În AN CENTENAR:
Mureșeni…”Pe urmele lui Badea Cârțan”!
Să mergi fizic ”pe urmele” cuiva este, în cele mai multe cazuri de atitudine pozitivă, un mod de a te plia mental și sufletește la o credință, la o aspirație, la un ideal. Faptul are valențe superioare atunci când credințele și idealurile sunt mărețe sau generoase așa cum sunt cele ale iubirii de neam, de țară, de limbă română, de unire a românilor. Ele (re)generează, în cei care vibrează pentru acestea, forțe nebănuite. Credințele dau putere faptelor, iar acestea din urmă, însumate, dau puterea exemplului. Astfel, înfăptuitorul lor poate primi carate de strălucire, de a fi considerat (un) simbol.
Badea Cârțan (1849-1911), acest cioban fără școală de la poalele transilvane ale Munților Făgăraș, dar ”cu un car de minte”, care din aceeași iubire pentru neamul său a învățat să citească, dar și să se bată ca nimeni altul, pentru dreptate socială și națională, are valoare de simbol. Ba, mai mult, povestea vieții sale a devenit o poveste de istorie. Căci ce poate fi altceva cel care a dus cu traista-n spate, cu căruța sau cu ce s-o mai fi nimerit, aproape 200 de mii de cărți, broșuri și reviste românești, din România în Transilvania lui dragă, asuprită pe atunci de unguri, parțial și de austrieci, în cadrul Imperiului Austro – Ungar? Ce poate fi altceva cel care s-a plâns prim-ministrului de la Pesta și s-a înfățișat fizic împăratului Franz Joseph la Viena (cum o făcuse Horea, cu aproape o sută de ani înainte), pentru ai arăta ”rănile și vânătăile” personale, primite de la jandarmii unguri, dar și de a se plânge de nedreptățile sociale și naționale pe care le îndură românii în Transilvania? Ce este altceva cel care în luna mai 1894 a plecat din Cârțișoara lui la Cluj, ca să asiste la Procesul Memorandiștilor, ca ulterior să-i viziteze pe aceștia la închisoarea de la Vac (Ungaria), fapt pentru care a și fost ulterior arestat și bătut ? Ce este altceva cel care a vrut cu cerbicie să vadă statuia lui Mihai Viteazu, de la București, unde a şi ajuns în ianuarie 1895, dormind la baza acesteia… în zăpadă? Și mai ales ce este altceva decât un simbol cel care a rupt 4 perechi de opinci ca să meargă pe jos ”la mama Romă”, cum îi plăcea acestuia să spună capitalei Italiei (călătorie începută la 3 ianuarie 1896 și care a durat 43 de zile), pentru a vedea cu ochii lui, mari cât toată istoria noastră trecută și viitoare, Columna lui Traian, acest certificat de naștere în piatră al poporului român? A fost confundat cu un dac coborât de pe Columnă, după ce a adormit de oboseală și de vise înalte, la poalele ei! Italienii, printre care unii erau profesori universitari, gazetari, deputați și senatori, oameni de cultură și artă, uimiți de înfățișarea lui, l-au cinstit cum se cuvine, considerându-l ”un sol al poporului român”.
”Ce putere misterioasă mânase pe acest țăran spre obârșia neamului său?” a fost întrebarea pe care și-a pus-o scriitorul Duiliu Zamfirescu, care era pe atunci ministru, reprezentant la Legația României din Italia, întrebare pe care ne-o punem și noi acum? ”Iubirea de moșie”, cum spunea inegalabilul Eminescu, iubirea de neam, de limbă, de românitate, de unire sunt, incontestabil, resorturile care au determinat asemenea gesturi.
PE URMELE LUI BADEA CÂRȚAN este posibilul titlu al filmului românesc care încă nu s-a realizat și care își așteptă scenaristul inspirat, regizorul contaminat de febra acestei mari iubiri de neam și actorul care să simtă, până la confuzie, spiritul personajului. Titlul acestuia este luat din genericul generos a 50 de mureșeni, care au mers efectiv PE URMELE LUI BADEA CÂRȚAN, în cadrul unui proiect menit, în acest AN CENTENAR, să aprindă interesul și să pună reflectorul pe
povestea acestui oier român, ce a îndrăznit să-și cunoască înaintașii primari și să-și iubească neamul la modul sublim.
Proiectul mureșenilor a fost inițiat de Biblioteca Municipală ”Petru Maior” din Reghin (prin directorul ei, d-na Sorina Bloj), în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș (director dl. Nicolae Băciuț), Biblioteca Orășenească ”Liviu Rusu” din Sărmașu (director Dinuca Burian), Biblioteca comunală Ibănești, fiind susținut de Primăria municipiului Reghin (Primar ec. Maria Precup). Partener din Italia a fost Associazione ”Cenaclul de la Roma” (Președinte – scriitorul și jurnalistul Valeriu Dg Barbu), proiectul fiind derulat și sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Totul a fost astfel gândit ca mureșenii, majoritari din Reghin, dar și din Ibănești, Sărmașu, Tg.Mureș și Târnăveni, să ajungă la Roma, la Columna lui Traian, în data de 31 august 2018, de Ziua Limbii Române.
Ridicată la ordinul împăratului Traian, de către marele arhitect Apolodor din Damasc, cel care a realizat și podul de peste Dunăre, de la Drobeta Turnu Severin, Columna lui Traian avea să celebreze victoria romanilor în urma războaielor cu dacii, din 101-102 și mai ales din 105-106, când are loc și cucerirea unei părți din Dacia, dar și prada uluitoare luată de romani, constând din 165.000 kg aur și 331.000 kg de argint, fapt care a făcut ca la Roma să se serbeze victoria împotriva Daciei timp de 123 de zile, numeroase edificii urmând ulterior a se construi. Printre ele și Columna lui Traian (inaugurată la 12 mai în anul 113), singurul monument care s-a păstrat din Forul lui Traian. Făcută din 19 blocuri masive de marmură, columna se compune(a) din patru părţi: fundaţia (ce era destinată primirii cenuşii lui Traian), piedestalul, columna (coloana propriu-zisă) şi statuia împăratului Traian.
Columna, în partea ei cea mai importantă, prezintă pe o fâșie elicoidală de piatră, în 123 de episoade, secvențe din istoria războaielor romano-dacice, cu un număr de aproximativ 2500 de personaje în situații reale, desigur, din perspectiva învingătorilor (imaginea împăratului Traian apare de vreo 60 de ori, iar a lui Decebal de vreo 8 ori). Gol pe dinăuntru, având o scară spiralată interioară, pe toată înălțimea acestuia, monumentul avea în vârful ei statuia împăratului Traian în care acesta era reprezentat în uniforma militară, ţinând în mână o lance. În anul 1587, Papa Sixtus al V-lea a înlocuit statuia lui Traian din vârf cu cea a Sfântului Petru, existentă și în prezent. Și acum, Columna lui Traian este o sursă extraordinară de studiu pluridisciplinar pentru: istorici, arheologi, etnografi, artiști etc,, mai ales că multe surse comparative ale vremurilor de atunci s-au pierdut. Dar asta este o altă poveste.
Aici la Columnă, aflată pe Via dei Fori (Piazza Venezia), s-au înțeles mureșenii să cinstească Ziua Limbii Române, în fața acestui adevărat A.D.N. în piatră, menit a consemna nașterea unui nou popor, poporul român.
Cu puțină imaginație se poate închipui ”desant-ul” celor 50 de mureșeni, îmbrăcați în costume tradiționale (populare) românești din zona Reghinului, a Văii Gurghiului, din zona ”câmpiei” (Sărmașu), dar și din zona Tg.Mureș și Târnăveni, cu nelipsitele benzi sau brâuri tricolore, în albastru, galben și roșu, ce impresie trebuie să fi făcut? Și au făcut o impresie deosebită sutelor și miilor de turiști și localnici ce s-au perindat în zonă! Românilor mureșeni din țară li s-au adăugat și românii din Italia, care și ei și-au pus straiele populare românești și s-au alăturat cu trup și suflet acestora. Am încercat să intru în mentalul italienilor sadea și turiștilor de pretutindeni și să le descifrez nedumerirea: ”Acești daci, asemănători până la confuzie, cu cei imortalizați în piatră, au coborât de pe Columnă sau vor să urce pe Columnă?”. De altfel, mulți dintre ei s-au oprit minute bune și au vizionat, filmat și fotografiat momente ale manifestărilor românilor, dorind, nu de puține ori, să se fotografieze cu aceștia.
Programul și manifestarea în sine s-a desfășurat pe parcursul a mai multor ore, sub coordonarea scriitorului Nicolae Băciuț și a Sorinei Bloj, într-un entuziasm de nedescris, multe momente realizându-se spontan, sub imboldul momentului. Înainte de toate trebuie menționat faptul că românii mureșeni au fost așteptați cu pâine și sare, în costume populare românești, de către românii din Italia. Apoi s-a intonat Imnul Național al României, cântat în picioare și cu palma dreaptă pusă pe piept, în dreptul inimii, de către toți cei prezenți. Nicolae Băciuț a făcut o pertinentă și bine documentată evocare a lui Badea Cârțan, arătând fără dubii, puterea exemplului acestui personaj, devenit legendă, decedat în anul 1911. Din țară s-a adus un pumn de pământ românesc și un pumn de boabe de grâu, care s-au aruncat la baza Columnei, ca ofrande înaintașilor, la fel cum făcuse și Badea Cârțan, cu peste un o sută de ani în urmă. Au fost mai multe reprize în care s-a cântat, s-a recitat și chiar s-a jucat Hora Unirii, într-o efervescentă mândrie de a fi români!
Fiind Ziua Limbii Române, Nicolae Băciuț a recitat superba sa poezie, intitulată ”Întâmpinare”: „Nu am crezut că o să ai o zi,/ când ale tale-s toate,/ cuvânt care ne
eşti în nume/ şi pentru tine toate ne sunt date.// Tu eşti pământ, cum eşti şi cer,/ tu eşti izvor, cum eşti şi mare,/ tu, limba-n care m-am născut/ ca rugăciune şi-nchinare.// E ziua ta în fiecare zi,/ te naşti în noi, cu fiecare,/ noi nu vom fi, dar tu vei fi/ mereu o binecuvântare.// Nu am crezut să ai o zi,/ dar, fie,/ căci ziua ta e cât un an/ şi anul tău e cât o veşnicie”. De asemenea, acesta a recitat, în contextele momentului, poezii de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Radu Gyr, Magda Isanos și Ioan Alexandru. Tot Nicolae Băciuț a acordat și Premiile Festivalului de Poezie Religioasă ”Credo”, aflat la a XVIII-a ediție (festival inițiat și realizat de către acesta), constând din Diplome de Excelență personalizate, mici medalioane cu tricolor (realizate de artistul sticlar Grigore Nicușan), dar și câte un exemplar din Antologia de Poezie Religioasă ”Credo”, Ed. Vatra veche, 2018, realizată cu acest prilej. În aceeași cheie de răsplătire a mureșenilor, ce s-au exprimat cultural, de-a lungul timpului, acesta, secondat de Sorina Bloj, a acordat și Diplome acelor mureșeni, dintre cei prezenți, implicați în promovarea culturii românești, în AN CENTENAR. Și ca o altă ”ispravă” de toată lauda al aceluiași inepuizabil scriitor și publicist mureșean, a fost și prezentarea cărții ”Cântece vechi și noi ale românilor” (selecție și ediție îngrijită de Nicolae Băciuț), Ed. Vatra veche, 2018, care a fost o carte ”de căpătâi” atât la Columna lui Traian, cât și pe parcursul întregului proiect.
Subsemnatul, la rândul meu, am vorbit despre această ”simfonie în piatră”, Columna lui Traian, care reprezintă CNP-ul (Codul numeric personal) poporului român. Momentul poetic susținut a avut două părți, o parte în care am citit poemul poetului Darie Ducan, fiul meu, aflat la studii la Paris, poem intitulat ”Un asfințit pe o stradă”, care se încheie cu versurile: ”…Uneori, în soarele de seară,/ drapelele Franței se văd românești.”, iar o altă parte în care am citit poemul meu intitulat ”Limba Română”: „Tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche,/ Tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură,/ Floare la butoniera simţurilor mele,/ Agavă ce sinelui i-a dăruit armătură.// Ziditoare de biserică din cuvinte,/ Cu vocale şi consoane, pe post de sfinţi,/ Binecuvântate de Dumnezeu în lexic,/ Polisemantice şi expresive şi cuminţi.// În care spusele au unghiuri teşite/ Şi de aceea nu zgârie sau irită timpane,/ Unde propoziţiile curg melodioase,/ Cu înţelesuri de-aşezat în rame.// Unde sub patrafirul eu-lui, sine qua non,/ Se spovedesc, cu sfială, toate gândurile,/ Unde sub pavăza de dulceaţă se-adună/ Rânduri, rânduri, rândurile.// Unde se râde până la urechi,/ Unde cu lacrimă se plânge pân` la drob de sare,/ Unde în cabina de probă se poate încerca tăcerea/ Cu câteva numere mai mare.// Şi-am încălecat pe-o şa metafizică/ Şi v-am spus iubirea asta veche/ A tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură,/ A tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche.”
Sorina Bloj a recitat cu expresivitate poezia lui George Coșbuc, ”Decebal către popor”, și tot ea, ca fostă membră a grupului folk ”Ecoul”, care a făcut glorie în Cenaclul FLACĂRA a lui Adrian Păunescu, a dat tonul marilor ”cântece de vitejie”, care s-au cântat la unison de către cei prezenți: Noi suntem români, Pui de lei, Hai să-ntindem hora mare, Treceți batalioane române Carpații, ca apoi, spre final, să se cânte melodii mai lirice, precum Seara pe deal, Pe lângă plopii fără soț și Românașului îi place.
S-au făcut fotografii la Columna lui Traian, cu steagurile tricolore afișate și cu sigla oficială ROMÂNIA 100 în AN CENTENAR, transpusă pe o pânză de mâtasă, adusă de subsemnatul de la….Oarba de Mureș!
Mureșenii participanți la proiect au fost: Sorina Bloj, Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Dinuca Burian, Maria Borzan, Precup Gheorghe, Nicolae Bloj, Danciu Gavril, Anti David, Crișan Andreia Maria, Burian Adrian, Codruța Băciuț, Ducan Silvia Carmen, Vărzar Claudia, Vărzar Andrei Sebastian, Lihăt Carmen, Lihăt Marcel, Vultur Mariana, Aubry Michael, Chiorean Claudiu Dorin, Chiorean Ana Maria, Socolean Angela, Luminița Dobrean, Marinescu Floarea Sorina, Vodă Sorina Maria, Anti Violina, Oprea Viorica, Popa G. Virginia, Moldovan Gina, Chiheri T. Lucreția, Sav Sorina, Piștănilă Maria, Bompa Floarea, Nemeș Nica, Vultur Viorica, suciu Maria, Farcaș Dorina Teodora, Man Nicoleta Lenuța, Stroia Otelia, Oltean Elena, Moraru Emilia Minodora, Galat Maria, Man Gabriela, Conțiu Maria, Graur Firuca, Graur Alesia Maria, Popovici Mărioara și Șutu Viorica, cărora li s-au adăugat și Ligia Oprea, în calitate de ghid, inimos și foarte pertinent.
Din partea comunității românești de la Roma au fost prezenți: Lenuța Băbeanu și ”minunea” numită Teresia Zucchenia (o fetiță născută la Roma, dar crescută în spiritul valorilor românești, știutoare a zeci de poezii de dragoste de România, unele recitând-le la fața locului), Maria Bogdan (care a oferit fiecărui mureșean câte o mică statuetă din gips cu un simbol al Romei, Basilica Sf. Petru), Elena Postelnicu, Dr. Adrian Iancu, Monica Todor, Constantin Șorici, Liliana Smerea Văcaru, Prof. Vitalie Ciobanu și fiicele, Marius Lupu, Lăcrămioara Niță etc. Aceste nume au fost oferite de către Valeriu Dg Barbu, românul din Galați stabilit la Roma, scriitor și jurnalist, inițiator și proprietar de revistă on line și de post de radio (Radio Vocativ), cel care este și președintele ”Cenaclului de la Roma”, și care ne-a și fost un ghid local valoros. Despărțirea de grupul românilor stabiliți în Italia s-a făcut la Pizzeria ”La Prezzemolina”, un am fost tratați cu generozitate de către Monica Todor, patroana localului. Ulterior, un grup restrâns de poeți și rapsozi populari au fost invitați și au participat la o emisiune în direct la postul de televiziune Romit TV, unde moderator a fost d-na Eviana Clementina Mereuță.
A fost o zi uluitoare, cu mult soare la ROMA și cu multă bucurie de a fi putut merge și ajunge PE URMELE LUI BADEA CÂRȚAN, cel care ne oferă de peste o sută de ani puterea exemplului său de a iubi ROMÂNIA PROFUNDĂ, de a cunoaște și de a cinsti înaintașii, deziderat absolut necesar pentru a avea putere de mers în VIITOR.
BADEA CÂRȚAN nu e mort. El numai se odihnește în țărâna de la Sinaia, așa cum îi și este înscrisul de la căpătâi: ”Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”
Răzvan Ducan