Joi, 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, poetul ION BRAD împlinea vârsta de 89 de ani. Şi aproape tot atâţia de experienţă în permanenta „Şcoală a vieţii”. El fiind feciorul unei numeroase şi cuminţi familii de ţărani modeşti şi transilvăneni. Omul care prin ţinuta lui intelectuală şi-a statornicit bogata creaţie literară în chiar vatra satului natal-Pănade. Acea aşezare care îşi are casele şi gospodăriile răsfirate cum nu se poate mai frumos în chiar vecinătatea vetrei străbune a Blajului Târnavelor şi a „Micii Rome a lui Eminescu”. Dar şi a înţelepciunilor cărturarului-filolog şi teolog Timotei Cipariu (1805-1887), reprezentant de frunte al patrioticei şi academicei „Şcoli Ardelene”. De unde şi motivul pentru care îmi propun să redau doar câteva dintre cele mai recente şi izbutite poeme ale sale, armonizate într-un singur vers. Decupate, însă, dintre filele unui volum de gânduri-gânditoare, reunite într-o aleasă „Carte de Învăţătură şi de Luare Aminte”: „Ardealuri nu sunt multe, doar unul cât o mie”; „Tinereţea lui superbă, Clujului i-o dau studenţii”; „De-ar învia toţi morţii noştri, n-ar încăpea în tot Ardealul”; „Râdeau de moarte dacii liberi… Noi nu mai suntem neam cu ei?”; „Şterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi”; „Ce grea osândă, Doamne, cuvintele din urmă”; „Iubire pură, poezia se schimbă des în rugăciune”; „În patul în care m-am născut, prea tînără, se stinsese Mama”; „Cer înalt şi iar cocoare care pleacă, nu se-ntorc”; „Seara se ruga bunicul:<Ia-mă, Doamne, sănătos>”; „Dintr-un secol chinuit, trec în tragicul mileniu”; „Îţi place să te întrebi cum va fi, când n-oi mai fi?”; „Cipariu, printre cărţi, era ca un Voievod într-o Cetate”.
Să recunoaştem că chiar şi numai aceste câteva izbutite gânduri versificate, ele vin să „nemurescă” numele Omului şi Poetului Ion Brad. Un ardelean mult prea tăcut cu al său glas grăitor şi ascultat. Erudit şi cuminte fiu de ţărani-plugari. Şi de adevăraţi români. Gătit, în zi de sărbătoare, în haine mândre ardeleneşti, brodate cu fir negru pe giulgiul alb ca spuma laptelui. Asemeni vrednicilor lui străbuni.
Prieten drag. Aşadar, acum, de sărbătoarea zilei tale de naştere, încerc să îţi ofer un sincer şi simbolic cadou, constând dintr-un nevinovat gând-îndemn: De vei cuteza, cumva, „Bradule Ion”, să renunţi, pentru o vreme, la tumultul zgomotos şi arţăgos al Bucureştiului, alegând lungul drum al reîntoarcerii în liniştitul şi îmbătrânitul sat al copilăriei şi fecioriei tale, atunci să şti că vei găsi meleagurile natale, precum şi ale mele, cu podgoriile şi cucuruzele Târnavelor copleşite de frumosul ruginiu al toamnei! Iar tăcutele morminte ale „Ţintirimului de pe Deal” împresurate de florile multicolore ale sărbătorii creştine din chiar ziua ivirii tale în lume. De va fi aşa, atunci stăpâne maestre al slovei scrise, vei putea vedea că vremea şi vremurile trecute au transformat „bătrânele” cruci de lemn în triste însemne funerare anonime, în timp ce „tinerele” morminte poartă mireasma proaspătă a crizantemelor tămâiate, iar crucile lor coloritul tricolor în Roşu, Galben şi Albastru. Aşadar, la ceas tomnatic şi aniversar, îţi doresc să te însoţească pretutindeni Dragostea de Oameni, Iubirea de Ţară, Credinţa Străbună şi Nestăvilitul Dor de Ardeal! Cât despre vremurile care stau să năvălească peste noi, n-am a şti de vor fi sau nu mai bune sau mai rele decât sunt ele acum. Aşa că, vom trăi şi vom vedea! Însă, ceea ce sigur ştiu este că blăjenii, mureşenii şi sibienii tăi dragi şi ai mei, te salută şi te felicită cu multă dragoste şi căldură! Cu toate că, de prea timpuriu, înaltele semeţii ale Munţilor Făgăraş sunt încărunţite de albul zăpezilor. Cele care, mai zilele trecute ajunseseră până în pragul clopotniţelor falnicei Mănăstiri a Brâncovenilor de la Sâmbăta de Sus.
Cu voia ta te îmbrăţişează un umil pălmaş al gazetăriei scrise şi al radiofoniei vorbite, TU fiind doar cu un singur an mai tânăr decât Radioul Românesc. Şi să mai şti că la fel ca şi tine, şi eu continui să nădăjduiesc că vor veni vremuri mult mai bune şi pentru români şi România! Nu de alta dar mă înspăimântă adevărul versului tău: „Şterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi”. De nu vei putea veni la Centenar, fără tine Alba Iulia fi-va mult mai îngândurată de viitorul neamului românesc!
Sibiu, miercuri, 7 noiembrie 2018
Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR