◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Portul popular de sărbătoare
la români

Cu prilejul aniversării a 88 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, în Sala „Gheorghe Focșa” din incinta muzeului este organizată o amplă expoziție a portului popular de sărbătoare, ce poate fi vizitată până la data de 10 iunie a.c.

Este prezentat un valoros tezaur etnografic, păstrat cu grijă timp de decenii de către muzeografi aparținând a trei generații (de la fondatori, la discipoli și continuând cu actualii muzeografi, cercetători și specialiști), adevărate opere de artă devenite în timp embleme identitare.  

Să ne amintim ansamblul de factori care au condus la apariția acestei instituții emblematice în viața culturală românească, acestea putând fi regăsite în vremea lui Al. I. Cuza. În acea perioadă, Țăranul (simbolizat ideal de un Moș Ion Roată) se transformă într-un simbol al identității noastre iar cultura țărănească devine subiect de interes pentru mediile culte. Pentru a sprijini dezvoltarea producției autohtone, îndeosebi a „industriei casnice”, concurată serios de către produsele străine, Al. I. Cuza edictează o lege, în 1863, pentru organizarea unor expoziții de prezentare, cu accent pe produsele industriei casnice țărănești. Prin urmare, la 20 mai 1863, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, se deschide, la Obor, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”.

Tot în vremea domnitorului Unirii, apar ici și colo primele colecții private, expoziții cu caracter mai amplu, inclusiv participări ale României la expozițiile internaționale. În acest context de efervescență apar premisele unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român: Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.” O serie de obiecte din colecțiile Muzeul Țăranului Român datează din acea perioadă.

Deoarece aceste prime încercări muzeale erau lipsite de o viziune muzeografică propriu-zisă, Alexandru Tzigara-Samurcaș își propune să înființeze ceea ce se va numi inițial „Muzeul de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială”, titlu schimbat ulterior în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”.

Desigur, această instituție a avut în țara noastră și câțiva predecesori. În 1922 se semnala existența unui muzeu etnografic în pitoreasca localitate montană prahoveană Brebu. Aici, în vechiul Palat al lui Matei Basarab, aflat în curtea mânăstirii zidite de acest strălucit domnitor, Eforia Spitalelor Civile, care administra pe atunci acest domeniu istoric, a pus la dispoziția preotului Nicolau câteva săli, unde acest harnic etnograf amator a expus rodul muncii sale de aproape trei decenii: cusături cu motive românești, aflate pe straie din diverse regiuni ale țării, unelte casnice folosite în satele românești, ba chiar și o miniexpoziție de arme vechi haiducești.

De altfel, ideea înființării unui Muzeu Etnografic Românesc, în adevăratul sens al cuvântului, o regăsim și în Transilvania, imediat după Marea Unire de la 1918, când ASTRA și-a propus crearea la Cluj a acestui muzeu al artei populare, după chipul și asemănarea aceluia de la București. Nu numai la Cluj dar și la Sibiu avem în prezent un minunat muzeu în aer liber, asemănător celui din București.

Nici Moldova nu a fost mai prejos fiindcă, tot în anul 1920, Directorul Arhivelor Statului, filiala Iași, Sever Zotta, ajutat de arhitectul V. Mironescu, au avut ideea să organizeze în Turnul Goliei de la Iași „Muzeul Etnografic al Moldovei”.

Muzeul Satului din Capitală a fost inaugurat cu prilejul „Lunii Bucureștilor”, în anul 1936, devenind de atunci un reper muzeistic permanent, cel mai vizitat de către oaspeții străini. Încă de la început, acesta a captat interesul nu doar al turiștilor, al delegațiilor oficiale străine dar chiar și al specialiștilor veniți să vadă experiența românească în acest domeniu. Amintim, cu titlu de exemplu, faptul că însuși președintele Cehoslovaciei, dr. Edvard Beneš, a fost primul șef de stat care a pășit pe porțile acestui muzeu, în luna iunie 1936. De asemenea, în luna august 1936, o numeroasă delegație compusă din 36 de membri ai Seminarului de Sociologie și Psihologie ai cunoscutei Universități Columbia, din New York, condusă de profesorul Goodwin Watson, a vizitat Muzeul Satului, inclusiv Institutul Social Român, pentru a cunoaște astfel realizările oamenilor de știință români în acest domeniu. Însuși Ministrul Statelor Unite ale Americii la București, ambasadorul L. Harrison, împreună cu familia, a vizitat Muzeul Satului (noiembrie 1936). Soția ambasadorului și copii săi purtau frumoase costume folclorice românești, spre uimirea și satisfacția celor ce au fost martori la acest eveniment memorabil.

Revenim la tema expoziției din acest an și anume „Portul popular de sărbătoare”. Cele 167 de piese expuse din colecția muzeului, cu caracter de unicat, prezintă tot ceea ce este mai frumos, ca piese de bază și accesorii specifice universului satului din țara noastră, adică din toate provinciile și zonele folclorice tradiționale. Ele sunt remarcabile nu doar fiindcă însumează talent, îndemânare, simț estetic, ci mai ales pentru că prin intermediul modelelor de broderii și al coloristicii se exprimă filosofia de viață a țărăncii românce și nu numai. Aceste exponate sunt prezentate foarte rar, atunci când sunt scoase din depozitele de patrimoniu ale muzeului, unde sunt bine conservate.

În mod curent există expoziții etalând portul tradițional românesc, cel de toate zilele, pe când aceasta are un specific aparte: portul popular de sărbătoare, care are virtuți filosofice, am putea spune, și putere de fascinație. Expoziția etalează un veritabil limbaj non verbal, alcătuit din culori, forme și simboluri. Costumul de sărbătoare exprimă personalitatea celui ce îl poartă fiind totodată și o carte de vizită a casei sale.

Expoziția „Portul popular de sărbătoare” valorifică frumusețea portului autentic popular românesc, ce poartă în el, prin broderie și țesut, trăiri, valori estetice, morale și sociale, puternice embleme identitare, apartenența la un spațiu geografic, cultural și spiritual. Ar putea deveni o expoziție itinerantă, care ar îndeplini nobila misiune de a pleda pentru valorile unice ale spiritualității românești, ale civilizației tradiționale autohtone.

 

Tanța Tănăsescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *