Reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti, ai asociaţiilor de reconstituire istorică şi artişti vor susţine în perioada 8-10 iulie 2022 spectacole şi concerte la Festivalul „Mediaş, Cetate Medievală”, informează un comunicat de presă.
A XVIII-a ediţie a Festivalului va cuprinde în programul său, pe perioada celor trei zile, scenete de teatru, concerte de muzică medievală şi renascentistă, expoziţii, ateliere de gastronomie, demonstraţii ale ordinelor cavalereşti, animaţie stradală şi multe alte surprize. „Salutul oficial al participanţilor va fi adresat către primarul municipiului Mediaş, domnul Gheorghe Roman, în Piaţa Corneliu Coposu vineri, 8 iulie, la ora 20:00 şi va fi urmat de unul dintre cele mai aşteptate momente ale evenimentului, şi anume parada medievală. Vor defila în faţa publicului peste 100 de participanţi, reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti, ai asociaţiilor de reconstituire istorică şi artişti care vor susţine concerte şi spectacole în cadrul festivalului”, se arată în comunicat citat de AGERPRES.
Publicul este aşteptat să îi admire şi să îi însoţească pe cavaleri, războinici, domniţe şi artişti pornind din Piaţa Corneliu Coposu şi până la Hanul Greweln, de-a lungul întregului traseu, care cuprinde străzile Mihai Eminescu, Constantin Brâncoveanu, Academician Ioan Moraru, Stadionului şi Greweln.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024Cavaleri, războinici, domniţe şi artişti la Festivalul „Mediaş, Cetate Medievală”
Articole recente
- Sincere mulțumiri, doamnă doctor Alexandra Lazăr!
- TRIBAL – spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
- Un tipar sigilar al Bisericii cu hramul „Duminica Floriilor”din comuna Chisindia, judeţul Arad
- „Lacrima”, de Adrian-Daniel Șarpe
- Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați”
- Croația. Excesele democrației
- 3 Mai, Ziua Mondială a Libertății Presei
- Proiectul cultural româno-japonez „Kimono Society Ro”
- Ileana Oancea – expoziția „soldați şi îngeri” și prezentarea albumului „Armonia hermetică a cosmosului”, al artistului Gabriel Kelemen
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro