◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.06.2024

Despre o schimbare
necesară în Europa (I)

Războiul din Ucraina a demonstrat – cel puțin în primii doi ani – că membrii europeni ai Alianței Nord-Atlantice nu sunt în măsură să gestioneze singuri o criză de anvergură în vecinătate, respectiv în ceea ce am putea numi sfera lor de competență. Nu cred că Moscova s-ar fi aventurat în Ucraina, dacă „binomul’’  compus din partea continentală  a NATO și Uniunea Europeană ar fi avut o structură militară unitară și suficient de solidă, pentru a descuraja un atac convențional din est. Abia acum, responsabilii politici europeni au înțeles că forța militară și coeziunea politică sunt esențiale pentru viitorul țărilor lor. Au înțeles, de asemenea, că înlocuind postura de frate mai mic și neajutorat al Americii cu cea de independență pe segmentul militar-defensiv devine o necesitate obiectivă. Mai mult, este o condiție a existenței jumătății vestice a continentului. Un exemplu care evidențiază metamorfoza gândirii europenilor: în urmă cu 3-4 ani era de neînchipuit ca statele NATO să transfere armament către un protagonist al unui conflict din Europa, dar din afara Alianței. Acum face parte din normalitate. Metamorfoza continuă cu domnul Macron în rolul principal. Poate-i lipsesc multe chiriașului de la Elysèe, dar intuiție are…

 

S-a găsit vinovatul. Este Bill Clinton…

În 1993, a avut loc la Washington un eveniment care și-a pus amprenta vreme de 30 de ani asupra politicii de înarmare și chiar a politicii externe a Statelor Unite. Bill Clinton era de câteva luni la Casa Albă când, mânat de un sumbru entuziasm, i-a ordonat lui William Perry, șeful Pentagonului, să-i reunească pe cei mai importanți reprezentanți ai complexului militar-industrial american. Acesta le-a transmis, din partea președintelui, că urmează o reducere a cheltuielilor pentru apărare. Războiul Rece se încheiase, ca de altfel și procesul de dezintegrare a Uniunii Sovietice. Succesorul Imperiului Răului, Federația Rusă – cu un șovăielnic și mereu „magnetizat’’ Boris Elțîn în frunte – nu mai reprezenta o amenințare. Nici pentru America, nici pentru Europa, nici pentru nimeni. Era timpul ca producătorii americani de armament – beneficiari ai fondurilor guvernamentale pentru cercetare, inovație, investiții precum și furnizori permanenți ai Pentagonului – să se gândească la fuziuni și să-și reducă activitatea productivă. Rezultatul: în câțiva ani, din 50 au mai rămas cinci mari beneficiari ai comenzilor administrației. Este vorba de Raytheon, Lockheed Martin, Boeing, Northrop Grumman și General Dynamics – care astăzi domină complexul menționat mai sus.

 

America își revine…

Reducându-se numărul marilor producători de tehnică militară, piața s-a împărțit „frățește’’ între cei rămași în joc, dar a scăzut nivelul concurenței și, în paralel, capacitatea inovativă. Producția și cercetarea s-au concentrat pe marile proiecte care generau contracte de lungă durată, de genul programului F-35 – al cărui beneficiar vom

fi și noi, românii – cu un cost total de peste 1.500 miliarde dolari din faza de cercetare la produsul final. Componentele periferice pentru acest gen de proiecte sunt achiziționate de la subcontractori care nu sunt interesați de cercetare sau lansarea unor programe de inovație. Extinderea rapidă a proiecției de putere a Chinei și în subsidiar, conflictul din Ucraina, au schimbat întreaga matrice de apărare a Washingtonului înclusiv la nivel de doctrină. În noile condiții, Pentagonul procedează în sens invers față de fatidicul an 1993 și inițiativa lui Bill Clinton, încercând – cu consultanți aparținând unor think tank-uri specializate – să pună în aplicare un program de integrare și fuziune al societăților de mici dimensiuni încurajând inovația și cercetarea. Un număr de contracte sunt destinate direct acestora cu condiția respectării regulilor impuse de administrația centrală.

 

George Miloșan

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *