◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.06.2024

Iuliu Coste –
prefect al Timișoarei. Reconstituiri familiale

În urmă cu 100-150 de ani, în Transilvania și Banat elitele locale erau formate în special din preoți și învățători. Aceștia încercau să își îndrume copiii să urmeze școli „mai înalte”. Aceasta a fost și cazul învățătorului din Cenadul Unguresc (localitate aflată astăzi în Ungaria), Ambrozie Coste, care și-a îndrumat și susținut băiatul, Iuliu, să urmeze cele mai înalte studii la nivel de facultate și doctorat.

Ambrozie Coste născut în anul 1852 în Cintei. Acesta se căsătorește la data de 10 noiembrie 1874 la vârsta de 23 de ani cu Emilia Pătian de 21 de ani din Nădlac. Este tatăl viitorului prefect de Timișoara, Iuliu Coste.

Ambrozie Coste fost învățător în Cenadul Unguresc (astăzi în Ungaria) începând cu anul școlar 1881/1882, în urma examenului susținut în data de 30 august 1881. Consistoriul arădean, forul superior, a recunoscut alegerea, iar prin actul datat 22 decembrie 1883, a fost numit învățător definitiv, până atunci funcționând ca „provizor”[1]. Cât timp a activat în această localitate, s-a îngrijit de ridicarea unei noi clădiri în care să funcționeze școala. A predat la clasele inferioare (clasele I-III). Încă de sosirea la Cenadul Unguresc, Ambrozie Coste a fost catehet (profesor de religie) pentru toți copiii ortodocși din comună, indiferent de școlile pe care le frecventau.

Printre principalele probleme cu care s-a confruntat în Cenadul Unguresc s-a numărat absenteismul școlar. De exemplu, la examenul de final de an școlar din 15 iunie 1901 s-au prezentat doar 27 de elevi, care reprezentau „mai puțin de jumătate dintre elevii înscriși”. La sfârșitul anului școlar 1904/1905 au fost prezenți la examen 36 din cei 60 de elevi obligați a frecventa școala.

A predat la școala confesională ortodoxă română din Cenadul Unguresc până în anul 1909, când s-a stabilit la Nădlac. În anul 1910[2] documentele de arhivă din Nădlac îl menționează pe învățătorul pensionar Ambrozie Coste, fost dascăl în Cenadul Unguresc,

Ca un exemplu pentru populația „de rând”, episcopia Aradului a stabilit ca intelectualii satelor să contribuie „benevol” la vistieria diecezană. La data de 3/16 noiembrie 1917 preotul de la Nădlac, Nicolau Chicin, preciza faptul că „legându-le la inimă interesul ce trebuie să-l aibă față de cultura noastră”, intelectualii trebuiau să contribuie la fondul diecezan. Intelectualii de la Nădlac care au fost „invitați” să contribuie la fondul diecezan în acel an au fost: directorul școlii de stat din Nădlac, învățătorul Ioan Lugojan; Aurel Petrovici, avocat și președintele sinodului parohial; medicul dr. Iuliu Chicin; Aurel Șterca-Șuluțiu, directorul executiv al Institutului de Credit „Nădlăcana”; Simeon Cosma, învățătorii Sidonia Tăucean, Romul Tăucean, Uroș Totorean și George Petrovici, preoții Nicolau Chicin și Nicolae Mărginean, Ioan Mercea, notar comunal, provenit dintr-o veche familie de nobili mici, învățătorul Ioan Antal (care era soldat în 1917), avocatul dr. Remus Chicin; Ștefan Luțai, George Callo, învățătorii pensionari Samson Lugojan, Ambrozie Coste, care erau soldați în acel an, dr. Vichentie Marcovici, avocat, Ieremie Mihai, negustor, Ioan Cionca, Filip Crișan, Aurel Bărbuț (ofițer); urmașii lui Toma Cismaș, comerciant, mort în 1914 pe front[3].

Iuliu Coste[4] s-a născut în 26 aprilie 1876 la Nădlac. A fost fiul învățătorului Ambrozie Coste din Cenadul Unguresc (pe perioada 1881-1909). După efectuarea studiilor la Academia Regală de Drept din Oradea (1894-1898) și-a luat doctoratul în științe juridice la Universitatea „Ferencz Józef” din Cluj (22 iunie 1901). Pe perioada studiilor a primit burse de studii de la Fundațiile Emanuil Gozsdu și Elena Ghiba Birta[5].

După finalizarea studiilor, a devenit avocat în Ciacova (comitatul Timiș). A fost președintele Institutului de Educație Națională din Timișoara; președintele societăților „Protectorul” și „Meseriașul”.

A ocupat funcția de prefect de Timișoara în perioadele 4 februarie 1922 – 4 iulie 1925 (și-a dat demisia la 1 iulie 1925), respectiv 27 iunie 1927 – 15 noiembrie 1928, din partea liberalilor. În ceea ce privește afiliația politică, a fost liberal-georgist, făcând parte din gruparea liberală condusă de Gheorghe Brătianu. Înainte de Iuliu Coste, prefect al Timișoarei a fost Coriolan Baltă (31 decembrie 1921 – 4 februarie 1922). După demisia prefectului Iuliu Coste, a urmat în funcție Ioan Florian Oprea (1 octombrie 1925 – 12 aprilie 1926). Apoi au urmat Antoniu Bogdan (12 aprilie 1926 – 8 iunie 1927) și Dimitrie Bălănescu (7 iunie 1927 – 27 iunie 1927). La acea dată, Iuliu Coste a revenit în fruntea Timișoarei. După încetarea celui de-al doilea mandat de prefect, a fost numit pe aceeași funcție Liviu Cigăreanu (16 noiembrie 1928 – 3 februarie 1930).

Iuliu Coste a fost membru în consiliul parohial al parohiei Timișoara „Cetate”, aducându-și aportul la construirea bisericii din acest cartier. Iuliu Coste a activat în acest consiliu alături de fruntașii timișoreni ai timpului: profesorii Traian Lalescu, Nicolae Ilieșiu, Mihai Popescu, Silviu Bejan, Traian Barzu, compozitorul Sabin Drăgoi, istoricul Ioachim Miloia, inginerul Dion Mardan, avocații Emanuil Ungureanu, Victor Mercea, Dimitrie Nistor, Coriolan Băran, Antoniu Bogdan, Cornel Nicoară, Pompiliu Ciobanu, P. Ișfan, medicii Iosif Nemoianu, Aurel Cîndea, precum și alții care vor avea roluri importante în viața orașului Timișoara[6].

În anul 1924, ca recunoștință pentru bursa primită în timpul studiilor, Iuliu Coste a făcut o donație de 5000 lei către Fundația Emanuil Gozsdu.

În anul 1935 Iuliu Coste a fost președintele „Caselor Naționale”[7] din Timișoara și a făcut parte din grupul de intelectuali de marcă ai localității care au fost cooptați în grupul care va pune bazele regionalei ASTRA Banat. Adunarea de constituire a regionalei ASTRA Banat s-a desfășurat la data de 28 februarie 1937, când Anton Mocioni a fost ales președinte de onoare, iar Sabin Evuțianu, în funcția de președinte activ. Printre cei 25 de membri fondatori s-a numărat și Iuliu Coste. Secția feminină a regionalei ASTRA Banat formată din soțiile celor mai de vază politicieni și oameni de cultură bănățeni, printre care s-a numărat și Zoe Coste, consoarta fostului prefect timișorean.

Întreaga sa viață și-a închinat-o susținerii culturale a românilor, bazându-se pe ideea: „tot ce este întemeiat pe cultură este indestructibil mai ales când la baza ei se găsește moralitatea”[8].

O scurtă reconstituire a activității intelectualității din părțile vestice ale țării din urmă cu 100-150 de ani reprezintă o recuperare a firului istoriei locale, cu implicări naționale și microregionale.

 

Dr. Gabriela Adina MARCO

Complexul Muzeal Arad

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

Arhivele Naționale, Serviciul Județean Arad:

Fond Protopopiatul Ortodox Român Arad;

Fond Parohia Ortodoxă Română Nădlac.

Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Nădlac:

Fond Oficiul Parohial Ortodox Român.

Luceafărul (Timișoara), anul III, nr. 3-4, martie-aprilie 1937.

Boia, Stelean Ioan, Fundația „Emanuil Gozsdu” (1870-1952), Arad, „Vasile Goldiș” University Press, 2006.

Gruneanțu, Lazăr, Istoria Baroului Timiș, Timișoara, 2010.

Predescu, Lucian, Enciclopedia României Cugetarea. Material românesc oameni și înfăptuiri, București, edit. Saeculum I.O., edit. Vestala, 1999, p. 226

Suciu, I. D., Niculescu, Doina, Țigu, Viorel Gh., Catedrala Mitropoliei Banatului, Timișoara, edit. Mitropoliei Banatului, 1979.

Tomoni, Dumitru, „Regionalismul cultural în Banatul interbelic. Înființarea și organizarea regionalei „Astra Bănățeană” (1937)”, în Analele Banatului, Arheologie – Istorie (Timișoara), anul XV, 2007 Serie Nouă, p. 259-272.


[1] Arhivele Naționale, Serviciul Județean Arad (S. J. A. N. Arad), Fond Protopopiatul Ortodox Român Arad, dosarul nr. 54/1881-1883, f. 220.

[2] Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Nădlac, Fond Oficiul Parohial Ortodox Român, dosarul nr. 10/1911, f. 134.

[3] S. J. A. N. Arad, Fond Parohia Ortodoxă Română Nădlac, dosarul nr. 9/1907, f. 15.

[4] Lucian Predescu, Enciclopedia României Cugetarea. Material românesc oameni și înfăptuiri, București, edit. Saeculum I.O., edit. Vestala, 1999, p. 226.

[5] Stelean Ioan Boia, Fundația „Emanuil Gozsdu” (1870-1952), Arad, „Vasile Goldiș” University Press, 2006, p. 142.

[6] I. D. Suciu, Doina Niculescu, Viorel Gh. Țigu, Catedrala Mitropoliei Banatului, Timișoara, edit. Mitropoliei Banatului, 1979, p. 55.

[7] Dumitru Tomoni, „Regionalismul cultural în Banatul interbelic. Înființarea și organizarea regionalei „Astra Bănățeană” (1937)”, în Analele Banatului, Arheologie – Istorie (Timișoara), anul XV, 2007 Serie Nouă, p. 259-272.

[8] Luceafărul (Timișoara), anul III, nr. 3-4, martie-aprilie 1937, pp. 112-114.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *