◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Centrul de Tineret al Fundației Romanian Angel Appeal reunește tinerii români și ucraineni într-un spațiu sigur și multicultural

Ascuns în inima orașului, Youth Hub-ul Romanian Angel Appeal freamătă de energia tinerilor, chiar și în zilele liniștite.

 Ideea unui Youth Center (tr.en. Centru de tineret) a apărut la Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) cu mult înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, însă forma de astăzi a centrului a fost dată atunci când echipa a înțeles nevoia tinerilor ucraineni de a se deconecta de la știrile de acasă, de a socializa și de a găsi modalități prin care dorul și incertitudinea viitorului să capete o formă mai puțin înfricoșătoare.

Cu susținerea partenerilor, UNICEF România și NRC – Norwegian Refugee Council, în iunie anul trecut Youth Hub-ul a găzduit primii adolescenți la Biblioteca Națională a României. Pe parcursul a 8 luni, peste 300 de tineri ucraineni au luat parte la activități non-formale, recreative și au beneficiat de cursuri gratuite de limbă română și limbă engleză, iar din ianuarie 2023, centrul s-a mutat în casă proprie, pe Strada Tunari nr. 16 din București.

 Mergând pe metodologia „Open Youth Hub”, centrul de tineret este deschis de luni până sâmbătă, începând cu ora 12:00, iar tinerii sunt bineveniți pentru a utiliza internetul și a participa la lecțiile online, a-și face temele și proiectele, a se întâlni cu prietenii sau a se recrea cu ajutorul boardgame-urilor, mesei de biliard, de tenis sau a jocurilor video pe consolă. În a doua parte a zilei, ei participă la diferitele workshop-uri organizate la Hub și facilitate de lucrătorii de tineret români și ucraineni sau organizații non-guvernamentale partenere.

Aici, surprinzătoare este multiculturalitate locului, căci spațiul este deschis tuturor tinerilor, indiferent de naționalitate. În ultimele două luni, locația a găzduit participanți ucraineni și români, lucrători de tineret din diferite organizații, s-a bucurat de vizite cu specialiști internaționali, iar acum pregătește un atelier mixt în limba engleză dedicat tinerilor români și ucraineni, pe tematica antreprenoriatului social. Este doar primul dintr-o serie largă de activități care urmăresc nu doar integrarea tinerilor, cât dezvoltarea bilaterală de abilități și competențe într-un context diversificat din punct de vedere cultural. „Hub-ul este un loc care te face să simți că aparții, că ești binevenit și că poți fi tu însuți. Creează un sentiment de confort, creativitate, pozitivitate și siguranță. Prin diverse ateliere și activități creative, Hub-ul ajută la dezvoltarea, îmbunătățirea și dobândirea unor abilități noi sau vechi care sigur ne vor fi de ajutor în viitor. Hub-ul se simte ca un val de multe emoții pozitive pentru că vin aici să fiu cu prietenii mei, să lucrez și să fac lucruri pe care nu le-aș fi putut face înainte!”, declară una dintre tinerele ucrainence de la Hub, angajată la începutul anului ca lucrător de tineret.

 Youth Hub-ul este un loc sigur, în care fiecare individ este sprijinit să se dezvolte în ritm propriu, în care practicile educației non-formale se îmbină cu momente de distracție și recreere, iar subiecte sensibile, precum violența de gen, educație sexuală, sănătate mentală și emoțională sau stima de sine sunt abordate de specialiști cu empatie, dezvoltarea personală jucând un rol important în activitatea centrului, care își propune să lucreze cu tinerii pe competențele cheie, cum ar fi cele multilingvistice, sociale, antreprenoriale, cetățenești, digitale și de expresie culturală.

 Pentru a fi la curent cu activitatea centrului, vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Instagram, @ua_youthhub (Youth Hub in Bucharest by Romanian Angel Appeal Foundation), acolo unde comunicăm bilingv (engleză și ucraineană) activitățile pe care le desfășurăm și momentele din viața Hub-ului. (Romanian Angel Appeal)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *