Astronomii preconizează că asteroidul are o viteză de aproximativ 23.100 km/h şi va trece pe lângă Pământ la o distanţă de 0,03 unităţi astronomice (1 unitate astronomică este egală cu distanţa medie de la Soare la Pământ, adică 150 de milioane de kilometri).

În kilometri, distanţa la care va trece acest asteroid este de 5,3 milioane de kilometri, adică de aproape 14 ori distanţa dintre Pământ şi Lună.

Cu toate acestea, asteroidul 2000 QW7 este inclus în categoria obiectelor din apropierea Pământului (near-Earth objects), la fel ca orice alt obiect cosmic care trece la o distanţă egală sau mai mică de 1,3 unităţi astronomice.

Specialiştii afirmă că asteroidul 2000 QW7 se află pe o orbită în jurul Soarelui şi aceasta îl aduce din când în când în apropierea relativă a Pământului.

Cel mai recent, 2000 QW7 s-a apropiat de planeta noastră pe 1 septembrie 2000.

După ce se va apropia din nou la 14 septembrie, asteroidul 2000 QW7 va reveni în proximitatea Terrei pe 19 octombrie 2038, potrivit agerpres.ro