Cărți noi de jurnaliști mureșeni:VIITORUL TIMPULUI TRECUT
Unul dintre comentatorii cărților pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, autoare a unei veritabile monografii critice, Cezarina Adamescu (Înţelepciune duhovnicească în scrierile părintelui dr. Gheorghe Nicolae Şincan , Editura Vatra veche, 2017), le numea pe acestea „nestemate duhovnicești”, afirmând totodată că „acest gen de scrieri constituie un deliciu şi le sorb, pur şi simplu, cu pipeta, ca să-mi ajungă şi pentru zile negre, când sufletul e întunecat”.
Iată că „pentru zile negre”, pr. dr. Gheorghe Șincan mai oferă încă „o samă” din nestematele sale, adunate sub un titlu încărcat de semnificații Ce vremuri, Doamne, ce vremuri, o altfel de cronică a unui timp „pandemic”, în suferință fiind nu doar ființa umană, ci și timpul, ieșit din matcă.
Cuvintele de învățătură ale preotului au menirea de a potența cunoașterea de sine într-un registru al lucidității, atrăgând atenția, prin autoritatea lui Honoré de Balzac, că „Moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi”.
Credința și conștiința sunt configurate consubstanțial, în șarje alternante, fără încrâncenări dogmatice, ci în retorica moralei sugerate, lăsând judecata în contul fiecăruia, ca revelație a atitudinii asumate.
Prin toate „povestirile culese și repovestite în fel și chip”, pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan trasează un drum al terapiei, al vindecării de frici și angoase, prin apropierea de credință, prin urmarea căilor ei, nu spre vremelnică zăbavă, ci pentru consolidarea acelor virtuți care se nasc în chinurile unor experiențe care ne pun la grea încercare, care testează slăbiciunile și vulnerabilitățile ființei umane la ceas de cumpănă.
Povestirile repovestite ale autorului sunt un mod de a culege nectarul înțelepciunii din largul zărilor, pentru a-l transforma în mierea care să fie hrană pentru situații concrete, într-o realitate tulburătoare în prezentul ei, dar și în consecințele acesteia pe termen lung.
Repovestirile lui Șincan sunt provocări la dialog cu noi înșine și cu lumea, pentru a ne înțelege mai bine și a ne rostui adecvat țintele noastre existențiale.
Situate la granița genurilor literare, prin însuși conceptul statuat și care începe să se impună de la sine, repovestirile pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan îi asigură acestuia originalitate și singularitate, o popularitate în primul rând în geografia credinței, tot mai preocupată de schimbare și de adecvare, pentru a ține pasul cu lumea și a nu lăsa „turma” fără învățătura Păstorului.
Lecții de bune maniere în lumea care și-a schimbat brusc și neprevăzut macazul, repovestirile lui Șincan se impun prin finalitatea lor, făcându-ne să ne reîntrebăm din nou, deloc retoric, la ce bun scriitorii în vremi de restriște?
Când bisericile stau închise, fără credincioși, rămâne biserica din noi, în care auzim glasul preotului în liturghiile cuvântului care se izbăvește pe sine, mântuindu-ne pe noi.