◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.03.2024

Condiția esențială a dialogului valorilor

Au stârnit – pe bună dreptate – multe și severe comentarii afirmațiile solistului Grigore Leșe, din care ar rezulta că melodia „Așa-i românul” nu ar aparține folclorului nostru, ci ar fi una ungurească.

Și, de parcă asta nu ar fi de ajuns, Grigore Leșe și-a însoțit declarația cu o serie de comentarii ofensatoare la adresa celor care nu s-ar declara de acord cu zicerile sale sau i-ar atrage atenția că nu și-a ales momentul potrivit pentru a emite asemenea judecăți negativiste. Mă refer, desigur, la faptul că această melodie face parte din repertoriul manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Așa încât a lansa o asemenea supoziție fără a aduce și dovezile care să o susțină este un act de o mare gravitate, care nu poate fi prea ușor trecut cu vederea.

Cât privește acuzația de plagiat după o melodie aflată în fondul de aur al altor națiuni, trebuie să reamintesc faptul că România are la activ cazul celebrei melodii „Sanie cu zurgălăi”. Piesă compusă prin 1936 de Richard Stein, pe care, peste un deceniu, aveam să o regăsim într-un șlagăr din repertoriul neuitatei Edit Piaf, având titlul „Johny tu n-est pas un ange”. Fără a se menționa cine este autorul adevărat al cântecului! Iar aceasta nu este decât una dintre variantele în care șlagărul românesc de pe diverse meridiane a circulat fără a se recunoaște și cine este adevăratul său autor. Mă refer la varianta chitaristului Les Paul, ca și la cea a formației Vaya con Dios.

Printr-o simplă coincidență, în versiunea interpretată de Edit Piaf primele două versuri sună așa: „Johny tu ne-est pas un ange/Ne crois pas que ca m`derange”, adică pe românește: „Johny (sau Ioane n.n.) tu nu ești deloc un înger/Dar să nu crezi că asta mă deranjează”. Avertisment care, dacă în cazul variantei franceze se vede treaba că nu a deranjat aici, la noi acasă, în schimb, atunci când a fost vorba despre varianta lui Les Paul, s-a cerut în instanță sancționarea plagiatului.

Rămâne, așadar, de văzut dacă, luând de bune narațiunea lui Grigore Leșe, va urma și un proces de plagiat deschis de partea ungară. Demers care sunt convins că nu ar trebui să fie luat în calcul atâta vreme cât, așa cum am spus și mai înainte, el nu este susținut de dovezi certe, de necontestat. Până atunci, însă, cred că ar fi cazul să vedem cum reușim – sau, mai degrabă, cum nu reușim! – să ne conservăm patrimoniul cultural și piesele istorice care dau mărturie despre viața și creația marilor noștri înaintași. Primul caz fiind, desigur, cel al nefericitului mod în care (zice-se că) a fost restaurată Bojdeuca lui Creangă de la Iași. În realitate, o forțată modernizare a acestei pitorești căsuțe, căreia un  asemenea kitsch, făcut pe o groază de bănet provenind din fonduri comunitare, i-a distrus farmecul simplității sale de odinioară. Și, din păcate, acesta nu este decât unul dintre îngrijorător de multele cazuri în care conservarea unor clădiri de patrimoniu fie că este făcută de mântuială, dacă nu doar pentru a umple anumite conturi, fie că nu figurează pe agenda autorităților locale.

Cel mai recent exemplu ne este oferit de către mai mulți utilizatori ai rețelei Facebook, care au postat imagini ale acelei clădiri din Botoșani unde a văzut lumina zilei și și-a petrecut primii trei ani de viață Luceafărul Poeziei Românești, Mihai Eminescu. Ce-i drept, clădirea a rezistat peste ani, iar la parterul ei se află un magazin second hand de haine și o sală de păcănele. Dar nu asta deranjează, cât faptul că pe zidul ei nu se află măcar o placă memorială unde să se menționeze semnificația sa istorică unică și de neuitat.

Sunt, din fericire, și cazuri aflate la antipod, adică locuri unde buni gospodari știu și pot să redea o nouă viață unor asemenea edificii-simbol ale identității noastre culturale și istorice. Un asemenea exemplu, despre care am scris tot aici, în „Jurnalul” este cel al Conacului Hagiescu-Miriște, din Caracal, restaurat grație unui proiect finanțat din fonduri europene în valoare totală de peste 6.000.000 de euro, dintre care 5.868.702 euro sunt fonduri nerambursabile. Proiect pe care l-au realizat arhitecții Mihail Baboia, Rodica Drăgan și Rasha Malhis, la inițiativa edililor municipiului și care a fost finalizat la sfârșitul lunii noiembrie. În acest monumental edificiu urmând să fie amplasat Muzeul Etnografic, în care vor fi expuse valori reprezentative din tezaurul cultural și istoric al Caracalului și al ținutului Romanați.

Recunosc, am mai scris despre această admirabilă inițiativă a edililor din Caracal, orașul meu natal, dar am dorit să revin asupra ei cu sincera dorință ca aceasta să reprezinte un frumos exemplu și un stimul pentru bunii gospodari și pentru comunitățile locale care beneficiază de privilegiul de a găzdui asemenea impresionante dovezi ale perenității ființei noastre naționale. Aceasta fiind condiția esențială a prezenței României în dialogul cu valorile europene și transcontinentale.

 

Șerban Cionoff

(jurnalul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *