
Startul a avut loc pe 27 august 2019, la Samphire Hoe (între Folkestone și Dover), iar sosirea a fost la Cap Gris-Nez (între Boulogne și Calais). Cei 6 temerari au înotat de câte două ori, într-o ordine prestabilită: Anton Zamfir, Ana Nanău, Andreea Albu, Paul Georgescu, Sergiu Deznan și Alice Perjoiu. Dacă aceasta nu ar fi fost respectată, ștafeta ar fi fost descalificată. În spatele acestei performanțe unice se află povestea profesorului Paul Georgescu și a acestor elevi minunați. Este un capitol dintr-o povestire numai despre ei și reprezintă dovada vie că nimic nu este imposibil.
„A fost un vis frumos care a devenit, acum, realitate! În anul 2016, după ce am reușit să trec Canalul Mânecii, am hotărât să alcătuiesc o ștafetă formată din propriii elevi, capabili să realizeze această performanță unică pentru țara noastră. Succesul nu este întâmplător, pentru că în spatele acestei performanțe se află zeci ore de antrenament și sute de kilometri înotați! Acești copii, la vârste atât de fragede, au avut ceva în comun: calitatea de a lupta și de a nu renunța niciodată! Au demonstrat că orice este posibil, dacă îți dorești cu adevărat! După 10 ore și 25 de minute acești copii au întrat în istoria traversării Canalului Mânecii, realizând, ca timp, a doua performanță a sezonului în rândul ștafetelor. Și acum, și de fiecare dată, vreau să le mulțumesc din inimă că m-au ales să le fiu model. Și ei, dar și toți elevii mei mi-au dat energia necesară și dorința aprigă de a mă întoarce la sfârșitul acestei luni în Irlanda pentru a-mi lua revanșa față de Canalul Nordic” – a declarat campionul Paul Georgescu.
Sergiu Drezan, coleg de echipă al lui Paul Georgescu a acceptat să facă parte din această ștafetă și i-a impresionat pe toți cu voința și seriozitatea lui.
Despre Paul Georgescu

Despre Catena Racing Team
Cu peste 1.000 de membri activi, angajați și colaboratori ai Catena, Fildas și
Tonica Group, Catena Racing Team promovează, în primul rând, valorile după care se ghidează întreaga echipă a grupului Fildas-Catena: ambiție, respect și o colaborare excelentă între membri pentru atingerea obiectivelor. În cei cinci ani de activitate, Catena Racing Team a obținut peste 300 de podiumuri. Pentru că un stil de viață sănătos presupune mișcare și practicarea unui sport, Catena a susținut și va susține în permanență proiectele sportive care îi ajută pe români să fie sănătoși, fericiți, să aibă încredere și să se bucure de viață.

Oana GEORGESCU
Realizator, PR Specialist