A apărut recent, la Editura Napoca Star, din Cluj-Napoca, și sub egida Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor, un nou volum de interviuri, din perioada 2011-2023, cu părintele-profesor dr. Theodor Damian („Frumusețile iscodirii”, 2023), parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Astoria, New York, profesor emerit la Metropolitan College, director/fondator al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, din metrolola americană, și conducător/fondator al Cenaclului „Mihai Eminescu” și al revistelor de cultură „Lumină lină/ Gracious light” și „Symposium”, din New York. Cartea urmează altă ediție, („Trăirea în Cuvânt”, 2011), apărută la Editura Eikon, pe atunci tot în Cluj Napoca, cuprinzând interviuri anterioare anului 2011, și completează informațiile din volumul „Convorbiri cu Theodor Damian”, al scriitorului și criticului literar Florentin Popescu (Editura RawexCom, 2020). Cele 31 de interviuri apărute în acest nou volum, inevitabil autobiografic, și, pe alocuri confesiv-evocativ, abordează o paletă largă de preocupări și direcții de activitate ale părintelui-profesor Theodor Damian, de la activitatea misionară, precumpănitoare, până la literatură, jurnalism și problemele sociale la zi, completând astfel imaginea unui „uomo universale” al Diasporei culturale românești, un intelectual și un prelat cunoscut și iubit nu doar în România, ca și în America, țara de adopție de mai bine de 35 de ani, dar și în multe alte locuri din lume, pe unde l-au călăuzit pașii vieții. Se confirmă astfel aprecierea Părintelui-mitropolit Bartolomeu Anania, care l-a numit cândva pe părintele Theodor Damian „un neastâmpărat al Duhului Sfânt”, adăugând: „Te miri în care Universitate nu a studiat, la care facultate nu are curs, cărei biblioteci nu i-a răvășit rafturile, și pe care meridian nu i se aude vocea” (Ion Haineș, în Revista „Limba Română”, Chișinău, an XXX, nr. 2, 2020).
Cum, între timp, firesc, după împlinirea vârstei de 70 de ani (n. la 28 decembrie, 1951, la Botoșani), părintele-profesor Theodor Damian s-a mai retras din unele activități, prin pensionarea de la catedra universitară, și, mai recent și de la parohie, i-au rămas, în prim plan, preocupările culturale, și cu deosebire scrisul profesionist, o pasiune niciodată abandonată în cele trei decenii de misionariat creștin ortodox, pe pământ american, o activitate începută încă dinainte de 1989, în calitatea pe care o avea atunci de secretar de redacție al celui mai vechi ziar „national-creștin” din țară, „Telegraful Român”, înființat de Sfântul, azi, Mitropolit Andrei Șaguna, ca și la Gazeta „Mitropolia Ardealului”, ambele de la Sibiu. După stabilirea în America, în 1989, și după absolvirea cursurilor doctorale de teologie, în 1993, a urmat un „Buletin duminical” al Cenaclului „Mihai Eminescu”, având drept scop promovarea valorilor și a lecturii în limba română, transformat, după 1996, în Revista (bilingvă) de cultură și spiritualitate românească „Lumină lină/Gracious light”, de la New York, ajunsă în al 27-lea an de apariție neîntreruptă.
Prezent la București, în septembrie 2019, la Conferința „100 de ani de jurnalism profesionist în România”, organizată de UZPR, în parteneriat cu Radio România, părintele-profesor Theodor Damian a avut o memorabilă întervenție pe tema „Cum se vede România de la New York”, declarând între altele: „România se vede în multe feluri, depinde cine o vede. Frumusețea e în ochiul privitorului. La fel și urâtul. Când e vorba de Țara-mamă, în sine, cu frumusețile ei geografice și cu valorile ei spirituale, ea se vede cu drag și nostalgie; când e vorba de realitățile politico-sociale, se vede diferit; când e vorba de talente, aceastea generează justificata mândrie de a fi român” (interviu cu Ioan Vasiu, op. cit, p. 237 și urm). În cadrul aceluiași interviu, părintele-profesor Theodor Damian a evocat și începuturile apropierii sale de UZPR, datând din perioada 1996-97, din vremea când mandatul de Președinte era deținut de Mihai Miron, colaborare continuată sub mandatele de Președinte ale lui Doru Dinu Glăvan, care, de altfel, a și vizitat America, în octombrie 2019, în calitate de invitat al părintelui Theodor Damian, însoțit de vice-președintele, de atunci al Uniunii, jurnalistul și poetul Miron Manega.
Despre propria activitate publicistică și literară, părintele-profesor Theodor Damian s-a confesat în varii ocazii, cel mai complet înterviu fiind acela acordat confratelui scriitor și jurnalist, de la Botoșani, Gellu Dorian, redactorul-șef al Revistei de cultură „Hyperion”, unde a precizat că „s-a îndrăgostit iremediabil de poezie”, încă din adolescență, când, aflat pe băncile Seminarului Teologic de la Mânăstirea Neamț, a descoperit poezia, împreună cu un coleg de Seminar, azi părintele și poetul Marcel Miron, de care îl leagă încă o frumoasă prietenie și solidaritate literară. Împreună, cei doi seminariști, au scris și multiplicat de mână o gazetă literară, apărută „într-un singur număr” (op. cit, p. 253, și urm). De aici și până la „Lumină lină/Gracious Light”, e cale lungă. Între timp a mai existat o tentativă publicistică, Buletinul „Adusu-mi-am aminte”, scos la Lausanne, după absolvirea studiilor ecumenice, de la Institutul Chateau de Bossey, pe când a înființat prima parohie ortodoxă românească din Elveția, chiar în fieful bisericilor catolică și evanghelică. Iată, pe scurt, chiar cu vorbele părintelui-profesor Theodor Damian, care a fost scopul acestor inițiative cultural-publicistice: „În convingerea mea, românii din afara granițelor țării nu trebuie să-și uite identitatea națională, iar o astfel de revistă ar ajuta în mod semnificativ la atingerea acestui țel. Ideea a fost și la baza înființării parohiilor noastre din străinătate, care se mai numesc și parohii misionare, tocmai în sensul acesta, al misiunii creștine printre românii din străinătate. (…) Acest lucru scoate în evidență rolul istoric al Bisericii noastre în păstrarea conștiinței de neam, limbă și cultură” (p. 259). Mai trebuie menționat că întregul edificiu misionar, publicistic și cultural al părintelui-profesor Theodor Damian pe pământ american este bazat aproape exclusiv pe resurse proprii, și mai rar pe contribuțiile benevole ale credincioșilor locali.
Ajutat, susținut activ și necondiționat, am spune, de inimoasa preoteasă Claudia Damian, care, înainte de a veni la New York, a fost redactor la prestigioasa Editură Prestel, din Munchen, Germania, dar și de câțiva oameni de cultură stabiliți definitiv sau temporar pe pământ american, precum, criticul literar M.N. Rusu, ori scriitoarea și profesoara Mihaela Albu, părintele-profesor Theodor Damian a definitivat și a cizelat, cu vremea, structura și conținutul revistei „Lumină lină”/Gracious light”, ajungând la formula actuală, o publicație academică, de ținută, cu rubrici permanente de studii, eseuri, cercetare istorico-literară, cronică de Cenaclu, galerie de artă, foto-album, etc.
Pe tot parcursul cărții de interviuri, în fapt o cronică vorbită, o mărturie personală asupra evenimentelor din ultimul deceniu, întâlnim și referiri la viața publică, ca și la cea privată a părintelui-profesor Theodor Damian, la procesul de creație liteară, la geneza unor cărți sau conferințe. Iată de pildă, câteva explicații asupra volumului de versuri „Poemele de la Maria Eich” (Editura Timpul, Iași, 2021), scris, după propria mărturisire, în perioada pandemiei de Covid-19. Titlul volumului este inspirat după numele unei Mânăstiri de lângă Munchen, locul unde tradiția spune că s-ar fi arătat credincioșilor Sfânta Fecioară Maria, coborâtă dintr-un stejar (de unde și numele Bisericii, Maria Eich, sau Maria din stejar): „Acolo, în fiecare seară, în prezența credincioșilor, care stăteau pe bănci, păstrând distanțarea socială, pe ploaie sau pe vreme bună, călugării săvârșeau o slujbă scurtă, de 30-40 de minute. În această atmosferă m-am adâncit mai mult în temele mele lirice predilecte- pustia, arderea, peștera, Maria Egipteanca” (p. 289). Spre exemplificare, sunt adăugate la interviu și câteva poeme pe această teamă, reluate de părintele Theodor Damian și în cea mai recentă carte a sa, „O sută și una de poeme”, (apărută la Editura Academiei Române, 2022, cu un Studiu introductive, de Acad. Theodor Codreanu, intitulat „De la teologia icoanei, la Poezie): „Bucură-te cea plină de har / așa cum cântă acum / iar clopotele de la Maria Eich / Maria cea din stejar” (p. 293). Cu precizarea că volumul „Poemele de la Maria Eich” continua „tezele” din volumul „Perihoreze” (Editura Eikon, 2018), punând sub semnul egalității raportul dintre „pustie” și transcendență, cum bine observa criticul M.N. Rusu, vom observa că ambele cărți ilustrează modul cum poezia românească de mare ținută ideatică se raportează la poezia universală, motivul liric dominant fiind acela stăpânirii, prin voință și credință, al propriilor pasiuni și tentații, în scopul convertirii și al dobândirii iertării. După pilda Mariei Egipteanca, ce avea darul înainte-vederii, orice ființă „păcătoasă”, își poate stăpâni chemările impure, primind astfel ocrotirea icoanei și binecuvântarea Maicii Domnului.
Alte mărturii publicistice, poate cele mai fecunde sub raport creativ din această nouă carte de interviuri, se referă la procesul de elaborare propriuzis al textelor literare, la „laboratorul” intim în care s-au zămislit capodoperele ultimilor ani: „Scriu mai mult noaptea, scriu pe avion, scriu pe genunchi, scriu când stau în metrou, scriu pe unde apuc. Când scriu în condiții improvizate, transcriu îndată ce ajung acasă (…). Lucrez, cum spune Sfântul Apostol Pavel, într-o celebră expresie: cu timp și fără timp” (interviu cu Maria Panduru, p. 295).
Personal, am avut prilejul să-l cunosc mai bine pe părintele-profesor Theodor Damian, mai întâi cu prilejul acordării unui interviu, publicat în această carte („Ce s-ar face călătorul fără dor?”, p. 221 și urm.), dar și în mai multe ocazii, în discuții libere, purtate în varii locații, la București, New York, dar și în alte locuri pe unde ne-au purtat, împreună, pașii. În esență, omul, dar și scriitorul Theodor Damian emană, așa cum am bănuit de la început, o forță spirituală copleșitoare, transmite lumină, bunătate, iertare. Iată cum l-am descris la primul nostru contact, petrecut în atmosfera inegalabilă a „Filosofiei ca sărbătoare”, sub semnul Dragobetelui, la onomastica academicianului Alexandru Surdu, din februarie, 2019: „O întâlnire cu părintele Theodor Damian e reconfortantă. Te privește deschis, cu siguranța celui dăruit de Dumnezeu, zâmbește cumpănit și îți întinde o mână energică, mai degrabă de lucrător pe schele, decât de truditor pe scara lui Ioan, dumnezeiescul urcuș. Apoi, cu o generozitate spontană îți întinde o carte, sau o revistă, ori o broșură. E cea mai nouă, te asigură, dar e mereu alta, semn că bunăvoința părintelui e nesfârșită. Are răbdare până le citești pe toate, mai ales că nu ai cum să le ratezi – într-o zi tot de întorci la ele (…). Apoi, zorit parcă de pricini doar de el știute, te salută și plecă grăbit, rostind o scuză: Mă duc la Timișoara, ori la Iași, la Bistrița, ori la Munchen, la New York…Lasă în urmă un timp mai sărac, o undă de nostalgie. Ne mai vedem? Oare? Când?” (op.cit., p. 221).
Din fericire, răbdarea părintelui-profesor a dat și de data asta roade. Noul său volum de interviuri e ca o carte deschisă. Citești în el trecutul, dar deslușești și viitorul. Și bănuiești, cu siguranță, că vor mai fi întâlniri ca aceasta, în filele cărților, în viață.
Marian Nencescu
(Revista UZP, nr. 31/2023)