◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.02.2024

Din Calendarul de toamnă urmuzian…

Marți, 14 noiembrie, s-a desfăsurat penultimul act al Anului Urmuz 2023, proiectul academicianului Gheorghe Păun de celebrare a „trist-genialului grefier-muzician, literat parcă în treacăt, deși lua scrisul extrem de în serios și prea puținu-i scris a intrat în istoria literaturii”. Astfel, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș a avut loc o „întâlnire multiartistică” dedicată  lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, cunoscut sub pseudonimul Urmuz.

Participanții au fost întâmpinați de două expoziții, una dedicată lui Urmuz (portrete primite de pe mapamond de Lucian Dobârtă, artist plastic din Bistriţa-Năsăud) şi alta făcând parte din seria „Mari scriitori ai lumii”, iniţiată de Nicolae Ioniţă din Ploieşti (treizeci de portrete realizate de graficianul Joao Bosco din Brazilia). O sculptură semnată de celebrul artist plastic Radu Adrian, reprezentându-l pe Urmuz, a marcat granița dintre cele două spații expoziționale.

Alături de academicianul Gheorghe Păun, oameni de cultură precum criticul Marian Nencescu, dramaturgul Valeriu Butulescu (autorul piesei de teatru „Urmuz”, care a oferit și surprize muzicale în acea zi), efervescentul urmuzolog Lucian Costache… au făcut ca evenimentul să capete o densitate informațional-artistică deosebită. Toate acestea, precum și masa prezidiului încărcată de cărți apărute în Anul Urmuz 2023 au încântat publicul…

M-am bucurat de acea seară deosebită! Însă, mai mult m-am bucurat de cadourile primite atunci, anume de cărțile cu numerele 37 și 39 din Biblioteca Revistei Curtea de la Argeș. Sunt două cărți care, cu certitudine, vor rămâne ca referință pentru viitorime, ambele estompând temeri și enunțând certitudini, fiecare privind absurdul în altă manieră, cu alt scop…

 *

Prima carte reunește 77 de editoriale scrise de academicianul Gheorghe Păun în perioada 2017-2023 în Revista Curtea de la Argeș, al cărei redactor-șef este. Autorul ne îmbogățește mintea cu multe revelări, îmbrățișând unele teme delicat ori tăind noduri gordiene, atunci când trebuie spus lucrurilor pe nume. Sunt, cum își asumă academicianul, „articole… exprimând poziția autorului vizavi de probleme ale lumii de azi, plecând de la lumea în mic a orașului Curtea de Argeș și ajungând până la probleme globale, unele de mare importanță și profunzime, legate de umanitate, la modul cel mai general”. Evident, regăsim și eseuri dedicate lui Urmuz…

Miza cărții, de fapt, a permanentului efort editorial al academicianului Gheorghe Păun, este revigorarea spiritelor, furnizarea datelor sintetizate din erudiția sa, care, transpuse într-o logică inedită pentru ilogicul vremurilor pe care le trăim, să ne readucă la normalitatea receptării, să ne îndepărteze de stresul manipulării, ce moleșește reacții, atitudini…

Cum eu am descoperit Revista Curtea de la Argeș în 2020, devenind o cititoare ferventă de-atunci, m-am concentrat, curioasă, asupra eseurilor scrise de academicianul Gheorghe Păun în perioada anilor 2017-2019 și asamblate în cartea primită în dar, „Alte 77 de editoriale” (Ed. Eikon, 2023).

Am aflat aici, cum anticipam, elemente care consolidează ampla radiografie a unei permanente lupte de (re)găsire a identității naționale… subiect fierbinte, reiterabil la fiecare început de decembrie, așa cum ne aflăm acum.

Spectrul contextual este larg și bogat argumentat de autor, într-o țesătură temporală precis secvențializată.

În mai 2017, aducea în discuție „postulate de mare impact, manipulatoare, preluate de la surse interesate sau nu…”. Globalizarea și confruntarea acestui concept cu naționalismul și fals-desuetul patriotism capătă altă greutate dacă ne debarasăm, cum propune autorul, de percepțiile absurde induse de grupuri de interese.

Într-un editorial din iulie 2017, autorul vehicula alte cuvinte-cheie ale efectului declarat al globalizării – despiritualizarea, deznaționalizarea… „Oamenii sunt mult mai mult decât producători-consumatori […]. Au memorie, suflet, vorbesc o limbă […], se nasc într-o patrie, limba și patria le determină modul de a gândi și simți, iar istoria și datinile le marchează cultura de adâncime […], oamenii […] au nevoie de apartenență, […] de transcendență, […] de identitate…”, scrie ilustrul academician.

În decembrie 2017, în contextul anticipării sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, Domnia-Sa medita cu regret la oamenii mari de altă dată, care aveau o menire. „Lucrau pentru Neam, pentru România, construiau, și o făceau firesc-tenace, aristocratic…”.

În februarie 2019, după Centenarul Marii Uniri, chiar dacă „nu a fost martorul unor realizări spectaculoase”, autorul rămânea cu amintirea festivităților conduse de elită, a reunirilor de „academii și de guverne ale celor două țări române de pe un mal și celălalt al Prutului”, se alina cu bucuria publicării unor trainice cărți despre Civilizația Românească  Apoi, firesc, i se așezau în memoria scrisă „uimitorii oameni de cultură interbelici”, care luptau pentru unitatea în cuget și simțiri, dincolo de cea administrativ-politică deja realizată ori de cea economică, ce avea să vină cu timpul… Și tot în 2019, academicianul îndemna la euroluciditate, ca element de echilibru între euroentuziasm și euroscepticism. Iar, pentru salvarea noastră, ca popor, transmitea un clar mesaj de „resolidarizare în jurul instituțiilor național-identitare”, care sunt constituite din elita cu valoare probată, mai ales în contextul în care Apelul dintr-un aproape uitat februarie 2017, lansat de peste 100 de academicieni români, intitulat Identitate, suveranitate și unitate națională, reușise să tulbure, chiar dacă pentru puțină vreme, apele celor care lucrau, la acel moment, contra intereselor țării.

Speranța autorului rămâne valabilă, motivantă pentru strângerea rândurilor în jurul elitei spirituale contemporane, de a celebra în fiecare zi Marea Unire, printr-o viață mai bună. „Avem, în anii ce vin, noi prilejuri de a ne aduce aminte, de a participa, de a spune […] de a ne reafirma dragostea de țară și de neam… reconstruindu-ne țara, simțindu-ne parte a neamului, readucându-ne țara și neamul în suflet…” Și academicianul Gheorghe Păun încheia profetic în 2019, cu ecou perpetuu, printr-un „angajament-avertisment: Așa să ne judece viitorul!”.

 *

A doua carte primită cadou în ziua de 14 noiembrie, semnată de Ducu Gheorghiescu, este intitulată „Pe urmele lui Urmuz – incursiuni biografice” (Ed. Nouă, 2023). În cuvântul ce-o deschide, academicianul Gheorghe Păun pune o pecete valorică ce-l onorează pe autor și-l optimizează pe lector: „Avem în față una dintre cele mai importante apariții editoriale ale Anului Urmuz 2023, nu ezit în a o considera astfel, cunoscând cantitatea de informație pe care o conține, noutățile, precizările și corecturile pe care le aduce la multele date consemnate în cărți și articole despre Urmuz și despre familia sa…”.

E greu și aproape inutil demersul de a sintetiza o carte cu substrat biografic (pe alocuri, bibliografic). Sunt date despre familia (impresionantă fiind figura paternă), despre copilăria, educația, cariera, opera, pasiunile lui Urmuz (dintre care și muzica l-ar fi putut propulsa printre figurile-reper ale culturii noastre)… și multe altele! Firul destinului este urmărit până la momentul sinuciderii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău.

Acest „puzzle complex”, generat în urma unui „demers detectivistic”, așa cum îl identifică academicianul Gheorghe Păun, trebuie parcurs cu răbdarea pe care lectorul o datorează atât considerabilului efort al autorului, cât și figurii centrale, Urmuz. Cititorul va fi răsplătit prin logica acestei construcții biografice, prin autoimpusa regulă a lui Ducu Gheorghiescu de a nu face speculații, ci de a uni faptic noduri-repere de necontestat (anunțuri private, documente oficiale, fotografii, fragmente de corespondență…), păstrând o distanțare cât se poate de obiectivă, în realul context al unei subiective „contaminări” de urmuzism, cum speră academicianul Gheorghe Păun.

Cu certitudine, cartea va ajuta exegeților, celor doritori să lege sorgintea operei urmuziene de caracteristicile personalității scriitorului, cu o trasabilitate asimilabilă drumului prin viață. Orientări valorice, atitudini comportamentale dominante, reacții la transformări ale mediului înconjurător, ale relațiilor sociale… toate sunt relevante pentru apropierea de mecanismul declanșator al creației artistice a omului Urmuz.

Ducu Gheorghiescu este inginer, dar și artist vizual, din Curtea de Argeș, cunoscut mai ales înafara țării, prin frecventele participări la saloane internaționale de fotografie. Sub impulsul, poate inconștient, al pasiunii sale pentru redarea frumuseții lumii prin obiectivul aparatului foto, necosmetizând realitatea, Ducu Gheorghiescu a generat o succesiune de cadre, imagini staționare, de data asta letrice, lipsite de metafore frapante, dar conturate abil, într-un stil apropiat de canoanele beletristice. Elementul cu adevărat interesant al demersului autorului este anticiparea faptului că volumul, în edițiile viitoare, va arăta cu totul altfel, îmbogățit în detalii, în dezvăluiri, cu ramificații noi sub imperiul altor întrebări fără un aparent răspuns imediat…

Spune autorul: „Urmuz, ca orice scriitor, trebuie cunoscut mai întâi abrupt, tăios, faptic”. Este o replică ce sigur își are izvorul în altceva mai consistent decât o simplă afinitate cu personalitatea lui Urmuz ori în faptul că este legat, ca și scriitorul avangardist, de Curtea de Argeș… Poate că Ducu Gheorghiescu, împătimitul de ascensiuni, și-a transpus obiectul cercetărilor biografice, pe Urmuz, într-un munte și acum, cu pași bine cântăriți, ne poartă alături de el într-o escaladă fascinantă, lăsând urme în conștiința celor care, accidental sau premeditat, s-au lăsat cuceriți iremediabil de mintea genială a lui Urmuz.

Autorul ne redă spusele lui Urmuz (preiau, citând din bibliografia lui Ducu Gheorghiescu, un scurt fragment dintr-una dintre epistolele despre care a scris Nicolae Manolescu – ,,Trei scrisori inedite”, România Literară nr. 10 din 19 martie 1993): „Trecem unii pe lângă alții, cari am putea deveni cei mai buni prieteni, dacă ne-am cunoaște mai bine, și ne cunoaștem, totuși, numai o clipă, în treacăt, pentru a ne grăbi înainte, neștiind nici noi unde, acolo unde capriciul sau inconștientul întâmplării ne duce pe fiecare în mod fatal…”.

Efortul lui Ducu Gheorghiescu, materializat în „Pe urmele lui Urmuz – incursiuni biografice”, pare a fi o replică reparatorie, peste timp, la tristele cuvinte ale lui Demetrescu-Buzău, un îndemn de a-l cunoaște altfel pe „cel mai singur între singuri”, cum îl numea George Pruteanu pe Urmuz într-un articol din România Literară din 21 mai 1970…

 

Sara Mina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *