◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Restituiri arădene. Cărturari locali

Mircea Curtuțiu Vuculescu, 5 ani de la (pe)trecerea din viață

Viața

S-a născut în comuna Macea la 16 mai 1941.

A profesat dăscălia în satul natal (fiind profesor de Limba și literatura română și franceză).

O perioadă, imediat după revoluția din 1989, a fost primarul satului natal.

A trecut în veșnicii la 14 decembrie 2019, fiind înmormântat în Cimitirul Ortodox din Satu’ Bătrân, Macea.

 

Volume

Timpul permanent (debut), Arad, Mirador, 1996;

Stafia care ucide, Arad, Mirador, 2006;

Clipa de evadare, Arad, Mirador, 2006.

 

Referințe

În cazul profesorului filolog Mircea Curtuțiu, acesta are un „timp permanent” (cu o Prefață de Gheorghe Mocuța), situat între „Stafia care ucide” (un volum care delectează prin umor, ironie, autoironie și sarcasm) și „Clipa de evadare” (mărturisește poetul: „dacă vă place cel puțin o poezie din acest volum înseamnă că s -a produs clipa de evadare”).

În aceste volume alegerea titlurilor este una metaforică.

„Timpul permanent” este un volum fragmentat pe Rondeluri (65) și Simțirea firească (85).

Segmentele sunt două: „Timpul permanent” (1988) și „Simțirea firească” (1978).

Unele rondeluri sunt declarative (fiicelor, dascălilor, învățătorilor, mamei „viața, prețuirea”, sărbătorilor). Altele sunt dedicate buzelor, mâinilor, nasului, urechilor etc. Sunt prezente în volum și alte rondeluri cu aplecare înspre pace, bucurie, sat natal „cu trup de câmpie”, doinei „de codru înveșnicit”, poeziei, „revelație fermecată”, poetului semnelor morții singurătății ș.a.

Rondelurile semnate de Mircea Vuculescu sunt îndreptate înspre menirea și rostul omului într-o lume a florilor de maci, sau de cireș, ori măr, fără ca ele, rondelurile, să fie moralizatoare.

Motivul timpului, al miturilor și al perenității nu sperie ci au acel „bon sauvage” (referent Gheorghe Mocuța) în versificație.

„Cu noi se-adună timpul permanent”.

Stări și idei se iscă din acest volum, cu precădere un aparte protocronism și o stare de veghe la tot ce înconjoară ființa poetului.

În „Floare”, metafora este pregnantă:

„Luna de miere a plantelor

Mireasmă și culoare

Cu care cucerești inima dragă”

Portret I: „Viața întreagă am urcat spre izvoare curcubeul”.

Portret II: „Viața mea ca buretele plin”.

Portret III: „Gândul poetului își cioplește inima”.

Un crez poetic e miez de volum: „Poezia ar putea fi starea de perfecțiune a sensurilor nesfârșite”.

Poetul se recunoaște în „Clipele de evadare” (Arad, Mirador, 2006), prin „toate ideile și sentimentele (care) în poezie sunt intime”.

Volumul cuprinde exclamații și declarații diverse:

„Bună ziua, dragoste,

Direct în ochii tăi”.

„Albastrele priviri îmi mângâie provocator dorințele”.

Alte variații de vocabular prin sinonime, omonime, paronime, argotice dau altă sevă acestei cărți, pentru că „tot ce am sunt gândurile mele și inima cu sentimentele”.

A mai avut tonuri de temeri sfidând ideea morții „pe care nu o vrea nimeni de soție”.

În concluzie, Mircea Curtuțiu Vuculescu, cu același timp relativ, își leagă ideile versificatoare prin antagonice exprimări, fiind un total nemulțumit și revoltat de condiția umană a vremurilor (în):

Sosim și plecăm: „Sosim să vedem soarele și noaptea /lumina și întunericul”.

Desigur, nu numai amprenta poetică este de consemnat.

„Dirigintele” este proza lirică, semnată de Ioan Alexandru Ardelean (fost discipol):

„Dirigintele meu din școala măceană a fost domnul profesor de Limba română, Mircea Curtuțiu. A fost un anticomunist convins (…). Acum aproape o jumătate de secol a fost un bărbat tânăr, frumos, ieșit de pe băncile facultății, cred, a frânt multe inimi. (…) Dirigintele meu a fost profund atașat valorilor tradiționale”.

Cărturar si promotor de valori locale, Mircea Curtuțiu Vuculescu are locul său binemeritat în slova unui sat de câmpie.

 

***

 

Gheorghe Maxa, 95 de ani de la naștere

 

Viața

S-a născut la Macea, la poarta de Vest din Pusta Aradului (24 februarie 1929 – 14 februarie 2007).

După cum se autoproclama: „Eu sunt fiul lui Ilie/lăcătuș de meserie”.

Autodidact, a fost și tractorist, dar și primar.

A fost prezent (în timpul vieții în diferite culegeri tematice („Te cântăm, Românie”), vreme de douăzeci de ani a conceput un poem istoric „Eroii de la Șofronea” (rămas în manuscris).

 

Opera – referințe

A debutat în revista „Vetre din Câmpie” (1970-1974) a Casei de Cultură Curtici.

A publicat si în revista studențească „Amfiteatru” (1974 – poemul Fata în alb).

A participat frecvent la Festivalul „Primăvara arădeană”.

A ales ca pseudonim Geo Maxa.

Volume:

Vetre din Câmpie, Curtici, Arad (1970);

Amfiteatru (1974);

Vetre din Câmpie (1974);

Merinde pentru drum nemăsurat (2000-2001), Arad, „Vasile Goldiș” University Press (cu o Prefață de Teodor Budeanu);

Treptele spre veșnicie, Arad, Editura Nigredo, 2004 (cu o Prefață de Anton Ilica);

Stele și Flori, Arad, Editura Viața arădeană, 1998

Autorul este animat de dorința de a elogia femeia în toată splendoarea ei și de a spulbera rafturi de memorie cu versuri de închinare.

Femeia, sublim cuvânt, e aici mamă, soție, soră iubită, tovarășă, colegă etc.

Sunt versificări care sunt dedicate tuturor femeilor care au nume nu numai de floare, ci și acelora care poartă în pântec stele flori și cântec:

„Ție mă adresez

Picătură de soare

Poposită în sângele meu”.

„M-am căutat pe mine

Regăsit ca un nou născut, tu

Care mă alinți”.

„Flori și muze” îi sunt cuvintele (ele) „se perindă și-ntre ele se îngână”.

Volumul conține și versuri axiomatice: „Nu căuta în ape tulburi” – ca o apologie profană, spre a da sens unei neștiute minuni simfonice din Cartea vieții: „Nu uita că-n cartea vieții totul este bine scris”.

Adept al naturalismului rural, dar cu deschideri declarativ-simbolice, Geo Maxa a rămas în pleiada culturii rurale un gânditor profund și un îndrăgostit de frumosul dăruit:

„Fata în mov (…)

Măr mirosind a vin

Purpura neatinsă

Rămâi tu…”.

Considerăm acum, ca un remember, că pe ogor măcean mai cresc înaintași (demni de urmat).

 

a consemnat Florica R. Cândea

membru UZPR, Filiala „Ioan Slavici” Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *