzâitoare devenind în ochii lor vultur pleșuv, șoricelul de câmpie – adevărat urs brun de Carpați, vietatea de stepă pierdută prin ierburi – nici mai mult nici mai puțin elefant, girafă, gibon… Important este ca un cronicar literar, mai ales din cei care practică acea cronică de întâmpinare, să fie rezonabili în stabilirea diagnosticului critic, mai rezervați în laude fără acoperire, mai circumspecți în previziunea unei evoluții literare. Altfel, nu fac decât a se umple de ridicul, a se afla în treabă, cultivându-și cu semeție imaginea, ceva asemănător cu călărirea unui măgar urcând dealul în vederea luptei cu morile de vânt, un donchijotism jalnic pe care îl constatăm și noi nu chiar rar în peisajul nostru revuistic. Cu atât mai grav este faptul când, în ideea stabilirii unor valori „canonice” de cei chemați și îndreptățiți s-o facă, se strecoară pe listele respective valori aproximative, prietenii și vecinătăți, aserviri și complicități, ce nu vor rezista la „judecata de apoi” a Timpului. Vorba ceea: vom trăi și vom vedea câte din valorile „consacrate” vor rezista în timp și câte vor fi pulverizate, ca o vânare de vânt… „Când analizezi dimensiunea fenomenului trebuie să ai în vedere mega-tendințele care au pus stăpânire pe viața socială”, scrie dl Constantin Stancu, gândindu-se la faptul că acestea „sunt globalizatoare, vin din transformările profunde ale societății și cheamă la schimbare. Și prin mega-tendințe comentatorul de texte înțelege „utilizarea calculatoarelor, managementul cultural, marketingul literar, schimbarea capitalelor culturale, a centrelor de putere și financiare ”, toate marcând viața literară. Nu trebuie uitat, în contextul respectiv, „specializarea cititorului”, formarea unui alt gust estetic, care poate nu mai este tot atât de „estetic” precum cel operatoriu de până acum, noua „listă canonică” a poeziei și proză („lista lui Manolescu”), – la care noi am sugerat și o alta privitoare la critică, istorie literară -, care scrie dl Stancu nu face decât să propună „o bază de dezbatere pentru lumea literară și pentru iubitorii de cultură”. Oare numai atât vizează aceasta, întrebăm noi, întrevăzând aici una din principalele „mega-tendințe” aduse în discuție de autor („Fascinanta efă mică”, pp. 5-16). Iarăși voi zice: vom trăi și vom vedea, iar dacă nu și noi, atunci alții cu siguranță – căci nu credem în apocalipsă!
Cartea dlui Constantin Stancu este, în fond, o culegere de cronici și comentarii literare publicate în o seamă de reviste, în ultimii ani, o parte din acestea fiind citite de noi la vremea respectivă. Primele cronici sunt dedicate „clasicului în viață” de la Timișoara, valorosului scriitor-mentor (poet, teoretician, jurnalist, traducător etc.) EUGEN DORCESCU, căruia i se comentează recentele volume „Biblice” (2021), jurnalul complex „Îngerul Adâncului (pagini de jurnal 1991-1998” și ”Adam: pagini de jurnal (2000-2010)” (2020), scrieri de o „profunzime acută”, de o „maturizare atroce”, de o copleșitoare referențialitate biografică și socială, o frescă jurnalieră grefată pe un eu scriitoricesc reflexiv cu toate luminile îndreptat spre metafizic, spre dumnezeirea salvatoare. Vorba poetului: „Orice Jurnal e un fel de testament. Orice jurnal încearcă să prelungească biografia în postbiografie.” (Biografia și postbiografia la Eugen Dorcescu).
Urmează cronica unei prietenii, „Epistolă despre Cioran”, de ADINA DIACONU, este vorba de cartea „Dragă Cioran”, coordonată de universitara sibiancă Anca Sîrghie, care a publicat din aceasta un amplu material, în urmă cu câțiva ani, și în revista noastră de la Tg.-Jiu, „Postal-MĂIASTRA”. După care autorul comentează lucrarea de cultură generală semnată de scriitorii simerieni DOINA BĂLȚAT și DUMITRU HURUBĂ, „Divinațiile, origini – evoluție – practici” (2021). Tot lucrări de interes cultural mai larg sunt cele semnate de ION PACHIA-TATOMIRESCU (despre „Drept-Zalmoxianul-Donares”, „Cosmografie”, 2019), ADRIAN BOTEZ („Mic tratat de poetică”, 2019), Silvia Urdea („Fragmente din Babylon”, 2022), NICOLAE BĂCIUȚ (comentându-i-se câteva volume de poezii, de la „Poemul Phoenix” din 2011, la cartea „La taclale cu Dumnezeu” (2016), „Poduri de umbră” (2019), „Rondul de noapte / La Ronde de nuit” (2021), autorul probând un adevăr incontestabil: „poezia rămâne un ritual cu multe taine și fericiri”, iar poetul asumându-și „puterea simbolurilor existențiale pentru a prinde în cuvinte frumusețea și armonia din lumea în care locuim posibilă/ accesibilă prin podurile de umbră, podurile de cuvinte…” De acord cu observația că poetul Nicolae Băciuț, „este o voce distinctă în literatura de astăzi, certificată de cărțile publicate și trăite intens.”
Desigur, dl C. Stancu, bun coleg de filială, nu putea să nu scrie despre regretatul cuplu de poeți, fondatori și conducători ai revistei „Ardealul literar și artistic” (și editura „Călăuza”), în care au apărut și cronici despre cărțile noastre („VALERIU BÂRGĂU ȘI MARIANA PÂNDARU, jurnalism și literatură”, pp. 118-164). Sau despre poetul hunedorean Ioan Evu (n. 1953), comentându-i volumele „Înger de rezervă” (2016), „Însoțitorul umbrei”(2003), „Cenușă vorbitoare” (2006), văzând în acesta „un poet pasionat (…), un poet special, remarcat de critica literar ca un scriitor original, preocupat de valoarea poeziei sale, iubitor de poeți singuri și speciali și care știe să pună mesajul în gura poemului, depășindu-și limitele și dezamăgirea.”
Scriitorului LADISLAU DARADICI (pp. 186-223) îi sunt comentate volumele „O sută de cuvinte” (2021), „Povești de dragoste muritoare” (2020), „Rezervor. Despre alcătuirea poemului” (critică literară, 2016), „Rezervor. Despre frumusețea imaginației poetice” (critică, 2017), „Maria, viața ta e o flacără…” (nuvelă, 2010), „Povestiri” (2011), Chiulind de la ora de moarte” (proză scurtă, 2018) – autorul fiind premiat de Filiala Alba-Hunedoara pentru scrierile de proză scurtă în 2010, dar și în 2021, scriind „o proză de mare acuratețe stilistică, profesionalism în arta construcției epice” (D. Hurubă).
Și scriitorului lugojean, poet și prozator, REMUS VALERIU GIORGIONI (pp. 224-255) dl Constantin Stancu i-a dedicat câteva cronici de-a lungul vremii, la volumele: „Cartea lapidată” (2017), „Cei șapte morți uriași” (2014), „Marea, o frescă livrescă” (2018), „Scandal în colonia de scribi” (2020). „Modest, sincer și dedicat, Remus-Valeriu Giorgioni se definește ca un Grămătic (Grămătique, cum se recomandă)”, „un caligraf (care) merită toată lauda, oda celui care, tăcut, prinde adevărul din cuvinte” (Odă caligrafului). În sfârșit, sub titlul „Abisurile din cuvinte. De la eseu la epistolă și apocalipsa din celelalte încăperi”, dl C. Stancu caligrafiază „câteva note despre eseurile lui Remus-Valeriu Giorgioni publicate în revistele literare”.
Un autor sibian interesant („poet cu voce unică”), despre cărțile căruia și noi am scris cu mențiunea că ar putea realiza o geografie literară a scriitorilor din zona de responsabilitate, este poetul și eseistul LÖRINCZI FRANCISC-MIHAI (n. 1976), căruia i se comentează volumele „Colmatare. Poeme” (2020), „Amiezi cu mocăniță și cu libelule” (2022), „Fizionomiile pietrei” (2017), „Pe vremea secerișului” (2014), „Anotimpurile dragostei” (2013), „Cuvinte pe nicovală”, cronici (2019), „Brazda de acasă”, proză & confesiuni (2016) – pp. 255-290.
Un alt scriitor despre care am scris și noi este CONSTANTIN MARAFET, autorul frumosului roman cu implicații de fabulos și filosofic, „Ochiul Chirei” (2021), – plin „de imagini și simboluri lirice”, poetul și romancierul întâlnindu-se „sub umbela unei povestiri care are un sens existențial”, „carte de remarcat, consistentă” (cel mai bun roman al său, desigur) -, „Țara zidului amar” (roman, 2019), „Febra pietrelor cărunte” (poeme, 2019), „Răzbunarea mierii” (roman, 2018), „Popas între nori” (poezie, 2010).
Revenind la scriitorii hunedoreni, menționăm cronicile dedicate cărților semnate de PAULINA POPA: „Floare de cireș – haiku” (2020), „Trilogia oglinzii” (2017), „Matematica îngerului” (2012), „Iubire” (2012), „Cartea Iordania” (2008), precum și eseistului DUMITRU VELEA, Cetățean de Onoare al Hunedoarei (2002), președintele Fundației Culturale „I. D. Sîrbu” din Petroșani (1991), fondatorul frumoasei reviste „Banchetul” care apare la Petroșani, organizator al unor anuale agape spirituale la Mănăstirea Lainici, „Mireasa din Defileul Jiului”. După alcătuirea unui CV complet, dl C. Stancu scrie despre cartea „Pragul de jos: strânse laolaltă” (2020), în care ni se propune „o întoarcere la zona spirituală, o privire spre ființă, spre suflet”, în peste 440 de pagini de eseuri, recenzii, semnale, note literare, abordându-se teme complexe implicând varii domenii, de la teologie, istorie și filosofie, la sociologie, literatură etc., privind spre exemplu „sacrificiul omului pentru patria sa”, „relația dintre scriitor și Dumnezeu, în situații limită”… (Sacrificiu și taină, Odette – pp. 341-354).
Acesta este sumarul cărții dlui Constantin Stancu, care inserează comentarii literare mai noi sau mai vechi, practicând o critică respectuoasă, prietenească, care nu presupune măsurarea cu „efa mică”, ci cu acel soi de empatie scriitoricească, desigur regională, dacă avem în vedere apartenența geografică a autorilor comentați.
Lipsesc din secțiunea finală „Despre cronicar” referințele la comentatorii operei sale, ceea ce ar fi de dorit într-o viitoare carte, ușurând într-un fel orientarea viitorului cercetător bibliograf, măcar, dacă nu citate, indicarea publicațiilor în care au apărut textele respective.
Desigur, cartea nu vine să răstoarne imaginea poetului de acută atitudine și a prozatorului de observație critică și solide construcții epice, ea adaugă un spor portretului deja existent, care este al unui valoros scriitor de azi din Țara Hațegului.
Zenovie Cârlugea