◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

Eugen Doga, lansare
de carte în premieră națională la București

În ambientul unui sanctuar al cărții, cunoscuta Bibliotecă Metropolitană București, din Str. Tache Ionescu nr. 4,  la data de 5 martie 2024 a avut loc o dublă lansare de carte –  în premieră națională, volumul Viața e ca și o gamă în Do major”, semnată de Eugen Doga,  precum și cartea „Eugen Doga – Un om între oameni”, având ca autoare pe cunoscuta scriitoare Rodica Elena Lupu, ambele apărute la editura ANAMAROL.

În prima lucrare sunt incluse cântece compuse de Maestrul Doga de-a lungul anilor, unele dintre acestea fiind preluate din spectacole precum „Unirea cea mare” sau filmul „Maria Mirabela”, dumnealui colaborând cu mulți regizori talentați, amintind pe marii artiști Emil Loteanu și Ion Popescu Gopo. Eugen Doga a compus muzică pentru mai mult de o sută de filme, din care menționăm: Lăutarii, „Șatra”, „Anna Pavlova”, „Maria Mirabela”. Pe coperta acestei cărți putem citi următoarele cuvinte ale acestui mare compozitor contemporan, cu rezonanță de aforism memorabil: 

„Viața e ca și o gamă muzicală în Do major.

Nu o singură dată am trecut gama acesta de jos în sus, de sus în jos, și de fiecare dată tot nu-mi ajungeau note pentru a continua succesiunea acesta de sunete, fiecare din ele cu culoarea lor aparte, lumi aparte, noi, necunoscute, atât de necesare și mult așteptate de sufletul meu.

Notele așezate în gama Do major sunt albe și curate ca neaua”.

Prezentându-și cartea, maestrul Eugen Doga subliniază: „Cele mai multe valsuri ale mele nu sunt numai pentru dans, ci sunt mai degrabă istorii, povestiri, trăiri. Creaţia este o mare fericire, o mare bucurie.”.

Printre cântecele cuprinse în acest volum lansat în premieră națională la București se numără: „Chemarea dragostei”, „Codrii mei frumoși”, „Florile dragostei”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „Gramofon”, „Hora prieteniei”, „Maria, Mirabela”, „Măicuța mea”, „Orașul meu alb”,  „Orice femeie e frumoasă”, „Păstrați iubirea”.

Cartea semnată de Rodica Elena Lupu, „Eugen Doga – Un om între oameni”, înfățișează aspecte revelatoare din biografia Maestrului Eugen Doga, concepția sa despre viață, despre artă, reflecții profunde despre sensul vieții. Iată, de exemplu, gândurile domniei sale despre muzică: „Muzica este o formă de comunicare universală. Ea nu are nevoie de traducere, aduce oamenii împreună, șterge limitele, naște binele.” Autoarea ne mărturisește în cadrul evenimentului că în cadrul colecției „Un om între oameni” sunt cuprinse până acum 41 volume, fiind vorba despre colaboratorii domniei sale: Eugen Doga, Ioan Aurel Pop, Octavian Ursulescu, Ion Dodu Bălan, George Roca, Nicolae Dabija, Evelyne Maria Croitoru ș.a.

La această întâlnire a fost prezent un public entuziast, Maestrul Eugen Doga fiind însoțit în sală de soția sa, Natalia Doga cât și de fiica, Viorica Doga, ce a contribuit alături de tatăl său la alegerea partiturilor reprezentative cât și a fotografiilor publicate cu acest prilej. Octavian Ursulescu, prezentator de festivaluri muzicale, critic de specialitate și om de televiziune, a fost moderatorul acestei duble lansări de carte în zi de Mărțișor. Talentata soprană Ana Cebotari i-a fost și ea alături Maestrului, interpretând cu vocea ei de aur două piese pe muzica lui Eugen Doga, spre încântarea celor prezenți.

În încheierea evenimentului a avut loc o sesiune de autografe, cei prezenți având șansa de a obține două prețioase volume autobiografice precum și autografele acestui mare muzician contemporan. Cum Eugen Doga, purtând cu bucurie mărțișor la piept,  a împlinit frumoasa vârstă de 87 de ani pe 1 martie, îi dorim din inimă viață lungă în sănătate, iubire și împliniri creatoare.

La mulți ani, Eugen Doga!

 

Tanța Tănăsescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *