” 5 martie 2019, s-a stins din viaţă compozitorul şi muzicologul Doru Popovici, la vârsta de 87 de ani. Crezul său în puterile melodiei, cu adânci rădăcini în cântul bizantin, l-a singularizat în rândul generaţiei din care a făcut parte – Wilhelm Georg Berger, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Dumitru Capoianu, Myriam Marbé – ca un spirit contemplativ şi un arhitect al esenţelor”, precizează sursa citată.
Potrivit familiei, maestrul Popovici va fi înmormântat joi, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu din Capitală, lângă Rotonda Compozitorilor.
Doru Popovici şi-a început studiile muzicale la Timişoara sub îndrumarea compozitorului şi muzicologului Liviu Rusu.
La Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti i-a avut profesori pe Mihail Jora şi Mihail Andricu, iar specializările de la Darmstadt l-au atras pentru scurtă vreme în zona muzicii post-expresioniste.
Premii obţinute
În 1953, la 21 de ani, obţinea primul premiu de compoziţie, dintr-un şir de 19 distincţii, cu Sonatina pentru pian, editată ulterior la Lepzig. În 1954 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, unde a activat în comisiile de cor şi în cele de muzică de cameră şi simfonică.
„În 1968 a fost angajat la Societatea Română de Radiodifuziune; timp de peste 40 de ani a pledat aici în favoarea tinerilor interpreţi, compozitori şi muzicologi şi, nu în ultimul rând, pentru valorile naţionale. Piese instrumentale şi Corespondenţe spirituale de Doru Popovici se numără printre cele mai longevive cicluri de emisiuni ale instituţiei. După 1990 a fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică şi la universităţile particulare „Luceafărul” şi „Spiru Haret” din Bucureşti”, informează www.clasicradio.ro
Născut la 17 februarie 1932, la Reșița – oraș care i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare în anul 2007, personalitate completă a muzicii românești, ce are o activitate componistică și muzicologică susținută. Preocupările sale se extind totodată în domeniul literar, unde scrie numeroase poezii cu vers alb, și în ziaristică, lucrând ca jurnalist muzical pentru Săptămâna între anii 1970-1990. A studiat la Conservatoarele din Timișoara și București cu Liviu Rusu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski ș.a. În 1968 participă la cursurile de vară de la Darmstadt, după care continuă să meargă regulat în Germania pentru a învăța tehnici moderne de compoziție cu György Ligeti, Karlheinz Stockhausen și Iannis Xenakis. Tot din același an își începe colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Creația sa muzicală cuprinde o arie largă de genuri (muzică simfonică, de teatru, de operă, instrumentală, vocală, corală), dar din anii 1960 se focalizează cu precădere asupra muzicii de cameră. Cu toate acestea, lucrările pentru ansambluri restrânse se construiesc deopotrivă pe spații muzicale ample, cu sufluri melodice lungi, ca expresie a lirismului caracteristic pieselor lui. Sursele melodicii se înscriu atât în muzica veche – cea a renașterii europene sau monodia bizantină -, cât și în modernismul secolului 20. Important de semnalat este traseul său atipic în compoziție, pornind de la avangardismul limbajului serial-dodecafonic, în tinerețe, și orientându-se treptat către o direcție neoclasică.
Opera muzicologică este cuprinzătoare, numără de la eseuri până la monografii, și tratează subiecte variate – muzica românească, perioade istorice muzicale, compozitori etc. A compus muzică de teatru, A fost profesor de istorie a muzicii la Universitatea Spiru Haret și se preocupa cu organizarea evenimentelor muzicale ce aveau ca scop promovarea tinerilor.